reclama Nusees
update 7 Dec 2022

Tâmplarii de la porţile cerului

Constrânşi la început să-şi construiască adăposturi, mai târziu să exploreze cu ambarcaţiuni plutitoare mările şi oceanele lumii, iar mai apoi să-şi mobileze locuinţele, oamenii s-au ocupat cu prelucrarea lemnului încă din zorii abia mijiţi ai civilizaţiei. Cu vremea, însă, necesitatea s-a transformat în artă şi arta în tradiţie. Într-un astfel de ceas al evoluţiei meşteririi lemnului se află azi o familie de tâmplari cehi din satul Sf. Elena, judeţul Caraş-Severin.

Colonişti în România

Situat la peste 400 de picioare deasupra nivelului mării, aparţinând comunei Coronini, Sf. Elena este cel mai vechi sat locuit încă de minoritatea cehă din Banat. Chiar dacă îşi duc traiul în condiţii naturale aspre (localitatea este situată într-o zonă cu munţi de rocă cristalină, alimentarea cu apă a satului constituind întotdeauna o problemă), sătenii par a fi prins aici rădăcini aidoma arborilor pe care-i exploatează de aproape două secole. Este şi cazul familiei de tâmplari Pec, ce a moştenit meseria în sine din moşi-strămoşi. „Comunitatea cehă şi satul Sf. Elena datează din anul 1827, când au venit primii colonişti cehi aici. De fapt, primul sat s-a numit Sf. Elisabeta, dar, din anumite motive, printre care şi alimentarea cu apă, locuitorii s-au mutat pe aceste locuri. Cehii au venit la muncă în această zonă pentru a defrişa pădurea, să facă loc terenurilor agricole. Am înţeles de la bunici şi străbunici că cehilor nu li s-a dat teren, ci li s-au dat păduri să le exploateze. O bucată din pădurea defrişată rămânea a lor ca teren agricol. Eram mulţi locuitori în sat, dar în prezent au rămas numai 304 persoane, cu copii cu tot, majoritatea s-au reîntors în Cehia, după anul 1989. Dintre cei rămaşi, 85% sunt pensionari, iar celor tineri nu prea le place agricultura, că nu prea se câştigă din asta. Pe vremuri se mai trăia şi din minerit, însă azi, pe lângă agricultură, trebuie să mai ai şi o altă activitate ca să-ţi uşurezi existenţa“, afirmă Ventel Pec, tatăl a doi băieţi ce îi duc mai departe meseria de tâmplar.

Tradiţie „trasă“ la rindea

Ca familie, de când se ştiu, lucrează cu lemnul şi, după socotelile dlui Pec, ar fi la a patra generaţie de tâmplari. Străbunicul său, după o tinereţe chinuită într-un atelier al căilor ferate sârbeşti, s-a întors acasă şi a deschis un mic atelier de tâmplărie. Bunicul a continuat tradiţia şi, tot aşa, până la dl Pec şi fiii acestuia. Tată dlui Pec, mândru de fiul şi nepoţii săi, glumeşte: „Acum ei sunt şefi, eu sunt subordonat! Pe mine m-au pus să mă ocup de materiale, de investiţii, sunt numai de ajutor în momentul de faţă. I-am învăţat la vremea mea, dar acum trebuie să învăţ eu de la ei, că mi-au luat-o înainte. Meseria evoluează, fiindcă cei tineri iau din trecut ce e mai bun şi îmbunătăţesc. De exemplu, ce a făcut tata acum 50-60 de ani se pierde faţă de clipa actuală. Noi am lucrat numai cu scule de mână, nici curent electric n-aveam. Trăgeam lemnul numai la rindea şi fierăstrău.“

Puţin, dar de calitate

Astăzi, atelierul de tâmplărie al cehilor este profilat pe binală (adică fabricarea de uşi, geamuri, porţi etc.) şi mobilier. Se execută lucrări simple, de la leagăne pentru copii până la porţi şi paravane. Au vrut să-şi deschidă un punct de desfacere în sat, dar, fiindcă locuitorii nu au de lucru şi nu au putere de cumpărare, au renunţat. Au trimis marfa şi au luat comenzi mai mult din Timişoara, oraş unde se construieşte masiv, după spusele lor. Oricum, tot ceea ce fac stă sub semnul principiului: „puţin, dar de calitate“. Dar cum pentru o calitate sporită a produsului finit este nevoie de echipamente şi unelte pe măsură, atunci, când s-a ivit ocazia, n-au ezitat să acceseze fonduri europene pentru înnoirea bazei materiale.

„Am accesat fonduri europene pe Măsura 312. Proiectul, în valoare de 72.000 de euro, este în desfăşurare, chiar aproape de final. Bani nerambursabili înseamnă 85%, iar cofinanţarea s-a ridicat la 15%. Totul se derulează prin GAL Clisura Dunării, dar este multă birocraţie, sunt multe hârtii de semnat şi avizat, legislaţii prea complicate pentru oameni simpli ca noi, care vor să facă ceva. Cu banii obţinuţi o să ne schimbăm utilajele, o să cumpărăm un circular, o freză de tăiat, de rânduit, de şlefuit etc. Cu ocazia asta poate ne mărim şi capacitatea de producţie, ne-am făcut şi un site cu firma noastră şi cu obiectele pe care le executăm. Copiii mei, care lucrează cot la cot cu mine, cu ajutorul Domnului, vor duce mai departe tradiţia tâmplăritului din această zonă“, spune cu mare credinţă şi cu mare optimism Ventel Pec, că dacă l-ar auzi Cel Sfânt, pentru hărnicia şi credinţa sa, în loc de vechea vorbă „creşteţi şi vă înmulţiţi“, l-ar blagoslovi cu îndemnul „creşteţi, înmulţiţi-vă şi duceţi tradiţia mai departe!“

Patricia Alexandra Pop

Paul Rogojinaru