PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/

Călătoria în Sri Lanka a fost încă un prilej de a ne încărca cu energie pozitivă. Aproape că dispărea şi oboseala după drumurile lungi parcurse atunci când te aflai în locuri parcă desprinse din paradis, încărcate de istorie şi spiritualitate.

M-am convins că pentru locuitorii insulei credinţa nu e suferinţă. Am descoperit o civilizaţie diferită de cea creştină, una care nu aşteaptă ziua de mâine, fiind conştientă de faptul că şi următoarea va fi la fel, o civilizaţie care nu se grăbeşte.

Ca o curiozitate, în prezent Sri Lanka are o capitală executivă şi judiciară (Colombo) şi alta legislativă (Sri Jayewardenepura Kotte), dar în trecutul istoric au existat şi alte oraşe care pentru o perioadă de timp au avut acelaşi rang.

Anuradhapura, prima capitală

Considerat oraş sacru în lumea budistă, Anuradhapura se întinde pe o suprafaţă de 40 km², fiind inclus în Patrimoniul Universal UNESCO. Oraşul vechi este înconjurat de numeroase mănăstiri, diverse alte construcţii de cult, palate, pavilioane, lacuri înconjurate de splendide grădini, majoritatea fiind adevărate opere arhitecturale.

Am aflat vizitând Anuradhapura că acest loc a fost capitală timp de 1.300 de ani, iar budismul a prins rădăcini prin lăstarul din pomul sub care Buddha a atins iluminarea, adus de copiii împăratului Ashoka. Arborele Bo este cel mai vechi arbore din lume şi fiind unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru budiştii din Sri Lanka. Am văzut templul care străjuieşte arborele sfânt şi oameni cu nuferi în braţe ca ofrande aduse lui Buddha.

Stupa – Adepţii budismului venerează rămăşiţele lui Buddha şi au înălţat nişte monumente pentru a păstra relicvele împărţite după moartea sa: oseminte, fire de păr, dinţi. Potrivit legendei, Buddha însuşi ar fi indicat forma pe care trebuiau să o aibă stupele, răsturnând invers bolul pentru pomeni. Aceste edificii conţin, de asemenea, cenuşa unor bodhisattva sau texte sfinte. Credincioşii vin aici să aducă ofrande. În procesiune, ei se învârtesc în jurul stupei, cântând imnuri şi recitând formule sacre.

Ruwanwelisaya Dagoba este stupa pe care am văzut-o înainte de a ajunge la arborele sfânt, iar „măreţ“ a fost cuvântul pronunţat instantaneu. În jurul ei se aflau capetele de piatră a sute de elefanţi, simbolul celor folosiţi de regele budist din acea vreme în lupta victorioasă cu duşmanii hinduşi (tamilii).

Sigiriya – „stânca-leu“

Sigiriya, şi ea pentru scurtă vreme capitală, este considerată de UNESCO „a opta minune a lumii“, fiind de fapt o stâncă în mijlocul câmpiei. Legenda spune că pe această stâncă a fost reşedinţa lui Kasyapa (473-495), unul dintre cei mai dispreţuiţi regi ai locului. Acesta a complotat împreună cu şeful armatei şi, printr-o lovitură de palat, şi-a înlăturat tatăl de la tron apoi şi-a închis fratele, care până la urmă a reuşit să evadeze, fugind în India.

De frica fratelui său, Kasyapa părăseşte Anuradhapura şi construieşte fortăreaţa-palat numită „stânca-leu“ cu un sistem de trepte şi pasaje. Intrarea se făcea prin gura unui leu gigantic săpat în stâncă. O scară sub formă de spirală, formată din peste 1.000 de trepte, m-a condus în partea superioară a palatului, de unde am putut admira o privelişte paradisiacă care a meritat tot efortul.

La baza stâncii se află Peretele oglinzilor. Cărămizile acestuia erau frecate cu albuş de ou şi miere de albine, până ce ajungeau să aibă strălucirea unei oglinzi. Aici se văd şi astăzi fresce care acoperă peretele stâncii din care se mai păstrează câteva. Se spune că au fost peste 500 înfăţişând femei, dar au fost şterse când au venit aici călugării care, probabil, nu trebuiau deranjaţi din meditaţii de astfel de imagini. Interesant, culorile sunt extraordinar de bine păstrate, deşi sunt pictate acum 1.700 de ani.

Regele Kasyapa s-a izolat în Sigiriya împreună cu supuşii, concubinele, haremul şi averile sale. Fericirea sa n-a durat decât 18 ani, întrucât în 495 temerile sale au devenit realitate, fratele său Moggallona întorcându-se cu oaste mare din India pentru a-l detrona. Bătălia însă n-a mai avut loc deoarece Regele Kasyapa s-a sinucis de frică şi remuşcări.

Cred că aţi călătorit, imaginar, alături de mine şi dacă v-am stârnit curiozitatea, citiţi şi în numărul următor.

Călătoria continuă

Teofilia BANU