Adama Sultan iulie 2020
update 29 Sep 2020

„A fi sau a nu fi“ ecologic, organic sau bio

De mai bine de 15 ani în România se tot vorbeşte de produse alimentare (şi nu numai) biologice. Sau ecologice... Sau organice... Cel puţin, până la aderarea României la Uniunea Europeană, confuzia era totală. Nimeni, nici chiar producătorii nu ştiau exact dacă produc bio, ecologic sau organic. Dar marea problemă nu a constat atât în confuzia de clasificare cât în inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la originea 100% „naturală“ a produselor.

Toată lumea vinde bio

În ziua de astăzi toată lumea comercializează alimente ecologice. În hypermarketuri sunt amenajate standuri cu produse „100% eco“, în ţară au apărut peste tot magazine care vând aceleaşi produse – eco, bineînţeles, la fel şi pe Internet. Iar preţurile sunt, în medie, cu peste 50% mai mari decât produsele „non-eco“. De fapt, ce înseamnă produse organice, bio sau ecologice? Teoria spune că „produsele organice sunt acele produse realizate fără utilizarea substanţelor chimice, fără intervenţii genetice şi în armonie cu natura şi mediul înconjurător“. Şi, în mod normal, se numesc produse bio/organice/ecologice acele produse certificate în acest sens de un organism de certificare. Iar ca un produs să fie certificat este interzisă, cu mici excepţii, utilizarea substanţelor chimice artificiale, cum ar fi fertilizatori, pesticide, aditivi alimentari. Problema e că puţine produse de pe piaţă sunt cu adevărat bio.

„Războiul“ terminologiilor

Alexandru Dumbravă este un pasionat de produse ecologice. Dar, ne-a destăinuit domnia sa, până să producă şi să vândă produse bio - plante şi uleiuri cu scop terapeutic, a trebuit să studieze mult... „Toată lumea vorbeşte de «bio», dar puţini ştiu cu adevărat ce înseamnă acest termen. De aceea cred că trebuie lămurit. E bine de ştiut că bio, ecologic, organic reprezintă unul şi acelaşi termen. Diferenţa este că Uniunea Europeană nu s-a pus încă de acord în privinţa terminologiei. Într-adevăr, la un moment dat s-a dorit o singură terminologie. Atunci au apărut şi problemele...

Reprezentanţii ţărilor membre ale UE au sărit ca arşi argumentând că nicio terminologie nu este completă pentru a crea o definiţie de ansamblu. Şi atunci, printr-o convenţie, s-a hotărât că termenul «organic» va fi folosit în zona anglo-saxonă, atât în Marea Britanie cât şi la produsele importate din Statele Unite, termenul «ecologic» va fi în ţările occidentale din Germania, Austria, Olanda sau Belgia, dar şi alte ţări vecine acestora, iar termenul de «biologic» va fi folosit în ţările Balcanice, dar şi în ţările latine. Aşadar, chiar dacă cele trei termene reprezintă acelaşi concept, identic, nu sunt, de fapt tratate ca un întreg, cu toate că logic şi firesc ar fi să fie aşa. Mulţi cetăţeni români, dar şi toţi ceilalţi cetăţeni la nivelul UE sunt foarte confuzi când e vorba de astfel de produse. De exemplu, un român degeaba va căuta produse bio la Berlin pentru că acolo va găsi doar produse eco. Sau în Anglia va găsi doar mărfuri organice“, ne-a declarat Alexandru Dumbravă.

De unde confuzia?

În acest moment toată agricultura ecologică „se învârte“ în jurul Regulamentului nr. 234 al UE. „Din păcate, nici aici termenii nu sunt foarte clari. În acest regulament, în încercarea de a defini agricultura ecologică se spune ceva de genul: agricultura ecologică e acea activitate ale cărei input-uri nu sunt de sinteză chimică, ci input-uri de sinteză biochimică. De aici şi toată confuzia. Pentru că prin acest concept de biochimic intrăm pe nisipuri mişcătoare. Pentru că specialiştii ştiu că pot fi tratamente biochimice care sunt, în fapt, proceduri aproape farmaceutice. De exemplu, ca să extragi o substanţă biochimică activă îţi trebuie o aparatură specializată în procedee chimice... Unde este «biologicul» aici? În realitate, atât timp cât se ştie întregul circuit şi plantele de producţie sunt 100% naturale, iar tehnologia folosită nu implică alte input-uri de natură chimică, practic acel produs, şi doar acel produs, este ecologic. Iar toate aceste produse sunt certificate la nivelul tuturor ţărilor UE de către organisme specializate. Mai mult decât atât, toate aceste produse eco se regăsesc pe o listă care este mai sever controlată şi evaluată chiar decât produsele farmaceutice. De exemplu, în Germania produsele certificate bio, chiar aşa sunt, nemţii fiind chiar «habotnici» în acest proces de certificare“, explică interlocutorul nostru.

Avem produse bio româneşti?

În privinţa produselor bio româneşti... „Eu nu spun decât că cine vrea să se apuce de treabă şi vrea să înţeleagă exigenţele pe care le presupune această clasificare pentru asemenea produse, mai ales dacă vrea să facă exporturi, trebuie să ia legătura cu autorităţile germane din domeniu. Pentru că, după cum spuneam, în Germania clasificarea este «un pic» mai serioasă decât la noi. Să mai dau un exemplu... Practic, tu, ca agricultor, îţi stabileşti input-urile cum ar fi seminţele. Adică achiziţionezi seminţe 100% ecologice. De unde faci rost de asemenea seminţe? De cele mai multe ori din staţiunile de cercetare. Apoi, tu, ca agricultor, poţi multiplica aceste seminţe cu condiţia ca acea staţiune să facă dovada că acea sămânţă nu a fost tratată. Cu alte cuvinte, e o procedură deosebit de stufoasă şi sofisticată pe care germanii o respectă cel mai bine“, ne-a declarat Dumbravă. La întrebarea câte produse sunt bio şi câte nu pe piaţa românească Alexandru Dumbravă nu poate răspunde „cu exactitate“. „Şi nimeni nu cred că poate. Cert este faptul că un produs este catalogat bio dacă are o etichetare con­formă cu normele UE – e vorba de desenul reprezentat de frunza cu stele pe fundal verde, iar dedesubt trebuie să apară codul de certificare. Subliniez că doar această etichetare e bio. Produsele care nu au aceste însemne nu sunt bio. Poate să scrie bio pe toată eticheta, că nu e un produs bio“, conchide Dumbravă.

Verificaţi produsele la sursă!

„Cine este cu adevărat interesat să achiziţioneze produse bio, chiar dacă eticheta corespunde, ar fi bine să se intereseze la organismele de inspecţie şi certificare şi să ceară informaţii despre produse.  De fapt, trebuie să ceară informaţii despre trasabilitatea produsului – adică toate informaţiile despre produs, de la sămânţă până la insecticidele folosite. Aşadar avem două condiţii esenţiale pentru a vedea dacă un produs e natural – etichetarea şi trasabilitatea. Ar mai fi şi o a treia condiţie, dar care e facultativă... Pur şi simplu să facă o vizită la ferma care este punctul de origine al produselor şi să vadă acolo, concret, toate procedurile de fabricaţie a respectivelor produse“ – Alexandru Dumbravă, patron Bio-Dumbrava, judeţul Giurgiu.

Bogdan Panţuru