Articole revista 05 Ianuarie 2015, 16:23

Guvernul se pregăteşte „să scape“ de Portul Constanţa

Foto: ziuaconstanta.ro Foto: ziuaconstanta.ro
Scris de

Guvernul şi-a propus să vândă anul acesta pe bursă încă 14% din acţiunile pe care Ministerul Economiei le deţine la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, după ce deja a înstrăinat către Fondul Proprietatea, deţinut, în cea mai mare parte de acţionari din afara ţării, un pachet de 20% din acţiunile statului la acest obiectiv strategic. Dincolo de importanţa de natură militară, geopolitică, energetică, economică, Portul Constanţa a devenit din acest an portul prin care este exportată cea mai mare cantitate de cereale din Europa, aproximativ 20 de milioane de tone. Cu destinaţia, în special, Orientul Mijlociu.

Importanţă geopolitică pe care Guvernul nu o vede

„Portul Constanţa este primul port din Europa din punctul de vedere al comerţului cu cereale, cu o creştere cu 30% a cantităţii de cereale tranzacţionate faţă de anul 2013, depăşind anul trecut portul Rouen din Franţa, care a fost ani de zile în topul comerţului cu cereale“, după cum a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. În plus, Portul Constanţa are o importanţă geopolitică pe care oficialii români nu prea o văd. Există cel puţin patru state care sunt direct interesate în controlul acestui port care tinde să devină unul dintre cele mai importante din Europa – SUA, Rusia, China şi Olanda. În ciuda acestui fapt, Guvernul României se pregăteşte să privatizeze unul dintre cele mai importante obiective strategice aflate încă în proprietatea sa. Anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, care s-a apropiat, astfel, de graniţele NATO, creşte şi mai mult importanţa strategică a portului Constanţa. Pe lângă tranzitul de armament şi de trupe, portul Constanţa este important şi din perspectiva exploatărilor petroliere derulate de concernele americane Exxon şi Chevron în Marea Neagră. Tocmai din această perspectivă portul Constanţa capătă o importanţă deosebită şi pentru Rusia, atât din punct de vedere economic, cât şi militar.

Un alt actor important care urmăreşte controlul portului Constanţa este Olanda. Potrivit publicaţiei Vocea Rusiei „e normal ca un stat care are un mare port, în cazul de fata Rotterdam, să împiedice dezvoltarea concurenţei sau măcar să îi controleze ritmul de creştere. Olanda este tot mai aproape de Portul Constanţa: ea ar putea intra în port şi pe filiera managementului privat.

Nu în ultimul rând, China are un interes direct în controlul Portului Constanţa. Cu un picior deja în Grecia (Salonic şi Pireu) pentru introducerea pe scară largă a mărfurilor chinezeşti pe piaţa europeană, China ar putea transforma Portul Constanţa în principala cale de acces a mărfurilor sale în Europa.

Ponta: listarea Portului Constanţa va continua

Guvernul a anunţat recent că va continua programul de listare pe bursă a unor pachete de acţiuni la companii de stat, precum Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Complexul Energetic Oltenia şi Portul Constanţa, prim-ministrul Victor Ponta, arătând că speră ca 2015 să fie anul potrivit pentru astfel de listări. „Dacă 2013 şi 2014 au fost ani de dezvoltare pentru Bursa de Valori Bucureşti, îmi doresc foarte mult ca 2015 şi 2016 să continue, iar implicarea Guvernului, fie pe partea legislativă, fie pe partea decizională de listare a companiilor care încă se află în portofoliul Guvernului, să sprijine această dezvoltare a pieţei de capital“, a spus Ponta.

Fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, în prezent anchetat de DNA, a arătat care este planul pentru 2015. „În acest moment Ministerul Transporturilor are 60%, primăria Constanţa – 20% şi Fondul Proprietatea 20%. Intenţia noastră este să dăm încă 13% Primăriei Constanţa şi să scoatem pe bursă 14%. În acest fel vom avea un echilibru perfect între autoritatea centrală şi autoritatea locală “, a declarat Şova. El a arătat că evaziunea fiscală în Portul Constanţa trece de 40%, iar preţurile pentru închirierea danelor sunt prea mici.

„Investitorii“ privaţi ar putea prelua o bucată mai mare

„Adică să o listăm la bursă, să avem investitori privaţi, să avem participaţie minoritară a Guvernului şi participaţie minoritară a autorităţii locale. Aşa se întâmplă în marile porturi europene şi aşa funcţionează lucrurile bine“, a arătat Ponta. La rândul său, primarul Constanţei, Radu Mazăre a arătat că există puternice interese, atât interne, cât şi externe pentru împiedicarea majorării participaţiei autorităţilor locale la Portul Constanţa. „Operatorii din port, cei mari, milionarii din port, care plătesc foarte puţin statului pe terenuri, toţi aceşti operatori sunt persoane private, care au privatizat foste societăţi ale statului şi care aproape toţi au legătură cu fosta sau actuala Securitate“, a spus Radu Mazăre.

Pe de altă parte, unii fermieri din Giurgiu susţin că socrul premierului şi fostul ministru al Agriculturii, anchetat în prezent de DNA ar controla Dana 9 din Portul Constanţa pe unde vinde grâu către Turcia cu 1,6 lei/kg, după ce-l cumpără de la fermieri cu 0,7 lei. De altfel, Curtea Constituţională a tranşat conflictul şi a decis că este neconstituţională trecerea la Consiliul Local Constanţa a unui pachet de peste 1,3 milioane de acţiuni deţinute de stat la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, ceea ce reprezintă 20% din capitalul social, potrivit Mediafax.

În ciuda acestui fapt, Victor Ponta a spus că acest proiect „va fi dus la bun sfârşit“, însă numai după ce încetează mandatul lui Traian Băsescu. Ba, mai mult, premierul pregăteşte opinia publică pentru a accepta vânzarea unui pachet şi mai mare de acţiuni încă deţinute acum de Ministerul Economiei. „Răspunsul Comisiei Europene a fost că se recomandă României, după alte experienţe europene, ca statul român să deţină peste 50%. În ceea ce eu am propus şi ce se va face până la urmă, statul român va deţine chiar mai mult decât 51%, va deţine 65%, restul trebuie intrat în procedura de listare la Bursă. Deci, încă 15% din ceea ce are ministerul eu cred că este bine să fie scos pe Bursă“, a afirmat Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Pentru fermieri este o măsură antiromânească

„Încet, încet ne dizolvăm. Cei care urmăresc să ne dizolve sunt pe cale să reuşească. Vânzarea de acţiuni la Portul Constanţa este o măsură antiromânească. Guvernanţii care au hotărât aşa ceva fac acest lucru împotriva acestui stat, contra României. Fermierii vor deveni sclavi. Românii vor fi puşi în postura de sclavi pentru că ei vor hotărî pe cine primesc să facă tranzacţii prin port şi pe cine nu şi la ce preţuri. Este o măsură absolut criminală pentru economia României“, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Autoritatea portuară nu înseamnă doar Portul Constanţa, ci şi porturile Midia, Agigea şi Mangalia. Portul Constanţa, al patrulea ca mărime din Europa, ocupă o suprafaţă de peste 3.900 de ha, dintre care 1.313 ha uscat şi 2.613 ha apă, şi are o lungime desfăşurată a zonei perimetrale externe de peste 30 km între municipiul Constanţa şi sudul localităţii Agigea. Potrivit operatorilor privaţi, în decurs de 15 ani, investiţiile realizate de companii sunt în valoare de aproximativ 487 de milioane de euro.

Marius Şerban


Vizualizari 2881
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti