Adama 750x100 30 martie
update 4 Apr 2020

Centrul Ursus, a doua şansă pentru puii orfani de urs

Foto: ziuanews.ro Foto: ziuanews.ro

Aproximativ 6.000 de urşi trăiesc în sălbăticia munţilor noştri. Este o şansă la care unele ţări europene nici măcar nu mai pot visa. În pădurile lor s-au stins demult ultimii descendenţi ai stirpei regale din familia urşilor. Regele neîncoronat a fost detronat. În România însă, sub aripa dragonilor de stâncă învăluiţi în toga verde a pădurilor, Ursul Brun încă trăieşte. Este în vârful lanţului trofic, chiar dacă schimbările ce se petrec în mediul înconjurător ar putea răsturna această piramidă. Omul, competitorul lui din toate timpurile, ameninţă să schimbe natura după chipul sufletului său. Să fie un blestem, să fie o binecuvântare? Răspunsul acestei întrebări se aude şoptit dinspre cremenii de piatră ai masivelor dezgolite de copaci. Să facem loc civilizaţiei. Şi, totuşi, o singură rază de lumină poate înlătura multe umbre. În Munţii Hăşmaş, sub ocrotirea pădurilor, există un cămin adoptiv pentru puii de urs rămaşi orfani. Este singurul Centru de reabilitare a urşilor din Europa. În spatele poveştii Centrului Ursus, scrisă filă cu filă vreme de 12 ani, stă un om al cărui destin s-a împletit din copilărie cu cel al ursului brun. Rezervat în a vorbi despre meritele sale, dar foarte deschis în a pleda pentru cauza acestui animal, Leonardo Bereczhy a vrut să ne reamintească faptul că, în ritmul transformărilor de acum, Ursul Brun ar putea să dispară din România în 150 de ani. Centrul pe care l-a înfiinţat în 2003, cu sprijinul fundaţiei austriece Vier Pfoten, este astăzi o contraforţă în faţa acestui rău.

Proiectul, născut dintr-o necesitate, funcţionează după o lege de căpătâi de la care nu se face abatere: locul urşilor este în sălbăticie. Dar ce se întâmplă atunci când sălbăticia este jertfită pentru scopul civilizaţiei? Sunt amenajate tot mai multe exploataţii silvice, turismul a luat amploare, se fac proiecte de autostrăzi. Însă unele dintre aceste demersuri ambiţioase fac abstracţie de apelurile experţilor în conservare, care semnalează dezastrul ecologic iminent la care am putea asista în următoarele zeci de ani. Şi urşii sunt afectaţi de deciziile forurilor de putere. Cel mai elocvent exemplu este faptul că, deşi este o specie protejată prin directivele europene, pentru a continua vânătoarea s-a recurs la o aşa-numită derogare. Pretextul invocat pentru această măsură sunt pagubele pe care urşii le provoacă, mai ales în şeptelurile de animale. Însă culpa morală pentru această situaţie nu poate fi imputată decât omului, care a devenit omniprezent în habitatele naturale. Fără posibilitatea unei alte alegeri, animalele sălbatice tolerează prezenţa lui, însă există un revers al medaliei – faptul că nu mai sunt atât de timide în a căuta hrană în preajma omului. De aici şi tragediile în care sunt implicaţi urşii.

În esenţă, s-a agreat continuarea vânătorii Ursului Brun în acelaşi ritm (se vânează acelaşi număr de exemplare ca şi înainte), dar sub litera îngăduitoare a legii. Din fericire, vânătoarea legală afectează destul de puţin Ursul Brun din România. Braconajul şi distrugerea habitatelor naturale sunt problemele cu adevărat grave. De multe ori în bârlogurile deranjate rămân stingheri puii de urs. La prima vedere sunt nişte proscrişi ai pădurii. Însă primesc a doua şansă la viaţă în centrul Ursus. Deşi au instincte de supravieţuire înnăscute, până la şapte luni puii de urs nu au şanse de supravieţuire. În Centru sunt feriţi de pericolele care îi pândesc în mediul natural, dar şi de posibilitatea de a ajunge „bufoni“ la curtea vreunei pensiuni sau a unui hotel. Ţarcurile în care rămân până la doi ani le limitează doar spaţiul. În rest, viaţa lor este o copie fidelă a ceea ce ar fi trăit în sălbăticie. Natura nu a fost schimbată pentru a se adapta Centrului Ursus, dimpotrivă. Centrul a respectat legile naturii. Aici omul este un supraveghetor discret, de la distanţă.

„Am observat că puii de urs sunt înzestraţi cu anumite coduri genetice care îi ajută, spre exemplu, să îşi procure singuri hrana, au un instinct puternic de apărare, se refugiază în copaci atunci când se simt ameninţaţi. Acestea nu sunt dobândite prin învăţare, ci sunt înnăscute. Fapt pentru care este posibil să creştem urşii şi să îi redăm naturii. Însă trebuie să facem acest lucru cu multă atenţie. Este important în primul rând ca puii de urs să crească în aşa fel încât să nu se facă o asociere între sursa de hrană şi om. Dacă această asociere nu are loc, puii pot deveni urşi veritabili. La Centrul Ursus asta se întâmplă. Orfanii sunt plasaţi în ţarcuri, într-un habitat identic natural, hrana le este administrată aleatoriu, aşa cum ar găsi-o în natură. După doi ani sunt eliberaţi într-un mod dinamic. Practic, porţile ţarcurilor sunt deschise, iar urşii încep să exploreze împrejurimile şi să se disperseze natural. Am încercat să copiem cât mai fidel natura.“

În cei 12 ani de existenţă, centrul a adăpostit aproximativ 100 de urşi. Cel mai mic pui de urs găsit avea abia o lună. În momentul acesta în Centrul Ursus există 10 pui de anul trecut şi doi pui de anul acesta. Munca oamenilor de aici nu a rămas fără ecou la nivel internaţional pentru că ţarcurile din pădurile Munţilor Hăşmaş au devenit cămin adoptiv şi pentru pui aduşi din Slovenia şi Serbia. Autorităţile acestor ţări au solicitat celor de la centru să se îngrijească de câţiva pui de urs orfani. După un proces birocratic alambicat şi descurajant pe alocuri, puii au venit în România, însă se vor reîntoarce în ţările lor de origine după doi ani.

Importanţa Centrului Ursus pentru România nu poate fi contestată. Prin munca echipei de aici, Ursul Brun are şansa la o viaţă firească în sălbăticie. În plus, studiile ştiinţifice legate de comportamentul şi ecologia speciei, care nu ar avea sorţi de izbândă în natură, ne dezvăluie chipul necunoscut al acestui animal magnific. Centrul Ursus este, aşa cum spune Leonardo Bereczky, o oportunitate unică ce poate deschide orizonturi foarte interesante. În mod paradoxal, autorităţile nu sunt conştiente de acest lucru. Nu au sprijinit vreodată centrul şi şansele să se întâmple acest lucru sunt infime. Garantul continuării acestei activităţi sunt mâna întinsă a fundaţiei cu ajutorul căreia a fost înfiinţat centrul şi fondurile pe care Leonardo Bereczky reuşeşte să le strângă din donaţii.

În acest scop va demara în curând o campanie intitulată „Adoptă un ursuleţ“. Printr-un sms la un număr scurt cei care doresc să sprijine activitatea centrului vor putea adopta un pui de urs în schimbul unei sume modice. Aceşti bani îi vor asigura donatorului posibilitatea de a vedea în filmuleţe  actualizate săptămânal puiul de urs adoptat.

Laura ZMARANDA