Ogorul negru versus permanent verde

Se apreciază, pe bună dreptate, că limita rodniciei pământului este determinată, în primul rând, de coeficientul folosirii energiei solare prin plantele verzi, în procesul de fotosinteză. Acestea captează energia solară pe care o transformă în energie chimică și o depozitează în substanţele complexe pe care le sintetizează.

Energia calorică furnizată de soare, în zonele agricole, este de 3.800-4.100°C.

Culturile care se recoltează în vară folosesc numai o parte din această energie. De aceea este de dorit sistemul „permanent verde“.

În țara noastră, în perioada de vară se recoltează orzul, orzoaica, grâul, secara, triticale, ovăzul, mazărea, rapița, muștarul, borceagul, cartofii timpurii ș.a. care reprezintă aproape jumătate din suprafața arabilă. Ele eliberează terenul în luna iunie-iulie și deci, cea mai mare parte a verii și toamna, energia furnizată de soare rămâne nefolosită, deși solul are mare nevoie de materie organică.

În condițiile noastre aceste suprafețe se pot găsi în trei situații:

1. Suprafețele recoltate rămân fără nicio intervenție până în preajma semănatului din toamnă sau din primăvara următoare, situație care, din păcate, este destul de frecventă. În luna aprilie din acest an am parcurs multe sute de km prin țară și am văzut suprafețe întinse cu tulpinile de porumb și floarea-soarelui din anul trecut intacte. Pe aceste suprafețe, pe timpul verii și toamna au crescut tot felul de buruieni mono și dicotiledonate, anuale și perene, care ajung la maturitate și aruncă pe sol noi milioane de semințe pe fiecare m2. Numai o plantă de știr (Amaranthus) produce 500.000 semințe ca și măselarița (Hyoscyamus) sau nemțișorul de câmp (Delphinum), care produce 700.000 semințe.

Doar 4-5 asemenea plante pe m2 produc 2-3 milioane de semințe. La acestea se adaugă organele vegetative de înmulțire (rizomi, stoloni) care, în final, la gradul foarte ridicat de îmburuienare a solurilor noastre, se adaugă cu noi generații și mai numeroase.

Aceste buruieni epuizează solul în elemente nutritive și apă și uneori, în loc să se încorporeze în sol această materie organică, i se dă foc.

Solul respectiv se lucrează doar înainte de semănat; însămânțarea are loc în teren „neașezat“, nu se respectă epoca optimă de semănat etc.

Este sistemul cel mai păgubos pentru agricultor.

2. Un sistem recomandat mult timp a fost menținerea suprafețelor respective ca ogor negru. Aceasta presupune ca, imediat după recoltare, să se efectueze o lucrare superficială de dezmiriștit, iar după 2-3 săptămâni, când tractoarele devin disponibile și umiditatea solului este corespunzătoare, să se efectueze arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată. Terenul respectiv se menține curat de buruieni, prin lucrări superficiale până toamna, în preajma semănatului sau până la intrarea în iarnă a suprafețelor destinate însămânțărilor de primăvară.

În acest mod activitatea microbiologică din sol este bogată, se acumulează peste 100 kg/ha nitrați, se acumulează și se păstrează apa în sol, iar semănatul se poate efectua în epoca optimă și într-un teren foarte bine pregătit.

Prezintă neajunsul că precipitațiile care cad în perioada de vară și toamnă provoacă o acțiune mecanică asupra particulelor de sol, ducând la distrugerea structurii în stratul superficial. Totodată, o parte din nitrații formați sunt spălați în adâncime, uneori până la pânza de apă freatică pe care o poluează. Se apreciază că fiecare 100 mm de precipitații deplasează nitrații în adâncime cu 25-35 cm.

În acest sistem de ogor negru nu se valorifică energia solară din perioada vară-toamnă.

3. Sistemul când terenul după recoltare se menține „permanent verde“.

Aici, imediat după recoltare, se execută dezmiriștitul prin care se realizează un mulci la suprafața terenului din resturile de vegetale amestecate cu stratul superficial al solului. În acest mulci se asigură o umiditate favorabilă germinării tuturor semințelor de buruieni aflate în stratul superficial al solului, realizând înverzirea terenului. Înainte ca anumite specii de buruieni să înflorească, se execută arătura, cu care ocazie se încorporează în sol materialul vegetal existent și se scot la suprafață noi contingente de semințe din rezerva solului, care vor produce o nouă înverzire.

Covorul vegetal format se menține, urmărind să nu ajungă la maturitate anumite specii și să producă semințe, când este distrus printr-o lucrare superficială. Urmează o nouă înverzire produsă de altă serie de semințe din rezerva solului și operația se repetă.

După 2-3-4 generații de „covor verde“ se apropie perioada însămânțărilor de toamnă sau se apropie iarna și stratul vegetal este distrus.

Prin menținerea terenului „permanent verde“ se realizează:

- limitarea levigării nitraților care sunt încorporați în covorul verde și care se întorc în sol odată cu masa verde tăiată;

- se reduce eroziunea solului și se asigură fixarea nisipurilor;

- se protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie;

- rădăcinile buruienilor contribuie la afânarea straturilor compactate ale solului;

- contribuie la îmbunătățirea structurii solului;

- pe timpul arșiței din vară asigură o umbrire a solului menținând o temperatură cu 2-4°C mai mică, favorabilă procesului de nitrificare;

- se asigură o bogată sursă de materie organică pentru sol deoarece masa verde tăiată în reprize aduce în sol zeci de tone de material vegetal;

- se epuizează o bună parte din rezerva de semințe de buruieni din sol;

- se valorifică în totalitate energia solară din perioada de vară-toamnă.

Credem că sunt suficiente argumente pentru folosirea sistemului „permanent verde“.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU