Schitul din Poiana Raiului
Schitul Pocrov a fost întemeiat la începutul secolului al XVIII-lea de către Pahomie Penciu. Biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnului a fost construită de către Pahomie care s-a retras în Poiana Raiului împreună cu ucenicii săi: Sofronie, Mardarie, Lazăr, Dosoftei, Ioanichie. Astfel au construit o biserică de lemn pe temelie de piatră în plan treflat cu pridvor, pronaos, naos şi altar. Catapeteasma este ornamentată cu flori sculptate în lemn, iar icoanele sunt executate în maniera picturii bizantine. În prezent, la schit sunt 9 monahi cu viaţă de obşte, în mare parte după tipicul lăsat de Episcopul Pahomie.
Atunci când suntem întrebaţi ce le-am recomanda străinilor să viziteze la noi în ţară răspundem, printre altele, Mănăstirile din Moldova drept dovadă că ne mândrim cu ele pentru că au o istorie aparte ori oferim răspunsul din suflet, îndemnaţi de trăirile pe care le-am resimţit în acele locuri? De aici s-a ajuns şi la aşa-numitele „afaceri mănăstireşti“ unde trebuie să mergi cel puţin o dată în viaţă pentru că aşa se cuvine, dacă eşti creştin. Unii merg sub acest imbold, alţii merg cu sufletul deschis în speranţa găsirii acelei legături divine, iar când ajung acolo sunt asaltaţi de comercianţii de la porţile marilor mănăstiri care vând te miri ce, nu neapărat obiecte pe care le-am putea găsi doar la o mănăstire.
Cam aşa stau lucrurile şi la Mănăstirea Neamţ, unde există tot mai mulţi comercianţi care parcă ştirbesc din acea încărcătură pe care vrei să o simţi la o mănăstire, motiv pentru care am decis să merg împreună cu familia la un alt lăcaş sfânt din apropierea acestei mănăstiri, schitul Pocrov.
La numai 4 kilometri de biserica ctitorită de Ştefan cel Mare, mergând pe un drum greu practicabil se poate ajunge la schitul Pocrov care datează din anul 1714. Dacă plouă sau ninge eşti nevoit să abandonezi maşina şi să mergi la pas prin pădure spre Poiana Raiului, după cum este numit locul aşezării. Înaintam şi parcă mă aşteptam să întâlnesc pe cineva în drum, aşa cum se spune că ne aşteaptă Sfântul Petru la poarta Raiului. Nu mică mi-a fost surpriza să observ faptul că pe stratul subţire de zăpadă nu se vedea nicio urmă a vreunui enoriaş care să urce pentru a participa la slujbă, parcă toţi se opriseră la poalele muntelui, la Mănăstirea Neamţ. Am ajuns la porţile bisericii într-un cadru realmente schimbat: nu erau comercianţi aşa cum găsisem în parcările altor mănăstiri, era doar o aşezare înconjurată de brazi, iar cele câteva chilii din jurul bisericii vesteau prin fumul ce ieşea pe horn că se află totuşi cineva care să ne poată întâmpina. Şi biserica era-n linişte şi nu înţelegeam de ce. Am mers spre o clădire nouă, construită după incendiul din anul 2000, care a distrus construcţiile de pe 600 de mp. Acolo, într-o singură cameră, era improvizată o biserică unde slujba începuse deja. Am participat la slujbă după rânduiala creştină, iar la un moment dat ni s-a alăturat încă o familie. La final, egumenul schitului, părintele Ambrozie Ghinescu, ne-a oferit anafura. „E cam tare...“, ne spune, după care ne invită la masă.
În timpul mesei am aflat de incendiu şi motivul pentru care slujba nu a fost oficiată în biserică: lăcaşul sfânt nu are sursă de încălzire şi din acest motiv a fost amenajată o încăpere încălzită. Am aflat şi faptul că puţină lume ajunge în Poiana Raiului, mai ales în anotimpurile reci şi, din acest motiv, şi anafura era tare. Călugării au câteva animale şi câteva parcele de pământ care asigură un minim necesar de hrană. Enoriaşii aduc diverse produse, ulei, orez şi aşa mai departe, care pot fi preparate atât pentru călugări cât şi pentru cei care aleg să participe la slujbă în cadrul schitului în detrimentul mănăstirilor mediatizate.
Loredana Larissa SOFRON
- Articol precedent: Eusebiu Gafiţa - copilul teribil al folclorului bucovinean
- Articolul următor: Mănăstirea Cheia de la Muntele Roşu