Articole revista 16 Martie 2015, 16:51

Un zootehnist acuză: Caşcavalul din magazine conţine numai 7% lapte

Scris de

Absolvent de Agronomie, Necula Samoilă creşte vaci. O îndeletnicire teoretic profitabilă, onorabilă şi veche de sute de ani în aşezările rurale. Numai că dlui Samoilă i se cam „brânzeşte“ laptele când vine vorba de distribuţia acestuia şi de preţul scăzut pe litru. Cu trei parale subvenţie de la stat şi cu alte trei parale, cât oferă procesatorii, fermierul se simte personajul cel mai neînsemnat în această „Operă de trei parale“, care se joacă, din ’90 încoace, la nivel naţional, pe marea scenă a ţării.

A urmat cursurile Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu“ din Bucureşti, cu specializarea zootehnie, în urmă cu trei decenii. Tânăr, dinamic şi dornic de muncă (nu era puţin lucru să fii inginer zootehnist în acea vreme!), a primit repartiţie în Ardeal, în comuna Hălchiu, judeţul Braşov, o zonă recunoscută pentru creşterea animalelor, cu mare potenţial de dezvoltare. Se trezea dimineaţa la ora 4 şi se întorcea de la câmp la ora 21, dar nu acuza efortul, fiindcă satisfacţia lucrului bine făcut şi mândria că „păstoreşte“ 1.000 de capete de animale ştergeau orice urmă de oboseală. „Pe vremea răposatului, în această zonă, zootehnia reprezenta 60-70% din ponderea agricolă a judeţului. Aici au fost IAS-uri, CAP-uri, carmangerii, ferme întregi de porci, de vaci… IAS Prejmer avea mii de capete de vaci de lapte. La vârsta aceea conduceam un efectiv de 1.000 de capete de animale, dintre care 400 matcă. Singurele probleme se raportau la îngrijitorii care nu erau prea bine pregătiţi. Se creşteau vacile româneşti: bălţată, brună şi metişii din acestea. Dacă le dădeai şi mâncare, chiar erau rase bune! Au fost aduse animale şi din alte ţări, din Olanda, Austria, Germania, însă unele nu se adaptau bine la condiţiile din ţara noastră, au apărut bolile, care nu au fost tratate la timp, şi au murit multe dintre ele“, îşi aminteşte Samoilă.

De 80 de bani speranţă

După 1989, într-un timp, a lucrat în Germania la o fermă. Acolo a înţeles ce înseamnă să faci agricultură de performanţă şi cum să dezvolţi la modul cel mai înalt sectorul zootehnic. Numai că socoteala din Germania nu s-a potrivit cu cea de acasă. Momentan se plânge de faptul că lipsa specialiştilor din zonă, lipsa ajutorului dat prin ANARZ, lipsa direcţiilor agricole, care nu se mai implică în sector, au dus la o degenerare a efectivului matcă. Însă, pe de altă parte, recunoaşte că au apărut tractoare sofisticate, combine de recoltat siloz, utilaje pentru pregătirea unui amestec unic şi, de cele mai multe ori, totul se face exact ca în ţările occidentale. Un singur lucru nu se regăseşte, în lanţul de producţie de la noi comparativ cu cel din ţara lui Goethe: preţul scăzut oferit producătorului de lapte. „Din punctul de vedere al utilajelor, al tehnicii, ce era în Germania acum 8 ani a apărut azi şi-n România. Numai problema distribuţiei laptelui, în loc să fie rezolvată ca acolo, la noi se adânceşte pe zi ce trece. A apărut aici, chiar în comuna noastră, o firmă de procesare a laptelui. Dar cum să-l dai la 80 de bani litrul, atât cât oferă ei? Acesta e preţul de achiziţie, dar şi preţul de cost al laptelui. Că tot cam atât, 80-90 de bani, te costă furajele, produsele de care animalul are nevoie pentru a produce laptele respectiv. Păi ce speranţă mai am eu să-mi cresc vitele, să investesc, când speranţele mele sunt la 80 de bani speranţa?“, spune cu obidă fermierul.

Cu un dozator nu se face primăvară

Cu banii câştigaţi în Occident, cu alţi bani proveniţi din alte afaceri (tot din agricultură) a reuşit să-şi cumpere un dozator. Necesitatea înfiinţării unei firme de procesare a laptelui pare evidentă pentru el. A încercat să-şi convingă consătenii, la rându-le crescători de vaci, să-şi unească forţele şi banii în vederea construirii unei asemenea firme. Deocamdată totul a rămas la nivel de discuţii. „În urmă cu 6-7 ani mi-am cumpărat primul dozator de lapte. Însă să ştiţi că 10.000 de euro, cât m-a costat investiţia, sunt foarte mulţi bani pentru un ţăran. Ce e drept, în funcţie de piaţa de desfacere şi de calitatea laptelui, banii se pot amortiza într-un an, un an şi jumătate. La dozator vând laptele cu 3 lei litrul. E o diferenţă între 0,8 lei, cât îmi oferă procesatorul, şi preţul la dozatorul meu, nu? Dar procesatorul, dintr-un litru de lapte de 3,5-4% grăsime, face 3 litri de lapte de 1,5% grăsime. Faceţi socoteala care este câştigul lui la 3 litri de lapte procesat de 1,5% grăsime şi vândut în magazine cu 4,5 lei litrul! El îmi cumpără mie laptele cu 0,8 lei litrul şi câştigă, la final, pe litrul meu de lapte 13,5 lei! Atât câştigă un procesator faţă de un ţăran. Şi atunci cum credeţi că acel ţăran poate să mai crească animale şi să se mai şi trezească dimineaţa cu gândul să mai investească ceva?Am încercat să discut şi cu alţi crescători pentru a înfiinţa o firmă de procesare. Dar ne trebuie bani pentru această investiţie. Poate în viitor, pe baza GAL-urilor, pe baza fondurilor euro­pene, să reuşim să facem o mică firmă de procesare.“

Caşcaval cu-n strop de lapte

A încercat el, Samoilă, să dea plus valoare materiei prime, laptele, şi să dea spre vânzare brânză, caş sau caşcaval, însă cum nu are nici forţă de producţie mare, nici volum mare de produse şi nicio constanţă „nemţească“ a fabricării produselor, nu poate să-şi desfacă marfa în marile magazine, cu toate că ar garanta pentru autenticitatea produselor sale, mai ales că este aproape sigur că, de pildă, caşcavalul din comerţ are în compo­ziţie numai 7% lapte. „Dacă aş face brânză, ar fi mult mai valoroasă decât laptele pe care-l vând la dozator. Mai ales că majoritatea brânzeturilor, a caş­cavalului acela frumos ambalat, ceruit, pe care îl găseşti în magazine, are în compoziţie numai 7% lapte. Este clar că inspectorii de la Protecţia Consumatorului de la Direcţia Agricolă nu-şi fac temeinic treaba. Că, dacă şi-o făceau, mai dispăreau din aceste produse sintetice de pe piaţa braşoveană şi nu numai! Că nu sunt naturale 100%, cât e hăul! Aşa cum sunt E-uri în pâine, aşa sunt şi-n brânzeturi!“, mai adaugă acuzator fermierul. Cu trei parale subvenţie de la stat, cu alte trei parale de la procesatori, Necula Samoilă vede cum i se „subţiază“ afacerea. Şi să mai zică cineva că laptele apă nu se face!

Patricia POP
Paul ROGOJINARU


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti