„În noul PNDR putem ajunge până la 10 milioane de euro“
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Articole revista
Semne bune anul are pentru GAL Poarta Almăjului
Constituit la nivelul a două judeţe, cu un total de 51 de parteneri, dintre care 13 primării, GAL Poarta Almăjului se mândreşte a fi printre campionii României ai Grupurilor de Acţiune Locală, având contracte semnate în proporţie de 98%. Anul care abia începe mai aduce o veste bună: calculele făcute după regulamentul noului PNDR arată că ar putea avea o „zestre“ de 10 milioane de euro.
Înfiinţat în anul 2010, prins în prima tranşă pe axa Leader, iniţial cu 4 primării reprezentate, iar mai apoi extins la 51 de parteneri (dintre care 13 primării), GAL Poarta Almăjului are o arie de cuprindere ce include localităţile Topleţ, Băile Herculane, Mehadia, Iablaniţa, toată Valea Almăjului până la Bozovici, şi mai departe, până în judeţul Gorj, cu localitatea Padeş. În linii mari, preşedintele acestui Grup de Acţiune, Victor Terteleacă, se declară mulţumit de rezultatele obţinute, de la constituire şi până la sfârşitul anului trecut. Dar o nemulţumire, o nedumerire, tot are şi dumnealui: „Am reuşit în timp record să accesăm 56 de proiecte depuse. Unul singur a fost neeligibil pe Măsura 312, o pensiune pe Valea Cernei, în localitatea Mehadia. Este vorba despre un centru Spa. Proiectul a fost depus o dată, a fost depus şi a doua oară, dar, în viziunea celor de la Centrul Regional Timiş, n-a părut eficient, deoarece, vezi Doamne!, erau prea multe panouri fotovoltaice care urmau să asigure energia electrică. Nedumerirea a fost cu atât mai mare cu cât în strategia noastră este un punct ce prevede folosirea energiei verzi“, spune, încă mirat, Victor Terteleacă.
Puterea GAL-ului
Acest caz, cu proiectul centrului Spa, îl face să creadă că ar trebui să se dea mai multă putere Grupurilor de Acţiune Locală. „În noul PNDR ar fi mult mai uşor pentru GAL-uri dacă li s-ar da mai multă putere. Să se poată face evaluarea tot la GAL, iar AFIR-ul să rămână numai pe contractare şi pe plăţi. Aşa ar ajunge mult mai repede la oameni fondurile europene. Putem spune că suntem printre campionii României ai GAL, având un procent de 98% contracte semnate în acest moment. Cele mai multe şi mai avansate sunt la tinerii fermieri pe Măsura 112. Au fost mai reticenţi la început, dar, la ora actuală, dacă mai aveam 3 milioane de euro, i-aş fi dat şi pe aceia tot pentru tinerii fermieri.“
Noul PNDR aduce mai mulţi bani
Cum zona are un mare potenţial turistic, se pune întrebarea cum de nu se pot accesa fonduri mai mari pentru pensiuni. „S-ar fi accesat mai mulţi bani pentru pensiuni dacă puteau să intre şi oraşele. Abia din noul PNDR, din ce discuţii am purtat cu Ministerul Agriculturii, vor putea beneficia şi oraşele de accesarea fondurilor prin GAL, cum ar fi cazul Băilor Herculane. În noul plan de dezvoltare vom fi atenţi să cuprindem sume importante pentru construirea şi modernizarea pensiunilor agroturistice şi turistice. Interesant este că de acum sumele vor fi alocate per kilometru pătrat şi per locuitor. Astfel, după calculele făcute la ora actuală, în funcţie de populaţia pe care o avem noi în GAL, de numărul localităţilor şi, bineînţeles, de kilometri pătraţi, preconizez că am putea ajunge la aproximativ 10 milioane de euro în următorul PNDR. Şi chiar ar fi ceva să ajungem de la 2,5 milioane de euro, cât am avut, până la 10 milioane de euro“, se declară mulţumit, de această dată, Victor Teteleacă.
Paul Rogojinaru
Articole înrudite
-
Peste 1.300 de mici fermieri vor primi 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile
-
AFIR: 183 de fermieri și procesatori selectați pentru finanțare cu peste 154 de milioane de euro
-
Peste 15 milioane euro prin AFIR pentru înființarea grupurilor de producători
-
În iunie, plăți AFIR de peste 27 de milioane de euro în conturile beneficiarilor PNDR
-
AFIR: Plăți de peste 430 de milioane de euro în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice, în ultimii doi ani
-
Peste 109 milioane de euro fonduri europene nerambursabile pentru apicultori prin AFIR
-
33 milioane de euro, fonduri europene, plătite către beneficiarii PNDR
-
Peste 117 milioane de euro plătiți beneficiarilor PNDR de la sfârșitul lunii martie
-
Plăți de peste 7,5 milioane de euro către beneficiarii PNDR
-
Peste 17,5 milioane de euro vor intra în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice
Articole recente - Lumea Satului
- Peste 1.300 de mici fermieri vor primi 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile
- PT303 - hibridul fermierilor campioni la rapiță
- 40 de femei înscrise în programul TalentA 2022
- Omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea)
- Ambiția lui Alexandru Stamatin: „Sper ca în următorii 5-10 ani, să ajung printre fermierii de top“
- Crama Metamorfosis sau despre metamorfoza vinului românesc
- „Creșterea oilor, optimă pentru nevoile noastre“
- Efectul șrotului de rapiță asupra inflamației și stresului oxidativ la purcei după înțărcare
- Ambrozia, o buruiană care și-a găsit leacul
- APIA: Acordarea plăților în avans - Campania 2022