Turist în China multimilenară (IX). Sanya - paradisul de la „Capătul pământului“

Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a dispus controale în minivacanța de Sfânta Maria, prin intensificarea controalelor oficiale și a măsurilor care trebuie aplicate pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare.

Scopul acțiunii este protejarea sănătății consumatorilor, în contextul unei afluențe mari de turiști și a creșterii rulajului de marfă pentru unitățile din industria alimentară din zonele de agrement și localitățile de interes turistic.

La aceste acțiuni de control participă, alături de medicii veterinari, și inspectori de specialitate din cadrul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene/ Municipiului București și a circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO).

Principalele aspecte vizate în cadrul acțiunilor tematice, desfășurate în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a turiștilor, sunt reprezentate de: verificarea respectării cerințelor de igienă la nivelul spațiilor utilizate pentru depozitarea, prepararea, prelucrarea și comercializarea produselor alimentare, a cerințelor de igienă și sănătate privind personalul lucrător, verificarea respectării cerințelor privind materiile prime și ingredientele, produsele alimentare prelucrate, programele de autocontrol, respectiv existența procedurilor bazate pe principiile Hazard Analysis Critical Control Points (HACCP), trasabilitate și evitarea de practici frauduloase.

Echipele de inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor împreună cu instituțiile partenere, vor efectua controale la festivaluri, la evenimente (târguri de vară, pelerinaje la așezămintele de cult, hramuri bisericești) la manifestări culturale cu specific gastronomic, la festivitățile prilejuite de Ziua Marinei Române și în toate stațiunile de pe litoralul Mării Negre, pentru realizarea dezideratul propus, 0 toxiinfecții alimentare.

ANSVSA supraveghează în permanență operatorii din industria alimentară, prin derularea activităților specifice, pentru a asigura cetățenilor un comerț cu alimente sigure, contribuind la protejarea sănătății publice și, implicit, o minivacanță în condiții de siguranță alimentară.

Numărul de Call - Center al ANSVSA - 0800.826.787, unde se pot face sesizări, sau se pot obține informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranței alimentelor, serviciu telefonic gratuit, apelabil din orice rețea de telefonie.

Sursa: anavsa.ro

Luând naștere din populație amazigh sau berberi, Marocul amintește de Regatul Berber de Mauretania, așezare ce datează probabil din anul 110 î.Hr. și de întâiul stat marocan musulman, Regatul Nekor, fondat în anul 710 de Salih I ibn Mansur. Cu priveliști impresionante, de la litoral și până la Munții Atlas, tărâmul marocan respiră printr-o aură tradițională, una dintre principalele preocupări sociale fiind continuitatea familiei. Din cauza secetei, populația de la sat a migrat continuu către cea de la oraș, astfel statul a început un demers în acest sens în anul 2004 pentru a crește calitatea nivelului de trai.

Pătrund în labirintul cu străzi înguste de un metru ale căror ziduri roșiatice vor să te lase captiv acolo, simt hipnoza bidinelelor ce văruiau fiecare părticică din medină și mă îmbăt cu sunetul dintre pereți. E muzica adunată de la motocicletele ce umblă haotic în ambele direcții, nici nu-mi dau seama când au timp să te mai și ocolească, în ultima secundă-ți feresc coatele ori evită vreo pisică de pe lângă tarabele comercianților. E Marrakesh, loc fondat în 1070 de căpetenia tribului Lamtuna, Emir Abu Bakr ibn Umar, regiune locuită în perioada neolitică de fermierii berberi.

Reușesc să evadez. Ies amețită de acolo, soarele o luminează pe Jemaa el-Fnaa, cea mai aglomerată piață din Africa, loc în care demult s-a început construirea unei moschei, dar niciodată nu a mai fost finalizată, ba chiar a devenit ruină. Acest loc, azi bătătorit de tălpile turiștilor de pretutindeni și ale localnicilor, ce ziua este atât de liniștit, noaptea se transformă, nu mai ai unde să arunci un ac, fiecare părticică este ocupată de oameni, obiecte sau motoretele Tuc-Tuc. Pe jos stau aliniate niște lămpi ca la spectacol, de fapt da, mai încolo puțin e un fel de teatru comic în stradă, se spun diferite glume, povești, toți ascultă cu atenție. Mă strecor printre mulțime și vreau să surprind momentul, filmând o scenă, ei mă văd imediat că nu sunt de-a lor, mă salută cu „Bonsoir, Madame!“ și cred că fac o glumă pe seama mea, nu înțelegeam mai nimic în arabă. Plec zâmbind de-acolo, ochii-mi sunt în toate direcțiile, mă simt ca o furnică-ntr-un mușuroi. Pe grătarele încinse sfârâie fripturile și legumele, în vase mari sunt gătite ciorbele, zici că sunt la o nuntă-n sat, mă așez într-un colț și aștept să se facă frigăruile, dar nici nu poți sta locului când auzi muzica ce răsună din tarabane, îți tot vine să dansezi. Marrakesh prinde viață; noaptea, de fapt, e zi în noapte, fumul gri se-nalță pân’ la lună învăluind-o cu toată povestea de la picioarele ei, de aici, de jos, dintre muritori.

„Tu, cel ce intri pe ușa mea, să-ți depășești cele mai mari speranțe“ este mesajul scris la intrarea pe poarta de la Medersa Ben Youssef, cel mai mare colegiu islamic din Maroc de odinioară unde învățau aproximativ 900 de studenți și unul dintre cele mai frumoase centre teologice din Africa de Nord, fondat în timpul domniei sultanului marinid Abu al-Hassan în secolul al XIV-lea.

Te atinge răcoarea de pe coridorul cu arcade maure ce duce spre curtea centrală interioară, nu știu dacă sunt eu îmbrăcată prea subțire ori am intrat în lumea tablourilor pictate în alb-negru ce stau agățate pe acești pereți. Arhitectura marocană și andaluză mă fascinează, vibrația culorilor verde, albastru, negru, maro, alb îmi împăturesc în interiorul minții un păun ce-și deschide penajul multicolor și misterios. Textul coranic și motivele geometrice se îmbină armonios cu parfumul desenelor florale de deasupra mozaicului, e totul o splendoare vie, locul seamănă cu Alhambra din Granada, Spania, iar chemarea la rugăciune pe care o aud din difuzoare îmi aprinde curiozitatea și mai mult. Din cele 130 de camere atât de mici, aleg să intru într-una, mă îndrept către fereastă și privesc lumina soarelui ce bate pe piscina în jurul căreia acum sunt turiști, iar altădată erau profesorii șeici și elevii.

În a doua parte a traseului prin Maroc vă voi îndruma pașii prin viața sultanilor din Palatul Bahia, liniștea cuprinsă de arhitectura Mormintelor Saadiene, vom ajunge la unul dintre simbolurile Marrakechului – Moschea Koutoubia, vom simți tumultul autentic din Souk și vom fi fascinați de frumusețea Grădinilor Majorelle.

(Va urma)

Aurora GRIGORE

O șoaptă din aerul parizian pătrunde nestingherită acum printre pletele ce-mi adie-n vânt, mă plimbă printre începuturile insulei antice Île-de-la-Cit, locul unde tribul parisiilor a clădit un sat pescăresc lângă frumoasa Sena prin secolul al III-lea î.Hr., ce ulterior s-a transformat într-un magnific centru de comerț terestru și pe apă. Paris, „Orașul Artei“, a adunat de-a lungul vremii atâta frumusețe încât n-ar putea fi cuprinsă nici măcar într-un roman fermecat...

Turnul Eiffel

Prin grădinile și aleile pietonale decorate cu copaci ale căror frunze se pleacă tiptil către pământ o zăresc acum pe Doamna de Fier, clădită din 18.000 de secțiuni din fier și peste 2 milioane de nituri. Gâtul parcă nu e suficient de lung în a străbate drumul până-n susul lui, fiindcă ea tot se cațără mai sus, mai sus, până la 324 de metri, până când o amețeală plăcută-l pătrunde printre petele de nori ce le atrage prin toate încheieturile. Emblemă globală arhitecturală a Franței, Turnul Eiffel a fost ridicat între 1887-1889 cu ocazia Târgului Mondial din 1889, ce celebra 100 de ani de la Revoluția Franceză, și se află pe spațiul verde al Champ de Mars. Turnul poartă denumirea inginerului Alexandre-Gustave Eiffel, cel ce a dezvăluit controversata construcție în epoca victoriană. Cea mai înaltă construcție din Paris, Turnul Eiffel, depășește uneori 6 milioane de vizitatori pe an, fapt ce i-a atribuit un record anual al intrărilor la un obiectiv cu taxă din lume. Pe măsură ce urci, fie cu liftul, fie pe scări, totul în jur pare a fi dintr-o carte căreia abia aștepți să-i dai pagina următoare, nerăbdător în a descoperi punctul culminant. Căci aici sus, departe de zgomotul orașului, e o poveste pe care fiecare o descrie cu inima, de la distanță. Prin binoclul argintiu ochiul mi-l afund și mă strecor prin câte-o părticică mai retrasă a orașului ce vreau s-o dezvălui, de-aici, dintre zăbrelele monumentalului turn.

Muzeul Luvru

Fost palat rezidențial al regilor Franței, Muzeul Luvru este în sine unul dintre cele mai prestigioase opere de artă barocă din Paris, un oraș în interiorul orașului. Resturi ale construcției cetății Luvru din 1190 se află la subsolul muzeului. Napoleon Bonaparte a fost cel ce a transformat locul efectiv într-un muzeu în anii 1800 pentru expunerea lucrărilor celor din comunitatea sa. În cel mai mare muzeu din lume, printre labiritul de coridoare și faimoasele galerii putem descoperi peste 35.000 de lucrări publice; arta renascentistă italiană, picturile franceze, sculpturi clasice, antichități, arta islamică te poartă în lumi pe care doar le-ai putea visa uneori sau ți le-ai putea proiecta în minte, însă fără ușurință. Picturile „Mona Lisei“, „La Gioconda“ realizate de Leonardo da Vinci, „Sclavul muribund“ al lui Michelangelo, Fresca „Venus și cele trei grații“ de Sandro Botticelli, „Liberty Leading the People“ (Eugene Delacroix) cu revolta pariziană din 1830 sunt printre capodoperele cele mai admirate de la Luvru.

Bulevardul Champs-Élysées

Mărginit de arbori pe ambele părți, oriunde-ți arunci ochii dai de cafenele, teatre, tot felul de buticuri și magazine ce te adulmecă să intri, să admiri, să cumperi, totul este un dans în preajma cuvântului „chic“. Champs-Élysées este mlaștina pustie din trecut ce a fost transformată ca printr-o magie de designerul peisagistic André Le Nôtre într-unul dintre cele mai fermecătoare bulevarde ale lumii. Bulevardul de aproape 2 km este delimitat în cele două părți de intersecția Rond-Point des Champs-Élysées. Aici au loc parade militare și concursuri de ciclism, demonstrații de modă, este locul perfect pentru a degusta din faimoasele preparate ale bucătăriei franțuzești. Rafinamentul și bunul gust te copleșesc la tot pasul, iar semnificațiile culturale și istorice completează armonios această zonă legendară, simbol al vitalității pariziene.

Pont Neuf (Podul Nou)

Fiindcă aglomerația urbană se intensifica pe zi ce trecea în Paris, regele Henri al III-lea a ordonat, la sfârșitul anilor 1500, construirea unui nou pod, Pont Neuf, lucrare ce a fost terminată în anul 1606 și inaugurată de Henri al IV-lea. O frumusețe în stil roman și renascentist te însoțește de-a lungul plimbării pe Podul Nou, 381 de sculpturi în piatră de mascaroane (măști din piatră), minunatele arcade prin care soarele pătrunde duios, atingându-le cu calda culoare gălbuie a apusului, toate sub privirea lui Henric al IV-lea ce trimite gânduri de pe statuia din bronz în interiorul căreia sunt așezate patru cutii cu detalii din viața sa. Așezat liniștit pe malui Senei, Podul Nou este cel mai vechi pod în picioare din Paris, patrimoniu UNESCO și o adevărată inspirație artistică și decorativă pentru filmele de la Hollywood, dar și pentru cei mai simpli oameni ce merg agale pe trotuarul monumentului din piatră rezistent la foc, doar cu gândurile strecurate și nebănuite.

În continuarea descoperirii Parisului urmează să admirăm măiestria arhitecturii gotice a Catedralei Notre-Dame de Paris, să respirăm aerul libertății din Place de la Concorde, să trecem pe dedesubtul faimosului Arc de Triumf și să pătrundem prin frumoasele alei ale Grădinilor Tuileries.

Aurora GRIGORE

Cordoba, orașul ce a înflorit miraculos în perioada omeiadelor, în timpul lui Abd al-Rahman al III-lea, a devenit cel mai emancipat oraș din Europa, unde moscheile și palatele au dat culoare culturii, iar mătăsurile țesute, lucrările religioase și bijuteriile erau recunoscute până-n Orient.

Puerta del Puente (Poarta Podului)

Poarta Podului este una dintre intrările principale în vechiul oraș roman Cordoba din apropierea Alcazarului, ce a fost ridicată în perioada venirii musulmanilor pe aceste pământuri. Numărul mare de locuitori ce tranzitau orașul și marfa ce era transportată pe aici l-au determinat pe primarul Alonso Gonzales de Arteaga să refacă poarta principală în anul 1572. Cu prilejul vizitei regelui Filip al II-lea în Cordoba, poarta a fost restaurată integral și aspectul său a căpătat forma unui arc roman.

Podul Roman

Cu forme arcuite și rădăcini romane, de o frumusețe aparte, Podul Roman sau Podul Vechi a fost ridicat în sec. I î.Hr, posibil pe locul unui alt pod din lemn; actuala construcție este o reconstrucție medievală. De pe malul sudic se poate privi foarte bine aspectul spectaculos al podului, cu cele 16 arcade ce aduc nuanțele islamice arhitecturale aproape de sufletul oricărui trecător. Te poți plimba în voie de-a lungul celor aproximativ 250 de metri, pe pavajul din granit roz, respirând aerul râului din miez de zi sau sub clar de lună într-o atmosferă romantică, presărată cu liniște și bunăstare.

Palatul Viana

Ridicat în sec. al XV-lea, Palatul-muzeu Viana este un ansamblu renascentist ce are în componența sa 12 terase cordovene superbe, de la grădini cu plante deosebite până la obiecte de artă și antichități, locul este o adevărată încântare pentru suflet. Marchizii de Viana au fost ultimii proprietari ai palatului până în anul 1980, de aici și denumirea spațiului. Ulterior, palatul a fost deschis pentru publicul larg și este unul dintre cele mai vizitate locații turistice din Cordoba.

Coloanele în stil toscan plecate la umbra palmierului din Curtea de Recepție, mirosul fructos din Curtea Portocalilor, chiparoșii din Curtea Doamnei, mirosul de hârtie al celor 300.000 de documente vechi din Curtea Arhivelor, alături de celelalte terase și curți emblematice, împrăștie peste tot miresme ale trecutului din vremea lui Marchizilor de Viana amestecat cu aerul baroc al picturilor lui Juan de Valdes Leal.

În interiorul palatului descoperim saloane elegante cu mozaicuri romane, înscrisuri ale personalităților precum Regina Fabiola a Belgiei, colecția de veselă de la Compania Indiilor din sec. al XVIII-lea. În Zona de colectare se pot admira plăci ale olarilor hispano-musulmani și spanioli, peste șapte mii de volume scrise în multe limbi, printre acestea scrieri ilustrate ale artistului Gustave Dore, diferite ediții din Don Quijote de la Mancha.

Dormitoarele cu mobilier francez din sec. al XVIII-lea și baroc din Portugalia, obiecte de cristal și decorul de o finețe aparte pe care și-au pus amprenta proprietarii marchizi de Viana, fac din zona rezidențială un loc în care ochii vor să mai poposească ceva vreme.

Medina Azahara

Abderraman al III-lea, primul califat al Al-Andalus, a ordonat în anul 936 construcția orașului-palat Medina Azahara, foarte aproape de Cordoba, pentru Az-Zahra, soția sa favorită. Acesteia îi era foarte dor de casa din Siria încât califatul a adus la muncă zece mii de muncitori ce se luptau cu blocurile de piatră pentru finalizarea mai rapidă a lucrărilor. Cireșii și migdalii plantați au dat o aură aparte palatului prin florile lor albe, făcând-o pe Az-Zahra să-și amintească de crestele înzăpezite ale munților din Siria. Ruinele pe care le zărim azi la poalele unui deal emană mirosul plantelor de pe câmpurile ce altădată erau colindate în voie, până când Al-Mansur a pus stăpânire pe loc; ulterior, berberii au atacat locul și treptat au fost furate părți din construcție. Casa de Yafar, ce se presupune că a fost sediul prim-ministrului califului, Salonul de Abd ar-Rahman III, care era în trecut împodobit cu pereți de marmură, plăci de aur și argint sunt printre locurile ce mai pot fi private azi cu admirație profundă.

În ultima parte a parcurgerii drumului prin orașul Cordoba ajungem pe traseul Bisericilor Fernandine, Sinagogii și Muzeului Arheologic, toate mărturiile vii ale istoriei și culturii păstrate cu sfințenie, în pofida atâtor perioade deloc ușoare prin care omenirea a trecut.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

{gallery}articole/2023/10.octombrie_2023/Cordoba-Spania{/gallery}

Străzile cu inima deschisă, grădinile cu flori parfumate, piețele și tavernele ce te așteaptă să le calci pragul cu bucurie, orașul istoric, sit al Patrimoniului Unesco, ritmurile de flamenco sunt parte din sufletul orașului Cordoba din Andaluzia, Spania. Fondat de romani probabil în anii 200 î.Hr., Cordoba redă urmele trecutului prin îmbinarea culturilor creștine, islamice, evreiești ce și-au pus amprenta aici în decursul anilor.

Alcazarul din Cordoba (Castelul Monarhilor Creștini)

Parte a Centrului Istoric din Cordoba, Alcazarul a fost ridicat în anul 1328 la inițiativa regelui Alfonso al XI-lea. Cetatea a fost reședința Monarhilor Catolici, Isabela I de Castilia și a regelui Ferdinand al II-lea de Aragon. La sfârșitul anilor 1400, Cristofor Columb a solicitat, într-o întâlnire ce s-a desfășurat în acest loc, ajutorul monarhilor pentru expedițiile sale, fapt ce s-a realizat după cucerirea Granadei. Alcazarul a fost folosit pentru tribunalele Inchiziției Spaniole și pentru unitatea militară a forțelor armate ale lui Napoleon Bonaparte la începutul anilor 1800.

Cel mai vechi dintre turnuri, ce datează din sec. al XIII-lea, este Turnul Leului; are benzi în stil almohad pe laturile exterioare, iar la interior bolțile în formă de cruce și arcade te fascinează numaidecât. Turnul Inchiziției, cu ziduri așezate în diferite direcții, este locul unde au fost păstrate arhivele ce aparțineau Tribunalului Sfintei Inchiziții. Turnul Omagiului, numit și „Turnul cu Ceas“, are la interior detalii gotice; aici se desfășurau execuțiile publice.

Interiorul Alcazarului cuprinde Sala Mozaicurilor, cu o colecție impresionantă de mozaicuri romane din sec. al II-lea ce a fost descoperită sub Piața Corredera, Curtea Moriscos cu magnifice verande arcuite, Curtea Femeilor ce a fost utilizată ca spațiu pentru femei într-o parte a închisorii, Sala de recepții unde se află un mozaic închinat zeului Oceanus, Băile regale construite în amintirea nobilei castiliene Leonor de Guzman, amanta lui Alfonso al XI-lea.

Pe lângă sobrietatea ce-l înconjoară, Alcazarul este îmbrăcat cu niște grădini încântătoare de 55.000 metri pătrați, cu design maur, ale căror iazuri și fântâni sunt decorate de plante ce-și răspândesc aromele în jur. E locul perfect pe unde să rătăcești, printre palmieri, chiparoși, mirosul portocalilor și al lămâilor, ce sunt gata să te primească într-o lume cu iz roman amestecat cu farmecul norilor veniți acum din ce în ce mai aproape de creștetul zidurilor învăluitoare.

Moscheea (Catedrala din Cordoba)

Una dintre faimoasele lucrări de arhitectură islamică din lume, simbol Al-Andalus, Moscheea din Cordoba (Mezquita) a fost construită pe locul unei biserici vizigote în anul 785, la inițiativa lui Abd Al-Rahman, fondatorul Emiratului Islamic, ulterior Califatul din Cordoba. A fost transformată în catedrală creștină în 1236, când Fernando al III-lea a cucerit orașul. Catedrala, parte a Patrimoniului UNESCO din anul 1984, este monumentul ce uimește prin evoluția stilului omeiad, gotic, renascentist și baroc. Părțile reprezentative ale clădirii sunt Curtea Portocalilor, unde în trecut se afla o cisternă ce asigura apa indispensabilă pentru epurările musulmanilor, acum aranjată cu arbori, mai ales portocali, fântâni și palmieri, Minaretul și Camera de rugăciune (haram), decorată cu arcade de potcoavă, cărămizi roșii, o readaptare a ingineriei romane precum Apeductul Miracolelor din Merida. De-a lungul anilor, Camera de Rugăciune a căpătat noi forme pri adăugarea unor noi secțiuni presărate cu capiteluri arabe de model corintic, coloane cu marmură albastră și roz, bolți califale, luminatoare. Mihrabul este punctul cel mai luxos și mai extravagant al încăperii, ornamentat cu învelișuri de mozaic, marmură și diverse împletiri și inscripții expresive, sofisticate.

Minaretul (Turnul Clopotniță)

Construit inițial ca minaret în timpul lui Abderraman al III-lea, Turnul Clopotniță este punctul cel mai înalt de unde se poate observa orașul vechi al Cordobei. Glasul răsunător al muezinului ce aduna credincioșii musulmani la rugăciune de cinci ori pe zi se auzea din turn ca un ecou pe care-l simți parcă și acum până-n măduva oaselor, gata să te facă să îngenunchezi făr-a simți vreo greutate. Cu timpul, minaretul a fost transformat în clopotniță, însă condițiile neprielnice de-a lungul anilor a făcut ca aceasta să nu rămână nedeteriorată, astfel că, după jumătatea anilor 1500, s-a construit un turn ce conține părți din vechiul organism, precum arcadele și vestigii ale minaretului.

Interiorul este parcă acompaniat de un acordeon de coloane și arcade biton, a căror impact este accentuat de culoarea roșiatică și albă, contrastul cuprinzându-te amețitor.

Catedrala, hărăzită Adormirii Maicii Domnului, este pătrunsă prin toate încheieturile de frumusețea decorațiunilor din vremea când musulmanii, evreii și creștinii viețuiau într-o manieră trainică și împodobeau orașul cu amestecul de culturi variate menite să aducă liniște și belșug locului.

În partea a doua ne așteaptă noi descoperiri, Podul Roman, Palatul Viana, dar și Medina Azahara ne vor fi gazdele primitoare ce-și vor destăinui secretele păstrate cu grijă aici, în sufletul Cordobei.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

{gallery}articole/2023/10.octombrie_2023/Cordoba{/gallery}

Briza Mării Mediterane aduce cu sine istoria portului antic Jaffa din partea sudică a Tel Aviv-Yafo, orașul ce a luat naștere în jurul anilor 1800 î.Hr. și care, după cum spune legenda, are denumirea de la unul dintre fiii lui Noe, Yafet. Cucerită de arabi, otomani, prinsă în mijlocul primei cruciade, devastată de ciuma bubonică, dar și de Marea Revoltă Palestiniană, Jaffa și-a găsit liniștea când a avut loc unificarea cu Tel Avivul, în anul 1950.

Biserica Sf. Petru

Dedicată Sf. Petru, Biserica Sf. Petru face parte din Tel Aviv-Yafo și este lăcaș de cult franciscan romano-catolic; a fost înființată în anul 1654 și construită în stil baroc pe locul unei cetăți cruciate din secolul al XIII-lea. Denumirea bisericii amintește despre vizita Sf. Petru la Jaffa. Picturile de pe pereți vorbesc despre momentele din viața apostolilor Petru și Pavel, iar frescele albastre ca cerul și galbene ca lămâia crudă fac din decorul interior al tavanului o adevărată capodoperă. Se pare că aici, prin anii 1800, se afla mormântul lui Tabitha, ornamentat cu mozaicuri bizantine din sec. al V. Femeia, menționată în Noul Testament, a fost înviată din morți de Sf. Petru.

Piața de Vechituri

Coșuri făcute din paie, mărgele, șaluri, suveniruri de toate felurile așteaptă pentru a fi cumpărate de pe tarabele din Piața de Vechituri (Shuk Hapishpishim în limba ebraică), un loc din portul antic, ce este căutat de călători și nu numai. Cu puțin noroc poți găsi chiar un lucru valoros la un preț bun, fiindcă negocierea este la loc de cinste printre tarabele pline de acareturi, obiecte lucrate manual și unicate, cu o vechime de mulți ani.

Turnul cu Ceas

În piața centrală din Jaffa nu poate fi neobservat Turnul cu Ceas, ridicat în anul 1906 pentru a se manifesta sărbătoarea de 25 de ani a sultanului otoman Abdul Hamid al II-lea. Pur și simplu grandoarea ceasului, construit din blocuri de calcar, te face să te oprești în fața lui pentru a-l admira. Ceasul este parte din cele șapte turnuri cu ceas ce au fost ridicate în perioada erei otomane.

Parcul Abrasha

Situat între strada Segev și strada Yefet, ca o oază de relaxare, așa te întâmpină frumosul Parc Abrasha, ale cărui ruine te plimbă prin timpurile apuse; grădinile atent păstrate, cu multă verdeață și poteci cochete te poartă către minunatele puncte de belvedere înspre faimoasa Mare Mediterană și, binențeles, frumosul Tel Aviv. Au fost descoperite aici ziduri ce datează din sec. XVIII î.Hr., dar și o poartă cu denumirea faraonului Ramses al II-lea (dinastia a XIX-a a Egiptului, Noul Regat). Mi-am pus în gând o dorință, căci așa este obiceiul, când pașii ajung să străbată Podul din lemn al dorințelor din apropierea străzii Segev.

Marea Moschee (Mahmoudiya)

Mascată la exterior de magazinele ce se află de jur-împrejur, Moscheea Mahmoudiya păstrează parfumul roman ce este emanat prin coloanele refolosite din Cezareea și Ashkelon. Cu mai multe curți și grădini, porți și clădiri impunătoare, fântâni ornamentale, moscheea este cel mai de seamă lăcaș de cult musulman din Jaffa, fiind inițial construit la îndemnul guvernatorului Sheikh Muhammad al Khalili în anii 1700; aport la clădire au mai adus și guvernatorii Sulayman Pasha și Muhammad Abu-Nabbut prin adiția sălilor de rugăciune, minaretului, cupolelor și a curții principale. „Poarta guvernatorilor“ este vizibilă din piața turnului cu ceas și reprezintă zona de acces prioritară ce amintește de Suleiman Magnificul, cel ce a pus bazele proiectului în sec. al XVII-lea. Domul moscheii te farmecă pur și simplu la întâlnirea cu privirea, amestecul de culori galbene, roz, albastre, verzi, se împletesc perfect printre figuri geometrice amețitoare.

Portul Jaffa

Fost port pentru vase comerciale, Portul din Jaffa este amintit în Biblia ebraică mai exact în Cartea lui Iona, dar și în lucrările lui Flavius Josephus, cel ce a scris „Războiul evreiesc“. Cu o activitate de peste șapte mii de ani, portul este acum perfect pentru bărcile de pescuit și agrement, îmbrățișate permanent de stâncile proeminente și acompaniate de forfota oamenilor veniți la restaurantele și cafenelele din apropierea sa.

Muzeul Ilana Goor

Povestea Muzeului Ilana Goor a început prin anii 1700, atunci când locul de aici a fost utilizat ca fabrică de săpun, ulterior un han unde pelerinii poposeau pentru a se feri de tâlhari în drumul lor către Ierusalim, apoi sinagogă. În anul 1995, artista Ilana Goor, cunoscută pentru sculpturile ei din bronz, bijuterii și mobilier, a creat Muzeul de Artă ce-i poartă numele, unde și-a expus colecțiile de artă, picturi, antichități și tot ce a colecționat de-a lungul drumețiilor prin lumea întreagă.

Promenada Homat Hayam de pe malul apei din Jaffa este locul ce s-a lipit acum de inima mea, căci multe simțuri ai aici, când te întâlnești cu aerul boem prin care se adună, ca-ntr-o călimară, picături de istorie amestecată cu trăiri din vremuri apuse, dar și de acum. Tind să mă îmbăt cu gândul că voi mai apuca într-o zi să surprind apusul și să ating priveliștea clădirilor din piatră, să adulmec momente de neuitat, din preafrumosul port cel las în urmă, Jaffa.

Aurora GRIGORE

FOTO

{gallery}articole/2023/09.septembrie_2023/Jaffa{/gallery}

Pe o vale fluvială, unde iarba crește neîncetat datorită solului roditor, iar agricultura, mineritul și negoțul cu ceramică erau ocupațiile de bază, s-a clădit magnificul oraș greco-roman Jerash (Gerasa în limba arabă), situat în Iordania. Printre ruinele vechiului oraș, încerc să adun câte puțin din gândurile splendidelor coloane corintice, farmecul clădirilor omeiade, bisericilor bizantine, parfumul cultural și arhitectural ce datează de 6.500 de ani și care s-a păstrat până astăzi.

Arcul lui Hadrian

Pe sub arcadele frumos ornate cu capiteluri corintice îmi plec capul, imaginându-mi că pe aici, în anul 129, a pășit împăratul roman Hadrian. Cu acest prilej, în cinstea lui s-a construit în stil roman antic Arcul lui Hadrian, o poartă ce marchează intrarea în perimetrul ce urmează să-l îmbrățișez, al ruinelor așezării greco-romane de la Gerasa, din apropierea orașului nou.

Oval Plaza

Pătrund în largul Pieței Ovale, coloanele ionice elegante din secolul I d.Hr. sunt aliniate ca două palme deschise ale căror degete stau despărțite egal; în mijlocul lor se află fântâna și cele două altare ridicate în sec. al VII-lea d.Hr. Piața a fost construită în anul 130 d.Hr. deasupra unei depresiuni adânci și a servit ca loc al simpozionului; este posibil ca în spatele coloanelor să fi existat demult prăvălii. Bucăți de piatră de diferite forme trăiesc în comuniune cu ferestrele lor, coloanele, prin care adună energia naturii, transmițându-le apoi călătorilor ce pășesc apăsat pe ele.

Teatrul de Sud

Sunetul cimpoiului scoțian iordanian răsună până dincolo de arcada ușii pe care intru acum în Teatrul de Sud construit în anii 80 d.Hr. Înălțat pe două nivele, din care azi a mai rămas doar unul, teatrul putea găzdui 5.000 de locuri. Și azi, după două mii de ani, spațiul este folosit în timpul Festivalului de Cultură și Arte din Jerash, prilej cu care cei prezenți îmbină armonios, la propriu, vechiul cu noul, lumea antică și cea modernă.

Teatrul de Nord

Teatrul de Nord a fost construit cu scopul de a fi loc de adunare pentru sfatul cetățenilor și, totodată, așezământ pentru unitățile ce administrau orașul. De-a lungul timpului au survenit modificări asupra locului, astfel că în anii 160, când domneau împărații Marcus Aurelius și Lucius Verus, teatrul a fost extins cu o scenă și alte locuri pentru recitaluri și audiențe. Coloanele corintice, curtea din fața porții Odeonului, inscripțiile descoperite ce amintesc de Zeus, Afrodita, Atena Poseidon, nișele din pereți, picturile și mozaicurile vorbesc despre viața orașului antic din acele timpuri.

Templul lui Artemis

Decorat cu marmură în timpurile străvechi, Templul lui Artemis a fost dedicat lui Artemis, zeița nașterii, naturii și animalelor sălbatice, sora geamănă a lui Apollo și fiica lui Zeus și Leto. Din cele douăsprezece coloane corintice construite în anii 150 d. Hr. au rămas doar 11; pe atunci exista și statuia lui Artemis, însă azi a rămas doar o amintire. La atingerea soarelui, stâlpii par a fi îmbrăcați cu straie din aur, al căror material te transpune negreșit într-o altă lume, misterul reflectându-se în firicele ce strălucesc în toate direcțiile. Clădirea a fost la un moment dat fortificație arabă, dar și transformată de bizantini în atelier artizanal de ustensile ce se foloseau la bucătărie.

Templul lui Zeus

Localizat între Teatrul de Sud și Acropole, Templul lui Zeus a fost ridicat pe un postament la înălțime, astfel încât vizibilitatea sa este remarcată din multe zone ale orașului. Construcția din secolul I d. Hr. a avut de suferit de pe urma cutremurului din secolul al VIII-lea, iar bucăți ale coloanelor stau plecate acum la marginea templului.

Poarta de Sud

Posibil construită în anul 130 d.Hr., magnifica Poartă de Sud se află în apropierea hipodromului; era una dintre principalele intrări ale orașului. Trecând agale pe sub arcada frumos decorată cu frunze de acant, simți mirosul de lemn al ușilor ce au existat aici odinioară, dar și aerul roman așternut pe Wadi Jerash.

În partea a doua vom continua parcursul printre ruinele orașului Jerash, cel ce a fost mult timp ascuns în nisip și vom poposi la sistemul de apă Nimphaeum, Hipodrom, cel mai vechi lăcaș de cult, Catedrala, frumosul Sanctuar al lui Zeus, Băile Placcus.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

{gallery}articole/2023/08.august_2023/Jerash{/gallery}

Respiri din toate încheieturile aerul deșertului iordanian și-l zărești prin beduini, măgărușii osteniți, cămilele cu privirea adâncă, dar și trupurile stâncoase din care s-au născut adevărate comori.

Localizat în Wadi Farasa, Templul Grădinii este posibil să fi fost folosit pentru sistemul de apă nabateean, indiciul fiind un zid de sprijin ce a dat naștere unui rezervor natural de apă.

În sufletul orașului Petra, pe locul unei terase artificiale de unde se vede Strada Coloanelor, se află Grădina și Piscina, zone ce au fost mai puțin observate de-a lungul timpului, prioritare fiind Trezoreria, mormintele, Mănăstirea. Însă, în anul 1998, după săpăturile din Piața de Jos au fost descoperite resturi ale unei piscine cu pavilion – insula, de altfel singurele situri de grădină nabateeană ce are lângă ea conducte, rezervoare ce transportau apa pentru irigarea terasei și alimentarea piscinei. Se crede că acestea au fost construite în prima parte a domniei lui Aretas al IV-lea și întreținerea lor a durat până în secolul al III-lea e.n. Încă sunt semne de întrebare privind amenajările, fertilizarea solului, irigarea, speciile de plante cultivate sau anumite particularități ale complexului de grădină și piscină.

Teatrul Roman

Încă se aude ecoul, euforia celor 4.000 de spectatori și magia reprezentațiilor ce se desfășurau în Teatrul Roman de la Petra; acesta a fost orientat spre Est, în centrul orașului. Când regele Iudeii, Irod cel Mare, construia teatre în partea opusă a râului Iordan, regele Aretas nu a vrut să fie mai prejos și, determinat, a făcut la fel. Forma și dimensiunea au fost făcute după model greco-roman, însă a fost conservată tradiția locului și teatrul a fost sculptat în stil nabateean. Ca să poată fi modelat nivelul superior pentru scaune, romanii au distrus mai multe morminte din jur.

Mormintele regale

Pe parcursul vestic al Jabal al-Khubtha, ce se află deasupra centrului Parcului Arheologic Petra, sunt sculptate pe o linie neîntreruptă mormintele regale nabateene. Mausoleele au aparținut acum 2300 de ani regilor nabateeni; se spune asta deoarece grandoarea lor trimite la cei înstăriți, chiar regii Petrei.

Mormântul Urnei, ce posibil a aparținut lui Malchus al II-lea sau Aretas al IV-lea, are o fațadă mai impunătoare față de celelalte de la baza lui. Curtea cu vastele coloane ce se află în fața acestuia amplifică importanța locului. O inscripție în piatră de pe peretele din spate amintește de faptul că mormântul-biserică a fost sfințit în anul 447 d.Hr.

Coloritul abundent și firele de gresie vizibil dantelate parcă fac parte dintr-un portativ unde muzica este mult în spate, într-un fundal puțin întunecos din care ai vrea să ieși, dar pe furiș, ca nimeni să nu te zărească, părându-i-se ireal. E Mormântul de mătase a cărui gresie cu pigment impulsiv te cheamă să-l descifrezi.

Având coloanele sculptate pe partea laterală a stâncii, Mormântul Corintian are o fațadă de 27,55 metri lățime și 26 metri înălțime. Denumirea acestuia vine de la pilaștrii în stil corintic. Are patru camere în interior și patru baraje de apă de jur împrejur, ce erau utilizate pentru purificarea rituală.

Ad Deir (Mănăstirea)

Mă așteaptă-n depărtare, acolo sus, după cele opt sute de scări emblematica Ad Deir (Mănăstirea). Drumul nu este ușor, căldura-ți pătrunde și-n cele mai mici substraturi ale corpului, dar niciodată drumul către Domnul nu este la îndemâna oricui. Te întâlnești la tot pasul cu măgărușii istoviți de la căratul hranei sau ai celor care nu-și mai pot duce picioarele, vânzători ce negociază vânzarea podoabelor artizanale, trecători de toate vârstele. După ce pun pasul pe ultima scară și mai ocolesc puțin după un perete, o zăresc din albastrul infinit al ochilor. Pe fațada construită în secolul I d.Hr. cade acum lumina blândă a după-amiezii cu o dragoste nebănuită. Beduinii băștinași au denumit construcția așa de la crucile înscrise pe zidurile din interior din timpul practicării creștine de pe vremea bizantină. Pe o inscripție descoperită lângă Ad Deir era scris: „Să ne amintim de Ubaydu, fiul lui Waqihel, și de asociații săi din simpozionul lui Obodas, Dumnezeul”, fapt ce arată că aici erau celebrate ritualuri în numele regelui Obodas al II-lea a cărei domnie a fost între 30-9 î.e.n.

De sus se observă cât munte a fost îndepărtat, dar și un cerc mare în față precum un bazin de apă, porțiune excavată și restaurată în Antichitate pentru a proteja Mănăstirea. Ornamentele și detaliile nu-s atât de vizibile, însă structura circulară, acoperișul conic, capitelul nabateean fac asemănarea cu Trezoreria, pe care am lăsat-o în josul muntelui puțin mai devreme. Eleganța Mănăstirii vine chiar din simplitatea ei ce o transformă într-o nestemată bijuterie pitită-n muntele imens.

Patria stâncilor cu taine nedeslușite adună zi de zi admirația tuturor celor care privesc cu un calm înmărmurit, pentru că pereții în culori amestecate chiar transmit celor ce cred că aici dăinuie o lume magică menită să aducă fericire, bucurie. Petra este crinul cu parfum de nisip nabateean ce se răspândește negreșit odată cu vântul, ploaia, soarele și lumina lunii.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

{gallery}articole/2023/08.august_2023/Petra-Egipt{/gallery}

Pe urmele maurilor, ce au lăsat o parte din sufletul lor să intoneze peste veacuri imnul cultural ce-l aud acum eliberându-se dintre cărămizile și paginile cărților prăfuite, încerc să înțeleg influențele pe care le-au adus asupra limbii, arhitecturii în cei 800 de ani cât au condus Spania.

Parcul Maria Luisa

Trunchiurile copacilor mediteraneeni sunt pretutindeni arunci privirea, în mirosul verde te adâncești cu sufletul, aici, în inima Mariei Luisa, parcul ce se întinde pe 34 de hectare, un colț ce oxigenează și cel mai îndepărtat gând. Donație a ducesei de Montpensier, parcul are câteva locuri mai speciale, cum ar fi Grădina Leilor, monumentul scriitorului romantic spaniol Gustavo Adolfo Becque și Fântâna Broaștelor ce datează din anul 1914, pavilioane din Mexic, Brazilia, Statele Unite, Argentina.

Arhiva Generală a Indiilor

Declarată Patrimoniu Mondial de către UNESCO în anul 1987, Arhiva Generală a Indiilor din Sevilia a fost realizată cu ajutorul regelui Carlos al III-lea, acesta din urmă vrând să adune la un loc toate documentele administrative ale coloniilor spaniole. În clădirea din piatră sunt aproximativ 43.000 de dosare alcătuite din optzeci de milioane de pagini și circa 8.000 de hărți ce reprezintă momente unice din istoria posesiunii spaniole dintre secolele XV-XIX. Arhiva Generală a Indiilor este locul unde se păstrează cele mai semnificative documente ale descoperirii Lumii Noi, printre acestea și actul conspectat de Cristofor Columb ce face parte din Almanahul Perpetuu al lui Abraham Zacuto ce cuprinde informații prin care a fost posibil calculul latitudinii.

Muzeul Arheologic

Inaugurat în anul 1867, Muzeul Arheologic din Sevilia găzduiește o impresionantă colecție de aproximativ 60.000 de piese divizată pe mai multe secțiuni: epoca de piatră, epoca bronzului, epoca fierului, dar o atenție deosebită s-a pus pe romani. Unul dintre punctele de atracție ale muzeului, Tezaurul Carambolo, din care fac parte podoabe din aur ale secolului al VI-lea, îl găsim în partea rezervată colonizării feniciene. Sculpturile împăraților Traian și Hadrian, sculptura lui Venus, frânturi din situl antic din Italica, un mozaic din Ecija ce datează din secolul al III-lea î.Hr. ne conduc în trecutul misterios și plin de culoare totodată. O altă sculptură, Astarte-Tanit, ce o întruchipează pe zeița fertilității, reprezintă una dintre cele mai vechi dovezi ale limbii din perioada feniciană și a fost descoperită în Penisula Iberică.

Mănăstirea Santa Maria de las Cuevas

Întemeiată în anul 1400 de arhiepiscopul Don Gonzalo de Mena, Mănăstirea Santa Maria de las Cuevas (Cartuja) conservă, dincolo de înaltele ziduri, amintirea faptului că aici a fost cândva un adăpost pentru cazarma armatei franceze, fabrica de ceramică și de faianță. În această zonă, în secolul al XII-lea, almohazii extrăgeau lut din peșterile ce se aflau în apropiere; legenda spune că imaginea Fecioarei Maria a fost găsită într-una dintre peșteri și astfel s-a decis înălțarea mănăstirii. Construită cu elemente gotice, renascentiste și baroce, frumos aranjată cu plăci de Triana, mănăstirea a fost locul în care Cristofor Columb a fost înmormântat o perioadă de timp.

Palatul San Telmo

În anul 1682, pe spațiul Curții Inchiziției a fost construit Colegiul Universității din Mercaderes, transformat ulterior în Colegiul Marinei; apoi locul a devenit sediul Căilor Ferate. Azi, Palatul San Telmo, ridicat între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, găzduiește sediul Președinției Junta de Andalucia. Cu o arhitectură în stil baroc de excepție, palatul este decorat cu imaginile Sfinților San Fernando și San Hermenegildo, patronii spirituali ai Seviliei, dar și cu sculpturile lui Antonio Susillo prin care se remarcă cei 12 artiști seviliani, printre ei Miguel Menara, Bartolome Esteban Murillo, Rodrigo Ponce de Leon.

La interior, capela, opera arhitectului Leonardo de Figueroa, scoate în evidență stilul baroc, alături de picturi cu Hristos în diferite ipostaze biblice, domolind furtuna ori intrând în Ierusalim și alte retablouri înfățișând pe Sf. Ana sau Sf. Tomas de Aquino. Se spune că regina Maria de las Mercedes ar fi petrecut timp cu prietenele sale în camera de cusut, clădire desprinsă parcă din poveștile de la Disney, unde acum este Centrul de Informare Turistică a Consiliului Local din Sevilia.

Ecouri ale ritmului magic de flamenco răsună pe străzile lasate acum în urmă, pasiunea, pulsația inimii ce vrea să danseze și ea, totul adună ca-ntr-un parfum de portocală arta andaluză cu-ale ei aripi universale ce zboară peste tot, de aici, din sufletul Seviliei.

Aurora GRIGORE

{gallery}articole/2023/06.iunie_2023/Sevilla{/gallery}

Pas cu pas descopăr orașul ce-ți trezește o poftă neastâmpărată de cunoaștere după fiecare loc ce se pitește în spatele unui zid sau a unei porți, ca sa nu mai zic de oamenii atât de calzi, gata să-ți prezinte particule din istorie ori să te invite să guști din delicatesele culinare nemaipomenite.

Casa de Pilatos

Măiestria arhitecturii seviliene a secolului al XVI-lea o întâlnim la renumita clădire nobiliară andaluză Casa de Pilatos (Casa lui Pilat). Numele palatului vine de la casa guvernatorului roman al Iudeii, Ponțiu Pilat, de unde Fadrique Enriquez de Ribera, primarul Andaluziei, a fost inspirat pe când se afla în călătorie în Țara Sfântă. Împărații romani și zeii greci sunt prezenți prin busturile frumos decorate, cărora arcadele din jur le sunt aproape precum o îmbrățișare. Talpa-ți pășește pe finele plăci de marmură ce trăiesc într-o armonie perfectă cu picturile de pe tavan și ușile din lemn ce-ți dau senzația de stabilitate și siguranță totodată. Cântecul apei fântânii din mijlocul terasei răsună pe lungile coridoare și picură, dusă de vânt, până-n splendida grădină plină cu pomișori frezați parcă la milimetru.

Cartierul Triana

Țanțoș înaintez pe Podul Triana, puntea construită de almohazi, ce leagă orașul de cartierul Triana, de pe malul vestic al râului Guadalquivir. Triana, acest punct de plecare pentru călători, respiră prin simplitate și farmec în același timp; locul amintește de Ferdinand Magellan, cel care a îndrumat expediția spaniolă din 1519 către Indiile de Est. În jurul trecutului se învârt memorii despre inchiziția spaniolă din Castelul Sf. George, Hispano Aviacion, fabrica unde s-a construit primul avion cu reacție spaniol, industria ceramică, iar prezentul se încăpățânează să-și facă loc pe ritmuri de chitare, prin cântăreții și dansatorii de flamenco de pe strada Betis, tarabele cu fructe parcă desenate, dar și forfota din restaurante la ceas de zi ori seară.

Metropol Parasol

Văzută de sus precum o napolitană rumenită, cea mai mare clădire din lemn din lume, Metropol Parasol (Umbrela solară Metropol), a fost proiectată de arhitectul Jurgen Mayer și se află în Plaza de la Encarnation. Mergând pe aleea de sub clădire parcă au răsărit pe umerii mei niște ciuperci, ce au în compoziție lemn de mesteacăn adus din Finlanda și sunt gata să te apere de soare. În clădirea inaugurată în 2011 te poți recrea vizitând muzeul ce adăpostește rămășițe romane găsite în acest loc ori, după câteva scări urcate, te așteaptă locul de belvedere de pe terasă, El Mirador.

Bazilica de la Macarena

Construită în stil neo-baroc în secolul al XX-lea, Bazilica de la Macarena adăpostește una dintre comorile Seviliei, Macarena Fecioara Speranței, o statuetă ce datează din secolul al XVII-lea. Decorată cu veșminte somptuoase și broșe de smarald, Macarena este atribuită sculptorului Pedro Roldan și este venerată în Săptămâna Mare, în timpul procesiunii din ziua de Sfânta Vineri, când o sută de soldați escortează statuia lui Iisus Hristos ce întruchipează pagini din Patimile, Moartea și Învierea Mântuitorului. Dincolo de arcadele și marmura roșie, frânturi din zidurile almoravide ale secolului al XII-lea, există un muzeu unde sunt expuse obiecte folosite în ceremonii, rochii, mantale și alte componente utilizate în procesiunea din Madrugada (dimineața Vinerii Mari).

Biserica Mântuitorului

Ridicată între anii 1674-1712 pe locul Moscheii Ibn Adabbas, Biserica Mântuitorului este cel mai mare lăcaș de cult al Seviliei, după Catedrală. În curtea sa se regăsesc resturi ale epocii romane. La aspectul bisericii de astăzi au contribuit în special arhitecții Esteban Garcia și Leonardo de Figueroa. Cărămida roșiatică a fațadei ascunde, într-o tăcere înăbușită, detaliile dinăuntru pline de strălucirea adunată de la magicul soare, dar și de la cele 14 tablouri, printre care Hristosul iubirii de Juan de Mesa, Sfânta Ana de José Montes de Oca, Fecioara de la Antigua de Juan Ruiz Soriano.

Palatul Contesei de Lebrija

O clădire a secolului al XVI-lea ce se impune prin prestanță, Palatul Contesei de Lebrija este povestea ce a avut-o ca punct de plecare pe Regla Manjon, Contesa de Lebrija. Iubitoare a frumosului, Contesa a adunat de-a lungul vieții obiecte de artă ce azi sunt de neprețuit, de la vestigii arheologice, mobilierul elegant, picturi, piese de porțelan, mozaicuri romane la biblioteca, dormitorul, sufrageria în care te aștepți să surprinzi familia urmându-și orânduiala, ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc. Arcadele în stil arăbesc, fântâna din curtea interioară sau busturile greco-romane completează eleganța și rafinamentul casei-muzeu.

Despre mirosul verde din Parcul Maria Luisa, Arhiva Generală a Indiilor unde se află documentele Lumii Noi, Muzeul Arheologic cu podoabe din secolul al VI-lea, Mănăstirea Cartuja, unde a fost înmormântat Cristofor Columb, și frumoasa arhitectură barocă a Palatului San Telmo vă voi scrie în ultima parte a frumosului parcurs prin Sevilia, unul dintre orașele din Peninsula Iberică ce are o modernă infrastructură.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

{gallery}articole/2023/05.mai_2023/Andaluzia{/gallery}