600x250 v1

Articole revista 18 Decembrie 2014, 14:38

Sărbători pe Valea Doftanei

Scris de

Din zona frământată a Carpaţilor de Curbură, dintre văile fermecate ale Teleajenului şi Prahovei, răzbat, cale de peste 30 km, apele învolburate ale Doftanei. Pornite din pasul Predeluş, de la o altitudine de peste 1.260 m, acestea se opresc, zăgăzuite, în Marea acumulare de la Paltinu. Aşezarea, care a împrumutat numele acestei ape, este azi una dintre cele mai mari din judeţ şi chiar din ţară, cu o suprafaţă de 28.160 ha şi cu 2.800 de gospodării mari şi chivernisite. Sătenii de aici se numără şi printre cei mai buni păstrători de datini şi de tradiţii pe care le păstrează cu sfinţenie de multe generaţii.

O salbă de sărbători

Debutul se face, în fiecare an, ceva mai înainte. La 1 decembrie, de Ziua Naţională, când membrii Asociaţiei tinerilor săteni pornesc de la sediul lor din centrul comunei în pelerinaj către Biserica Adormirii Maicii Domnului, din Teşila, în marş către centrul aşezării, la Monumentul Eroilor, unde se prind în joc, la Hora Unirii, depun flori şi cântă Imnul Naţional. Despre sărbători stăm de vorbă cu o împătimită păstrătoare a multora dintre tradiţiile locului, Ramona Ţintea, bibliotecara satului Teşila.

„La noi serbările de iarnă încep chiar cu prima zi din decembrie. Urmează, desigur, în ordine, ziua de 6 decembrie, de Moş Nicolae. Cu Steaua, susţinută frenetic de preotul Teodor Lambă, cel care de peste trei decenii, de când a venit în sat, o susţine. Copiii, ca pretu­tindeni, găsesc dimineaţa, în ghetuţe, cadouri. Cu toţii se bucură să pornească apoi, după şcoală, cu Steaua să vestească Naşterea Domnului şi se întorc seara, încărcaţi de daruri. Un alt obicei frumos este cel al colindelor. Acestea încep în seara de 23 decembrie a fiecărui an. Există aici cel puţin patru variante de colinde: Bună vreme, Flori de măr / Flori de măr, Foaie verde portocală, noi suntem copii de şcoală, Foaie verde lămâiţă, suntem copii de grădiniţă. Copii şi tineri, unii ajunşi la maturitate, colindă satele, după ce mai înainte participă la o mare serbare şcolară, mai ales în cătunele lor. Primesc de la gazde covrigi, dulciuri, portocale, dar şi bani.

Colindători de toate vârstele

„În prima seară de colind, grupurile de copii şi de tineri sunt, cum arătam, cam de toate vârstele, aproape cu toţii membri ai Asociaţiei săteşti a tinerilor. Ei au în fruntea lor profesori din comună. Grupurile sunt alcătuite din câte 15-20 de colindători, fie elevi, fie salariaţi şi studenţi. În unele grupuri pot participa chiar şi mămici sau bunici, cu nepoţei. Desigur, se umblă şi cu Moş Ajunul, seara ori dimineaţa.

Un alt obicei frumos este cel al Pluguşorului, desfăşurat în ziua sfârşitului de an. Toate uliţele celor două sate sunt numai chiot şi voie bună. Grupuri de câte 5-6 tineri trag cu ei Pluguşorul cu bicele trosnind, cu clopoţei. Străbat astfel toată aşezarea, cale de mulţi kilometri. La Valea Neagră, noul cartier de vile, tinerii satului le fac plăcere bucureştenilor şi le aduc urări cu plugurile trase de boi frumos împodobiţi, urătorii fiind răsplătiţi pe măsură. Mai sunt prezente aici şi alte serbări tradiţionale, între care sorcova, ursul şi... capra.“ Toate acestea, în zilele de început de an.

Un alt obicei specific locului este şi cel numit „Vasilca“, tot de Sfântul Vasile. Tineri urători, reprezentând cele peste 30 de familii de rromi, vin pe la casele oamenilor cu coşuleţe cu grâu încolţit. Tinerii cântă din vioară, chitară şi acordeon.

Cristea BOCIOACĂ


Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti