Lupta pentru putere

De când au existat două fiinţe pe pământ a apărut şi dorinţa, original animalică, de a domina. Firesc sau nu, aceasta se manifestă cu atât mai mult în lumea căreia ne place să-i spunem civilizată.

Am fost şi suntem, într-o vrere diabolică şi perpetuă, duşmani pe vecini, pe oamenii cu care ne întâlnim, pe cei care ni se par mai vrednici decât noi înşine putem fi, pe vecinul cu capra sau găina mai ouătoare. Uneori ne urâm şi aproapele, chiar dacă ne lăudăm a fi cu frică de Dumnezeu.

Urmărim seară de seară, atât cât timpul ne mai îngăduie şi câtă răbdare mai putem avea să „înghiţim“ atâta nevrednicii, dezbateri în care inşi de toate speţele sunt antrenaţi în discuţii dintre cele mai bizare de… alţi inşi dornici de rating, la rândul lor parcă născuţi să ucidă suflete, să îngroape binele, să semene ură, din care nu rămânem decât cu gustul amar al firii individului avid de putere ori măcar de infimă dorinţă de supremaţie.

Sunt, fără îndoială, manifestări specifice mai cu seamă societăţilor în care pluripartitismul este la el acasă, în care libertatea de exprimare dă frâu liber limbilor de tot felul şi unde lupta pentru putere este mai importantă decât cea pentru existenţa fizică.

Asist deseori la discuţii între oameni din diferite zone, clase sociale, mai tineri sau mai vârstnici. Cei mai mulţi dezavuează disputele politice nefondate, apreciază situaţia economiei ca dezastruoasă, la fel nivelul de trai din ultimele două decenii şi mai bine, stări ce determină comparaţii cu orânduiri care măcar asigură stabilitate economică şi socială.

„Nu-mi vine să cred că noi, românii, am fost în stare să producem un aşa dezastru economic într-o ţară în care totul era bine orânduit, pus la locul lui, o ţară fără şomeri, cerşetori şi ţigani care ne-au făcut de râs în toată lumea. Le mai spunem şi rromi ca să fim mai bine confundaţi cu ei“ – spunea un muncitor aflat, aveam să înţeleg, în prag de pensionare. Şi continuă: „Mă întrebaţi mai devreme dacă era mai bine pe vremea lui Ceauşescu decât acum. Da, era mai bine, erau locuri de muncă, ţi se asigura locul de muncă, atenţie, erai plătit pentru cât munceai – îmi aduc aminte de acordul global –, nu se plătea nemunca cum se face acum şi nu se vorbea de slugărnicie la marile corporaţii străine, la Înalte Porţi sau la marii bancheri ai lumii. Când Ceauşescu a simţit că este atras într-o asemenea cursă a luat măsuri chiar cu preţul vieţii. Ăştia sunt în stare măcar să stea drepţi în faţa străinilor? Nici vorbă! Ei se luptă pentru putere şi îmbogăţire. De nimic altceva nu le pasă.“

N-am îndrăznit să-l contrazic, nici măcar n-aveam argumente s-o fac, aşa că am preferat să-i ascult opiniile care, puse alături de altele, ar putea convinge pe oricine de adevărata stare a naţiei de-acum faţă de cea din urmă cu vreo 30-40 de ani.

Şi totuşi mă întreb, asemeni multora ca mine, lupta asta pentru putere va duce ţara pe făgaşul pe care-l merită?

„Poate doar dacă actuala clasă politică îşi va schimba opţiunile. Sau dacă ea va fi înlocuită de una tânără poate cu mai multă responsabilitate faţă de viitorul ţării lor“ – l-am auzit spunând pe un tânăr absolvent de ASE care încă îşi mai căuta un loc de muncă.

Ion Banu