Altfel de poveşti adevărate despre vechimea Tricolorului Românesc
În documentul intitulat Novella XI, semnat la 14 aprilie 553 de către împăratul roman Iustinian, supranumit „cel care nu doarme niciodată“ (n. 11 mai 483 - d. 14 noiembrie 565), păstrat în Arhivele de la Roma, teritoriile de la nord de Dunăre, mai înainte de a se vărsa în Marea Neagră, sunt reprezentate de o stemă care, nu întâmplător, avea să anticipeze cele trei culori ale viitorului Drapel Naţional al provinciilor istorice româneşti reîntregite. În partea dreaptă a acelei steme se află culoarea roşie; în mijloc, galben-auriu; iar în stânga ei, albastru.
După aşa-zisa retragere aureliană din Dacia Traiană (începând cu anul 271, respectiv în vremea împăratului roman Lucius Domitius Aurelianus, 214-275), teritoriile locuite de daco-romani, situate la nord de Carpaţi, respectiv cele care vor fi denumite când Ardeal, când Transilvania, sunt reprezentate prin şapte turnuri şi purtau denumirea de „Terra septem castrorum“. Mult mai târziu, adică cam pe la începutul secolului al XIV-lea, cele trei culori simbolice vor apărea pe înscrisurile frumos caligrafiate ale hrisoavelor bisericeşti, ca şi pe sigilul unor documente semnate de unii domnitori munteni şi moldoveni. Însă, până la prima încercare de oficializare a Drapelului Naţional cu cele trei istorice culori ale sale, vor mai trece încă câteva secole. Astfel că acel prim eveniment se va petrece în timpul celei de-a doua Mari Adunări Naţionale a românilor revoluţionari ardeleni, din anul 1848, de pe Câmpia Libertăţii a Blajului.
(Ioan VULCAN-AGNIŢEANUL)
