Unbeaten 2021    Adama decembrie 2020
update 23 Feb 2021

Vocea satului (martie 2015)

Stan Răducanu, fermier, comuna Colceag, Prahova

„Ne confruntăm cu o serie de probleme legate de starea terenurilor. În primul rând este vorba de excesul de umiditate a solului, cauzat de ploile frecvente din ultima perioadă. Avem încă terenuri băltite. Este vorba de 200 ha din totalul de 600 ha pe care le deţine unitatea noastră în prezent. Noi am face ceva să scăpăm de ochiurile mari de apă, dar nu avem unde să le evacuăm.“

Nicolae Cucu, viceprimar comuna Vâlcele, Covasna

„Pe lângă activitatea de turism, în localitate avem şi tineri fermieri. Din păcate, aceştia au foarte greu acces la finanţare. Oamenii vor să se întoarcă la ţară, ar vrea să muncească, dar totul se mişcă foarte greoi. Tinerii fermieri se chinuiesc cu utilaje second-hand şi evident că au costuri mari, iar rezultatele sunt slabe. Pe de altă parte, ca viceprimar trebuie să vă spun că oamenii cu care lucrez au nişte salarii de mizerie. Deşi au studii superioare şi muncesc enorm, primesc doar 680-800 lei/lună. Asta este viaţa celor de la sate.“

Valentin Velican, cultivator de trandafiri, comuna Hărman, Braşov

„Mă nemulţumesc problemele legate de comercializarea produselor. Deşi suntem dintr-un oraş mare, cu putere financiară pe măsură, noi, ca producători ecologici, nu găsim loc să ne vindem produsele în oraşul nostru. Trebuie să mergem în Cluj, Bucureşti, Sibiu pentru că taxele în Braşov sunt foarte mari. Aşadar, nu avem sprijinul autorităţilor locale. Târgurile organizate aici au fost un eşec. Câtă marfă trebuie să vinzi la un târg de week-end ca să poţi plăti 1.000 lei taxa de participare?“

Ion Ioniţă, primarul comunei Vărbilău, Prahova

„Am primit alocaţiile bugetare de la ANAF Prahova, însă sunt foarte modeste, adică doar 1,5 milioane lei. Mult mai mici ca în anul trecut, bani cu care nu ne vom descurca onorabil în acest an. Sigur, vom face tot ceea ce depinde de noi să realizăm obiectivele edilitar-gospodăreşti aşteptate de cetăţeni. Şi până acum am realizat o serie de proiecte cu bani puţini. Am avut noroc cu proiectele europene, am modernizat şi am extins şcoala generală din satul de reşedinţă, Vărbilău, dispensarul uman din satul Livadea, am mai modernizat şi doi kilometri de drumuri locale. În acest an suntem pe cale să extindem şi alimentarea cu apă potabilă a comunei, graţie parteneriatului pe care îl avem cu Consiliul Judeţean Prahova. De altfel, avem în vedere ca, la realizarea altor obiective, să menţinem şi să extindem parteneriatul cu CJ Prahova. Aceasta ne va permite să facem faţă restricţiilor bugetare anunţate.“

Constantin Croitoru, primarul comunei Amaru, Buzău

„Nu avem băltiri pe culturile agricole. În schimb, avem încă probleme cu finalizarea cadastrării terenurilor din perimetrul comunei. Pe câteva tarlale nu au fost făcute niciun fel de măsurători, fapt ce creează nemulţumiri din partea sătenilor, dar şi a unora dintre specialiştii de la societăţile agricole din comună.

O altă problemă pe care o avem este valorificarea unui luciu de apă, în suprafaţă de 157 ha, perimetru care aparţine Unităţii centrale pentru acvacultură. Terenul acesta este în proprietatea unităţii respective, care de peste zece ani e raiul gâştelor şi al oilor sătenilor. Până una-alta, balta aceasta nu are niciun fel de peşte; de peste zece ani ea apare ca un teren abandonat, pe care noi nu putem face nimic. Conducerea unităţii ne asigură că este în aşteptarea unor investitori.“