Lumea satului 750x100

update 4 Dec 2020

Cercetarea agricolă: 25 de ani de perpetuă reorganizare (II)

1) Reconstrucţia şi revigorarea cercetării agronomice trebuie fundamentate de la contribuţia agriculturii de 6% la formarea PIB-lui de circa 36-38 miliarde lei. În perioada 2007-2010 cheltuielile totale cu cercetarea agricolă au scăzut de la 552,1 mil. lei la 170,7 mil. lei, iar fondurile publice de la 249,4 mil. lei la 96,8 mil lei (0,03% din PIB). Chiar dacă nivelul acceptat al cheltuielilor totale cu cercetarea este de numai 2% din PIB, aceasta nu schimbă situaţia finanţării cercetării din fonduri publice în procent 1% din PIB, respectiv alocarea a cel puţin 360- 380 mil. lei/exerciţiu financiar dintr-un total de 720-790 mil. lei cheltuieli pentru finanţarea entităţilor de cercetate agricolă din subordinea/coordonarea actuală a MADR, MEN şi ASAS.

MADR trebuie să susţină şi să obţină fonduri necesare, prin bugetul naţional, de minimum 0,6% din PIB pentru finanţarea cercetării agricole din fonduri publice, în acord cu participarea agriculturii la formarea acestuia şi care să fie capabilă să-i pună la dispoziţie soluţiile necesare politicilor agricole şi să sprijine producătorii agricoli indiferent de mărimea şi forma lor organizatorică.

Cercetarea gestionată de ASAS să fie finanţată, conform Legii nr. 45/2009, de la bugetul de stat PRIN bugetul MADR şi NU din sumele gestionate de acesta pentru diverse programe, inclusiv planul sectorial. Despre ce cercetare agricolă mai vorbeam azi dacă şi acad. Gheorghe Ionescu-Şişeşti gândea şi acţiona la fel ca „reformatorii“ zilelor noastre?

2) Restructurarea unităţilor şi instituţiilor de c-d din agricultură să se realizeze în 8 institute zonale de c-d de drept public, cu personalitate juridică pe actualele regiuni statistice şi care să cuprindă cele 45 de staţiuni din aria regională ca baze de cercetare (cu sau fără personalitate juridică), pentru transferul rezultatelor cercetării, a bunelor practici agricole, centre de formare continuă a producătorilor agricoli şi a practicii elevilor şi studenţilor, doctoranzilor. ASAS să asigure conducerea unitară şi independenţa faţă de factorul politic al cercetării. Prin aceasta se lărgeşte aria de rezolvare a problemelor agriculturii zonale, se reduc cheltuielile de administraţie. De asemenea, propunem ca 3-5 institute de ramură (cereale, plante tehnice, pomicultura, viticultura, legumicultura, zootehnia) să devină centre de excelenţă care să valorifice rezultatele cercetărilor zonale, participarea la proiecte europene, dar şi formarea continuă a cercetătorilor. INCD-urile să revină în coordonarea ASAS, iar prin propunerile făcute entităţile de cercetare se pot reduce de la 66 la maximum 20 cu personalitate juridică. În acelaşi timp, ASAS trebuie să rămână coloana vertebrală a cercetării româneşti în acord cu Legea nr. 45/2009 care defineşte institutele/staţiunile de drept public, iar rezultatele cercetării de utilitate publică, chiar dacă o parte se valorifică în regim comercial, cel puţin până la dezvoltarea cercetării private.

3) Odată cu reorganizarea, experienţa de până acum ne obligă, indiferent de soluţia adoptată, să se stabilească şi numărul de cercetători – creatorii sporului de cunoaştere şi progres necesari, deblocarea posturilor vacante şi/sau suplimentarea la unele entităţi de cercetare şi dimensionarea fondurilor necesare finanţării cercetării agricole.

Propunerile au în vedere avertismentul dat de preşedintele INRA – Franţa, Bertrand Hervieu, în AULA – ASAS, în 23 august 2003 citat. O spune un om care avea în gestiune un buget de circa 785 mil. de dolari în 2003(?!), faţă de un buget estimat de noi de 180 mil. euro, echivalentul a 780 mil. lei (2% din 39 miliarde lei participarea agriculturii la PIB), dintre care 390 mil. lei (1%) de la bugetul de stat, estimări medii anuale a cheltuielilor cu cercetarea în perioada 2014-2020.

Fundamentările au în vedere o ţintă a „masei critice“ de 4.500 personal contractual, dintre care 1.850 în cercetare (925 de cercetători atestaţi), 950 în dezvoltarea-tehnologică şi 850 pentru suportul cercetării (personalul administrativ). Estimările pot fi revizuite, dar trebuie avut în vedere că cercetarea trebuie să soluţioneze cerinţele celor 3.829 mii de producători individual şi 31 mii de entităţi juridice care activează în agricultură (societăţi comerciale, asociaţii agricole, PFA, ferme şi grupuri de producător), dar care să fie capabilă să participe şi la programele şi atragerea fondurilor UE destinate cercetării agricole. Numărul stabilit reprezintă aproximativ 50% din personalul deţinut de INRA de 8.427 de salariaţi, dintre care 1.837 de cercetători, la care se adaugă 2.000 de doctoranzi, 1.800 de studenţi şi 2.000 de stagiari, iar în Franţa erau 388 de entităţi, dintre care 213 unităţi de cercetare şi alte entităţi care realizează cercetare agricolă sau activităţi conexe, pentru a servi o suprafaţă de circa 30 mil ha exploatate de 3,9% din populaţia activă, faţă de 33,7% în România.

Propunerile noastre au în vedere adevărul spus de acad. Gheorghe Ionescu-Şişeşti: „Nu se poate îndruma temeinic agricultura dacă nu vom avea întinse cercetări ştiinţifice aplicate condiţiilor noastre de pământ şi climă la plante şi adaptate mediului nostru, la organizarea economică cea mai potrivită pentru condiţiile economice şi sociale în care ne găsim“.Ce mai poţi spune azi decât să te întrebi dacă cei care îşi doresc „reforma“ cercetării agricole pătrund adevărul peren al celor citate. Ştiinţa la nivel mondial constituie baza tehnologiilor, locurilor de muncă şi bunăstarea de mâine reflectate în ponderea cheltuielilor cu cercetarea la nivel UE-27 de 2,02% din PIB, Franţa cu 2,25%, Germania cu 2,84%, Suedia cu 3,37% etc., faţă de sub 0,5% în România, care trebuie să dezvolte, să atragă şi să păstreze talentele din cercetare faptic şi nu declarativ. În acelaşi timp, cercetătorii au nevoie de acces la cele mai bune infrastructuri. Diriguitorii cercetării trebuie să părăsească gândirea păguboasă că cercetătorii sunt neproductivi şi măresc numărul „bugetarilor“ (!)

Îmi pun speranţa că diferendele vor fi surmontate prin aplicarea a priori „a minţii românului de pe urmă“, ţinând cont de adevărurile exprimate de savantul Albert Einstein: „Dacă experimentele nu se potrivesc cu teoria, schimbă experimentele“, dar şi că „nu putem rezolva problemele folosind acelaşi tip de gândire cu care au fost create“, se vor împlini reconstrucţia şi revigorarea cercetării agronomice, atât de dorite şi aşteptate de comunitatea ştiinţifică. Parafrazându-l pe Marin Preda, „dacă cercetare nu este, nici spor de cunoaştere nu vom avea.“

Dr. ec. Mircea TOMA