România, un fel de „Arcă a lui Noe“

Dintotdeauna s-a dus o luptă între bine şi rău. Însă, mai mult ca niciodată acum, răul a prins chipul evoluţiei, al transformărilor radicale ale naturii. Omul este liderul suprem şi are impresia că poate trăi singur pe o planetă vlăguită de resurse, lipsită de păduri, de faună, de floră. În mulţimea celor care acceptă unanim această metamorfoză sunt însă şi oameni care au înţeles că este timpul să ne schimbăm mentalitatea, că este vremea să privim natura cu respectul cuvenit. Vocile lor nu sunt însă tot timpul auzite. În articolul de faţă vom da cuvântul unei echipe care, prin Proiectul „Arca lui Noe“, lansat în primăvara anului 2012 prin cooperarea dintre National Geographic şi compania Dr. Reddy’s Laboratories, pledează pentru cauza naturii. Primul succes important a venit imediat după lansare, pentru că echipa „Arca lui Noe“ a reuşit să obţină suspendarea vânătorii la râs. Pantera Carpaţilor, prima specie pe care şi-au propus să o salveze de sub tirul gloanţelor, nu mai adulmecă astăzi praful de puşcă al vânătorilor. Până când? Rămâne de văzut. Cert este că iniţiatorii proiectului „Arca lui Noe“ vor rămâne vigilenţi, pentru că şi-au asumat misiunea, deloc uşoară, de a proteja comoara faunistică a României. Domnul Cristian Lascu, renumit pentru descoperirile şi cercetările sale speologice, Silviu Matei, unul dintre cei mai buni fotografi wildlife din ţara noastră, şi Marian Bălăşoiu, reprezentant Dr. Reddy’s Laboratories, coordonatorul mai multor proiecte de conservare a naturii şi manager pentru „Arca lui Noe“, sunt cei care ne reamintesc că poate este timpul să facem o reverenţă în faţa măreţiei naturii.

Proiectul este, însă, susţinut de mai mulţi biologi, specialişti în conservare şi fotografi de elită. Semnificaţia biblică a numelui „Arca lui Noe“ pare şi mai profundă atunci când vorbim despre fauna ţării noastre. România este astăzi un bastion, ce-i drept unul fragil, pentru foarte multe specii dispărute de multă vreme din Europa. Este un privilegiu, poate nemeritat, care trebuie însă păstrat cu orice sacrificiu. Societatea se află în continuă dezvoltare, mediul construit a căpătat o dimensiune impresionabilă, numărul locuitorilor Terrei a crescut. Sunt lucruri fireşti care vin odată cu evoluţia. Însă, trebuie să înţelegem că evoluţia şi dezechilibrele pe care le creăm în natură prin defrişările masive, prin extincţia animalelor sălbatice, prin poluare nu pot coexista. Aşa cum spune o vorbă din popor, „ne săpăm singuri groapa“. Este nevoie aşadar de educaţie, de conştientizare a răului făcut şi de măsuri legislative care să protejeze natura. Membrii echipei „Arca lui Noe“ au ambiţii mari pentru că şi-au propus să obţină toate aceste trei lucruri. Au toate şansele pentru că proiectul lor este unul complex, care mizează pe latura emotivă, dar şi prin faptul că vine cu soluţii concrete. Suportul iniţial pentru dezvoltarea proiectului a fost fotografia. Mizând pe faptul că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte, cei mai buni fotografi de wildlife s-au alăturat acestei cauze nobile şi şi-au expus fotografiile în expoziţii dedicate faunei sălbatice. De-a lungul timpului au fost organizate expoziţii temporare, precum cea de la lansarea proiectului, dar şi expoziţii permanente precum cea de la Institutul Oncologic, secţia Pediatrie. În misiunea „Arca lui Noe, fotografia a fost însă doar o piesă la dosar, pentru că munca echipei a continuat şi dincolo de cortină. Pentru stoparea vânătorii la râs, spre exemplu, a fost întocmit un memoriu foarte bine documentat şi cu suport din partea celor mai buni specialişti în conservare din ţara noastră. A fost un dosar foarte greu de contestat.

Misiunea echipei Arca lui Noe continuă. Următoarele specii care vor avea parte de protecţia sa sunt capra neagră şi lupul. Este posibil ca în toamna acestui an să vedem încă o expoziţie de fotografii wildlife.

România are, scriptic, 1.500 de râşi. În realitate ar putea fi mai puţini. Oare care ar fi soarta Panterei Carpaţilor dacă adulţii ar privi-o cu inocenţa unui copil care, deşi nu a văzut-o vreodată, îşi forţează imaginaţia pentru a-i face portrete?

Cristian Lascu:„Pe timpul dacilor, ţara noastră era acoperită în proporţie de 80% de păduri. Am moştenit, aşadar, o biodiversitate remarcabilă. Astăzi România este într-un proces de transformare rapidă şi aproape toate schimbările lovesc în biodiversitate. Este suficient doar să rostim cuvântul defrişare. Dacă dispare pădurea automat dispar şi speciile de animale care trăiesc în ea. Gândindu-vă că aproape 75% din fauna sălbatică se regăseşte aici. Din nefericire, interesul de a transforma pădurea în cherestea, în bani obţinuţi rapid, este foarte mare. Vânătoarea este o altă industrie, motiv pentru care sunt raportate nişte cifre mai mari privind numărul animalelor sălbatice. Însă, diferenţele între cifrele oficiale raportate şi realitatea sunt dramatice şi acest lucru este susţinut de specialiştii în conservare. În America, spre exemplu, din taxele de vânătoare se constituie un fond pentru cercetare ştiinţifică şi atunci există o şansă de a gestiona foarte bine fondul cinegetic. În România autorităţile care administrează parcurile naţionale numesc fauna vânat. Este deci o diferenţă majoră de mentalitate. Misiunea noastră de a pleda pentru fauna sălbatică se desfăşoară cumva pe principiul jocului de şah al lui Murphy: nu se poate obţine victoria, nu se poate obţine remiza, nu se poate abandona lupta.“

Silviu Matei:„Ca fotograf wildlife am avut privilegiul de a vedea multe animale sălbatice. Însă, când a apărut râsul în cadrul obiectivului meu, am avut un sentiment pe care nu pot să-l descriu. Primul râs l-am fotografiat în 2007 din pură întâmplare, pentru că subiectul era de fapt cocoşul de munte. În 2012 am avut a doua şansă de a-l vedea, iar în primele secunde m-am întrebat dacă să îi fac poze sau doar să-l privesc. L-am privit fără să fac nimic aproape un minut. Am vrut să mă bucur de prezenţa lui pentru că este un animal extrem de greu de văzut. Teritoriul lui este foarte vast, parcurge distanţe mari în căutarea hranei, dar are abilitatea de a rămâne nevăzut. Astfel a reuşit să se păstreze în afara bătăii puştii. Fireşte că sentimentul de a vedea acest animal elegant în mediul său natural nu se compară cu a privi nişte fotografii, însă cei care nu au avut acest privilegiu pot intra pe site-ul meu www.outdoorphotography.ro pentru a vedea secvenţe din viaţa râsului şi faunei sălbatice din ţara noastră.“

Marian Bălăşoiu:„«Arca lui Noe» s-a concretizat prin formarea unui grup de iniţiativă care şi-a propus să reamintească lumii că avem o faună unică. Din păcate, această faună extraordinară se află sub o presiune foarte mare din partea marşului nestăvilit al civilizaţiei, al defrişărilor iraţionale care se fac în ciuda tuturor sloganurilor politice care susţin că se iau măsuri pentru stoparea acestui fenomen periculos. Legat de vânătoare, aceasta ar trebui să se practice în baza unor estimări corecte a numărului animalelor sălbatice şi să existe o cotă pentru care specialiştii în conservare să îşi dea acordul. Este vital să înceteze abuzurile.“

Laura ZMARANDA