Adama 04 mai 2020
update 1 Jun 2020

Agromalim 2015 - o ediţie de succes

Cea de-a 26-a ediţie a târgul internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje Agromalim, desfăşurat în perioada 10-13 septembrie la EXPO Arad, a fost o ediţie de succes.

Evenimentul a adunat peste 260 de expozanţi din România, Ungaria, Germania, Austria, Italia, Grecia, Polonia şi Slovenia cu o ofertă bogată de maşini şi utilaje agricole, inputuri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de creştere şi furaje pentru animale, medicamente şi instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, ambalaje, servicii de consultanţă şi financiare, reviste, cărţi şi cataloage de specialitate.

Anul 2015 a adus o creştere cu 40% a spaţiului de expunere, standurile din cadrul Agromalim acoperind întreaga suprafaţă interioară (4.500 mp) şi exterioară (30.000 mp) a Complexului Expo Arad.

Expoziţia de Animale de Rasă din cadrul evenimentului s-a bucurat de un număr impresionant de vizitatori care au admirat exemplarele de valoare expuse: taurine, ovine şi caprine ale membrilor asociaţiilor de crescători, cu accent pe prezentarea raselor de carne.

Conferinţele despre finanţările pe fonduri europene ce pot fi accesate pe PNDR 2014 - 2020, precum şi alte forme de sprijin financiar din partea statului au fost la mare căutare, agricultorii fiind deosebit de interesaţi de noile programe lansate.

Salonul de produse tradiţionale, reeditat şi în acest an, a adus la Agromalim aproximativ 30 de producători membri ai Asociaţiei Arădeanca, dar şi alţi producători cu o ofertă generoasă pentru vizitatori.