Leonardo, minunea și pensiunea
Pe drumul ce leagă Focșaniul de Târgul Secuiesc, brodat cu peisaje spectaculoase, mai ales în lunile de toamnă, se află pensiunea Leonardo, amprenta unei afaceri care a îmblânzit natura de la poalele Măgurii Odobești. La ieșirea din localitatea Bolotești, pe locul cunoscut drept Vităneștii de sub Măgură am poposit și noi pentru o noapte, prilej cu care am aflat povestea incredibilă din spatele acestei unități de cazare.
În timp ce mașina vira stânga pentru a intra în parcarea pensiunii mi-am lăsat privirea să alunece pe gazonul verde crud la capătul căruia se ridica o clădire nouă în nuanțe de bej și maro închis, cu brâu de piatră, geamuri mari. M-am oprit apoi pentru a admira lungul șir de crizanteme divers colorate care întâmpinau vesele noii veniți. Mi-am rotit privirea și mi-am spus că timpul petrecut în acest peisaj ar fi un privilegiu pentru oricine ar veni aici.
La scurt timp după formalitățile de cazare am avut ocazia să cunosc nu doar locul, ci și povestea Leonardo, pe care am aflat-o de la Felicia Sichin, cea care a dat naștere numelui și brandului. Da, veți vedea de ce. Înainte de a intra în detaliile legate de pensiune am vrut să aflu cum a ajuns Felicia să investească în turism, așa că a început să depene amintiri, multe dintre ele triste și dureroase. „La vârsta de 19 ani am plecat împreună cu soțul în Italia la muncă, dar la câteva luni de la sosire, după câteva analize de rutină, am aflat că am leucemie. Nu știam ce înseamnă, așa că mult timp nu am conștientizat ce mi se întâmplă. Ani de zile am stat prin spitale, pentru investigații, tratamente, operații și alte intervenții“, își amintește Felicia. O perioadă de chin atât pentru ea, cât și pentru familie, o boală care i-a măcinat nu doar trupul, ci și sufletul. Totuși, după o lungă perioadă de chimioterapie, tratamente periodice dintre cele mai agresive care au adus-o în pragul depresiei, Dumnezeu îi arată că merită să trăiască și o ajută să aducă pe lume un băiețel. Când nimeni nu ar fi crezut că se poate și când nici ea nu mai spera să trăiască o viață normală, Leonardo apare în viața familiei ca o minune. Astăzi el are 10 ani, este un viitor fotbalist, dar și un motiv de mândrie și motivație pentru Felicia de a trăi fiecare clipă cu mult mai multă înțelepciune, din altă perspectivă, una îmbogățită de experiența trăită. Această schimbare apărută în viața ei și a familiei i-a dat energia de a reveni acasă cu gânduri mari.
Așa se face că în 2009 depune un proiect pe FEADR cu 50% cofinanțare și începe construcția unei pensiuni, care avea să poarte numele fiului ei, a minunii care astăzi îi luminează viața. Nu a fost ușor, dar nimic nu se compara cu ce trăise deja. A așteptat răbdătoare un an până la momentul aprobării proiectului, apoi alți doi până la finalizarea lucrărilor de construcție, a îndurat controalele venite după fiecare etapă de execuție și, în final, a izbândit. În ceea ce privește designul a mers pe mâna unui arhitect și a unui consultant. „Inițial a fost un design clasic, un pic mai bărbătesc, dar în timp l-am adaptat pe gustul meu. Am preluat ceva și din stilul mediteranean, dar păstrând specificul zonei. Pensiunea este acoperită cu țiglă și nu cu tablă, tâmplăria este din lemn, am încercat să mergem pe materiale naturale, piatră sau lemn“, spune Felicia Sichin.
Cu o investiție de 400.000 de euro astăzi se mândrește că Leonardo are 20 de locuri de cazare, un restaurant de 300 mp, o terasă superbă și poate oferi turiștilor vacanțe frumoase şi amintiri de neuitat în cele mai importante momente ale vieții, fie că vorbim de nuntă sau botez. Despre potențialul zonei, Felicia spune că „atuurile noastre sunt peisajele frumoase, dar și traseele turistice. Turiștii noștri pot face plimbări în aer liber prin pădurea pe care o avem aproape, există un drum forestier pe care se poate urca până la cota 1.200 m, accesibil cu mașină de teren vara sau cu săniuța trasă de cai, iarna. Avem în zonă trei mănăstiri, dintre care două pe stil vechi și una pe stil nou. Alte obiective turistice sunt Cheile Tișiței, Cascada Putnei, Mausoleul de la Mărășești, Mănăstirea de la Panciu, unde se află moaștele Sf. Teodosie de la Brazi, Cramele Panciu“.
De altfel, chiar și pădurea tânără care străjuiește pensiunea poate fi considerată punct de atracție. „Vorbim de o zonă protejată. Pădurea a fost integrată în acest regim pentru că adăpostește două specii de păsări întâlnite mai rar în România“, afirmă patroana pensiunii. Ca gazdă, Felicia își încântă invitații an de an, în perioada sărbătorilor de iarnă, în stilul neaoș românesc. „A doua zi de Crăciun organizăm pomana porcului, cu vin fiert, cu țuică, alături de un meniu tradițional românesc. Tochitura la ceaun este un alt motiv de bucurie pentru turiștii veniți la noi, pentru că pot participa la procesul de gătire. Slavă Domnului că avem clienți și an de an revin la noi. Nu lăsăm să treacă neobservate nici evenimentele de peste an: Ziua Femeii, Mărțișorul“, spune cu entuziasm Felicia Sichin.
A învăţat lecţia credinţei, a răbdării şi cu tenacitate a învins boala. A trecut peste birocraţie, merge mai departe ca un exemplu plin de înţelepciune pentru alţii şi are planuri mari. „Ne propunem să dotăm mai bine locul de joacă, apoi avem un drum care urcă într-o poieniţă foarte frumoasă şi vrem să creăm şi acolo un spaţiu de odihnă cu băncuţe. Ne dorim să cumpărăm şi câteva animale de curte pentru copii. În viitor, în funcţie de încasări şi de proiectele cu fonduri europene ce vor veni, poate vom reuşi să realizăm un teren de fotbal sau de tenis, o sală de fitness, o piscină cu apă încălzită“, enumeră Felicia doar o parte din obiectivele ei următoare. Totul pentru Leonardo, pensiunea şi minunea din viaţa ei.
Patricia Alexandra POP
- Articol precedent: Turist în China multimilenară (V)
- Articolul următor: GAL Țara Vrancei, o echipă tânără, cu viziune