reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Jun 2019

Rasa Dorper, rentabilă într-o ecuaţie economică fericită

Se spune că aşchia nu sare departe de trunchi. Un dicton care se aplică cu uşurinţă în cazul familiei Giurgiu retrasă pe dealurile Moeciului, acolo unde tatăl, fost director de bancă, s-a reîntors la casa părintească, iar fiul şi-a deschis o pensiune care valorifică foarte bine produsele realizate în propria stână. Dragostea pentru cifre, dar probabil şi pentru bani îi aseamănă foarte mult pe cei doi membri de parte bărbătească ai familiei Giurgiu – tată şi fiu.

Chiar dacă traseul celor mai mulţi tineri care termină ASE-ul se îndreaptă către un „job“ ca economist în cadrul unor companii sau bănci, există excepţii care ar putea da de gândit celor curajoşi, care vor să se avânte direct în antreprenoriat. Bogdan Giurgiu reprezintă aripa tânără a familiei, care vine acum nu doar cu informaţia dobândită în şcoală, ci şi cu inovaţia tehnologică, apanajul noilor generaţii.

Având deja pensiunea, elementul care asigură consumul de produse şi deci valorificarea materiei prime, tânărul economist s-a gândit să experimenteze şi postura de crescător de animale. Aşa se face că, după o amplă documentare pe Internet, şi-a adus din Germania 25 de oi Dorper. O rasă de carne care în viitor cu siguranţă se va regăsi în meniul pensiunii. Achiziţionate de curând, cu fonduri europene, pe Măsura 112, oile Dorper populează acum un mic saivan construit în satul Peştera, la peste 1.000 m altitudine, într-un peisaj de vis. Alegerea terenului şi amplasarea stânei fac şi ele parte din planul de afaceri, pentru că în curând grupurile de turişti, mai ales străini, vor avea un motiv în plus pentru a explora zone noi şi pentru a descoperi tradiţiile culinare româneşti, chiar acolo în vârf de munte.

Motivul care a stat la baza alegerii rasei ţine tot de un parametru economic – forţa de muncă. „Am ales o rasă de carne pentru că există o serie de avantaje. În primul rând, nu se mulg. Apoi, rasa Dorper nu se tunde, amestecul de lână şi păr le cade, năpârlind în fiecare an, ceea ce necesită mai puţină forţă de muncă. Într-un cuvânt, sunt mai uşor de ţinut“, explică Bogdan Giurgiu.

În plus, rasa Dorper nu este pretenţioasă atunci când vine vorba de furajare. Ceea ce înseamnă că, în cazul acestor oi, păşunatul este neselectiv, nu au nevoie de concentrate sau de furaje de bună calitate. Chiar şi aşa Bogdan Giurgiu s-a dotat cu cele mai performante utilaje pentru întreţinerea pajiştilor aduse şi ele tot din Germania, pentru ca meniul ovinelor să aducă plus valoare în viitor. „Iarna mănâncă doar fân. Au câte 3 fătări în 2 ani, mieii vin pe lume fără asistenţă, se ridică singuri să sugă, iar montele pot avea loc în orice lună din an“, adaugă tânărul fermier.

Fiind o rasă de carne, valoarea carcasei este dată de procentul de carne. „La maturitate, adică la vârsta de 3 ani, femelele ajung la greutatea de 70-80 kg, în timp ce berbecii ating 120-140 kg, o încărcătură musculară excepţională. După cum spun specialiştii, proporţia de muşchi pe carcasă este în medie de 64,7% şi doar 21,8% grăsime“, îşi laudă proprietarul oile.

Afacerea este încă la început, însă perspectivele sunt bune. O spune chiar proprietarul: „Acum am 25 de oi Dorper, însă vreau ca în scurt timp să ajung la 100-200 exemplare. Pe lângă ele mai am şi câteva zeci de ţurcane, preferatele tatălui meu, pe care le ţin pentru lapte.“

Pentru ca investiţia (500 euro per exemplar, cu tot cu transport) să se amortizeze, ba chiar să aducă profit, este bine păzită. Nu doar de ochiul stăpânului, ci şi de camere video conectate la Internet 24 de ore din 24, împrejmuite cu gard electric şi păzite de trei dulăi de Ciobănesc Mioritic.

Patricia Alexandra POP