abonament lumea satului 2018
update 19 Jan 2018

La GAL Ecoleg Olt Inferior. Proiecte inedite, eşecuri pe măsură

Reprezentând o zonă unde ocupaţia de bază a locuitorilor este legumicultura, era firesc ca Grupul de Acţiune Locală Ecoleg Olt Inferior să aibă majoritatea proiectelor implementate pentru obţinerea de fonduri europene necesare construirii de sere şi solarii. Înfiinţat destul de târziu, căpătând personalitate juridică în anul 2013, GAL-ul din sudul judeţului Olt pare să fi avut destinul de poveste al lui Făt-Frumos: să crească şi să fie eficient într-un an, cât alţii în cinci.

Gelu Mariţa este preşedintele GAL Ecoleg Olt Inferior. Oltean hotărât, descurcăreţ, rapid în mişcări şi-n decizii a dus cu brio GAL-ul pe care-l reprezintă pe un trend ascendent. Se poate lăuda c-a reuşit să implementeze, în numai un an, 50 de proiecte pe mai toate măsurile din PNDR. Răsărite ca ciupercile după ploaie, zeci de sere şi solarii asigură o mare producţie de legume timpurii beneficiarilor, care altfel, fără munca lui „titanică“, după cum spune, ar fi rămas la stadiul de câteva firişoare prizărite de răsad, care ar fi dat rod când ar fi dat Domnul şi-ar fi ajuns pe tarabe la ceasul când deja, de mult, orăşenii se vor fi săturat de „trufandale“.

„Fiindcă suntem o zonă preponderent agricolă, culturile vegetale şi cele legumicole domină, datorită faptului că ne găsim în bazinul Oltului de Jos şi-n bazinul Dunării, unde fermierii sunt mari cultivatori de legume în sere şi solarii. Ce-am făcut noi a fost o muncă uriaşă, titanică, deoarece GAL-urile au făcut pionerat în România. Cum ne-am constituit târziu, în ultima sesiune, problema noastră cea mai mare a fost timpul fizic, datorită faptului că în momentul în care am depus strategia şi am semnat contractul de finanţare ne-am obligat să facem într-un an de zile, cât trebuia să facem în cinci, ca Făt-Frumos! Datorită acestui aspect, la această dată, avem suma contractată de 90% dintr-un total de 2.500.000 euro şi suma absorbită de 40%. Avem şi proiecte inedite în zonă. Mai precis un proiect de achiziţie linie brichetare resturi vegetale şi altul de achiziţie a unei linii de prelucrare tablă ţiglă metalică. Al doilea aspirant pentru calitatea de beneficiar este o femeie, până în 40 de ani, un proiect curajos pentru o doamnă, care îşi doreşte să intre în competiţie cu marii producători. Deocamdată au eşuat, deoarece la două licitaţii nu s-au prezentat 3 firme care să justifice şi să susţină licitaţia“, spune preşedintele Grupului.

Cu optimism spre noul PNDR

Cu o experienţă dobândită printr-o muncă susţinută, Gelu Mariţa aşteaptă noul PNDR cu o mare doză de optimism. Asta pentru că structura de bază (la care a lucrat mai bine de un an) este deja constituită, iar noile reglementări nu vor face decât să umple „matca săpată“ de echipa tehnică a GAL Ecoleg. „Dacă în PNDR-ul vechi GAL-urile aveau un teritoriu bine stabilit şi o sumă foarte bine definită, pe noul PNDR suma nu va mai fi fixă, ci în funcţie de teritoriu şi de numărul de locuitori ai microzonei. Locuim la şes, aşa că avem o populaţie peste medie, lucru care o să ne avantajeze. Noul PNDR va fi o structură pe care, din mers, se vor plia diferite intervenţii. Dacă în vechiul PNDR scria clar în ghidul de finanţare al unei măsuri caracteristicile bine definite, noul PNDR va fi mai permisiv. În funcţie de cerinţele zonei şi ale perioadei prin care trecem se vor face adăugiri pe structura cadru a PNDR-ului. Aşadar, suntem foarte optimişti!“, încheie încrezător Gelu Mariţa.

Patricia Pop, Paul Rogojinaru

Articole înrudite