ipso martie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 2 Mar 2021

Sămânţa românească, o rara avis pentru agricultorii români

Noul sezon agricol a început, iar fermierii privesc deja cu speranţă la producţia de cereale din 2015. Şi asta în condiţiile în care am avut doi ani succesivi, 2013/2014, cu producţii record la hectar care ne-au plasat pe locuri fruntaşe în UE la grâu şi porumb. Despre „pulsul“ agriculturii româneşti ne vorbeşte unul dintre „latifundiarii“ Câmpiei Române, Gheorghe Niţu, director general şi patronul Agrozootehnica Mihăileşti din judeţul Giurgiu.

– Cum aţi început şi ce v-a făcut să iniţiaţi această afacere aici, la Mihăileşti?

– Povestea e veche. În anul 1984, printr-o hotărâre a partidului unic de atunci, am fost mutat de la Giurgiu, pentru o neregulă pe care aş fi făcut-o, la IAS Mihăileşti. Atunci „tovarăşii“ ziceau că, vezi-Doamne, mă transferă la munca de jos. Numai că pentru mine a fost o plăcere... Era într-adevăr o întreprindere foarte grea pentru că aici era un complex de vaci de 4-5.000 de capete, iar condiţiile de lucru erau deosebit de dificile. După aceea au fost evenimentele din 1989, iar după 10 ani s-a făcut un program de privatizare. Important e că, împreună cu echipa de la Mihăileşti, am cumpărat activele societăţii, iar acum lucrăm peste 4.000 hectare de pământ.

– Din câte înţeleg, metodele după care lucraţi sunt inspirate de modelul american, mai precis californian. Întrebarea care se pune este dacă reuşiţi să menţineţi nivelul producţiei în aşa fel încât să vă puteţi compara cu ceea ce se întâmplă în fermele din UE.

– Sigur că există un decalaj de producţie faţă de ce se întâmplă în Europa, însă capitalul uman, respectiv specialiştii noştri, au o şcoală românească de calitate. În plus, experienţa mea cu echipa, tineri de la 18 ani până la oameni de peste 80 de ani, este un mare atuu care ne face să avem randamente bune în condiţiile date. De exemplu, de la 90 l de motorină pe hectar, cât foloseam înainte, azi lucrăm cu 45-59 l, de aici şi o eficienţă mai bună. Astfel, chiar dacă nu avem încă la grâu randamente de 8-9 tone/ha ca în ţările UE, pentru moment ne mulţumim cu 5-7 tone de grâu, dar numai cu soiuri româneşti. Am încercat să lucrăm şi cu soiuri din import, dar nu se adaptează prea bine la solul românesc. În acest sens, foarte mulţi fermieri, lucrând după ureche, au început să lucreze cu sămânţă de afară şi rezultatele au fost pe dos faţă de cum credeau ei şi s-au trezit în faliment. Aşadar, rămân de bază tot soiurile româneşti care sunt cel mai bine adaptate la condiţiile de la noi.

– Înţeleg că pentru dumneavoastră este esenţială forţa umană, oamenii. Cum apreciaţi învăţământul agricol românesc în acest moment?

– Dacă ar fi să fac o analiză a personalului nostru, 80% dintre angajaţi sunt din „şcoala veche“, au făcut carte adevărată, cu restul, cei care vin acum, trebuie să mai facem noi încă o şcoală, pentru că nu au învăţat aşa cum trebuie. Ideea e că nu poţi să faci performanţă fără o şcoală adevărată.

– Am observat că aveţi tehnică şi tehnologie de vârf. Cine urcă acum pe tractoare, pentru că nu mai sunt combinele şi tractoarele de odinioară?...

– Din păcate, acum nu mai avem şcoli profesionale pentru mecanizatori. Noi ne bazăm pe faptul că tractoristul care a lucrat înainte de 1989 a avut copii – mă refer la băieţi, desigur – iar fiii lor s-au îndreptat toţi spre munca câmpului pentru că au această muncă în gene. Apoi, noi îi mai perfecţionăm din mers şi devin lucrători foarte buni. Cu alte cuvinte, meseria se moşteneşte. Acum, faţă de ce era în urmă cu 25 de ani, nu mai avem aceeaşi „încărcătură“ de salariaţi, în sensul că, dacă pe vremuri aveam 500 de salariaţi, acum dacă mai am 50 pentru că randamentele sunt cu totul altele. Şi este normal, pentru că acum un tractor modern are o productivitate cât 10 tractoare de pe vremuri.

– Spuneaţi că folosiţi sămânţă românească. Or, se ştie că aceasta a devenit o marfă rară pentru că cercetarea românească nu prea mai produce pentru că a fost văduvită de suprafeţe mari de teren. Şi suntem nevoiţi să importăm sămânţă străină la preţuri duble, chiar triple... Mai există sămânţă autohtonă pentru nevoile României?

– Aşa este. Noi însă avem o relaţie specială cu Institutul Fundulea care vinde sămânţă şi în afara ţării cu rezultate remarcabile. Eu am ales varianta românească în locul „spectaculoaselor“ seminţe occidentale, care promit 12-18.000 t/ha. Dar, în cazul acestora, după o iarnă mai grea se alege praful de toată recolta. Am ales seminţele româneşti pentru că sunt create aici, la Institut, şi aici au dat cel mai bun randament. De ce să aleg altceva? Din păcate, Institutul Fundulea continuă să aibă probleme... Cert este că dacă, vom rămâne fără sămânţă românească, producţia de grâu va fi pe marginea prăpastiei pentru că, odată râmase singure pe piaţă, preţul seminţelor occidentale va creşte foarte mult.

– La nivel mondial, peste 1 miliard de locuitori din cele 7 miliarde care populează acum planeta trăiesc sub pragul de sărăcie. Aşadar, pe industria agroalimentară este pusă o presiune uriaşă şi o concurenţă pe măsură. În acest context, reuşiţi să produceţi tona de grâu sau tona de porumb în aşa fel încât să puteţi rezista din punct de vedere economic?

– În lumea asta totul pleacă de la factorul economic. De aceea strategia pe care ne bazăm este să aplicăm tehnologia de producţie cu rigurozitate, dar totodată, ţinând cont şi de strategia costurilor de producţie, în care trebuie să ne încadrăm. De exemplu, dacă noi producem 7 tone şi am cheltuit cât pentru 8 tone, sigur că eşti pe minus. Noi avem o strategie în sensul că încercăm să îmbunătăţim productivitatea cât de mult putem. Un exemplu este consumul de motorină pentru tractoare şi combine care aproape s-a înjumătăţit în ultimii ani. Dar e loc şi de mai bine. De exemplu, agricultorii francezi consumă la lucrările solului doar 25 l/ha, deci mai avem şi noi mult de ajustat în ceea ce priveşte costurile la hectar. Acum 25 de ani costurile erau de 100 de euro iar acum, după cum vă spuneam, am ajuns la aproximativ 50 de euro. Ideea e că trebuie să avem un randament de vârf. Până acum cel puţin, pe fiecare etapă a fluxului tehnologic am încercat să aduc maşinile cele mai performante pentru a face cât mai multe economii. Cultura trebuie să fie cât mai eficientă, dar pentru asta trebuie să cheltuieşti cât mai puţin şi să produci cât mai mult, dar să îţi şi rămână pentru reluarea procesului de producţie în următorul sezon. Folosind sămânţa noastră, ne-au crescut şi randamentele şi acum am ajuns la o producţie de 6-700 tone de produs/om, având creşteri de la an la an.

– În acest context nu pot să nu vă întreb... Sunteţi mulţumit de rezultatele agricole ale anului 2013-2014?

– În mod sincer, mă aşteptam ca acest an să fie unul de excepţie comparativ cu anii anteriori. Aşteptările mele au venit ca urmare a precipitaţiilor abundente din 2014. Credeam că obţin la grâu 7,5-8 t/ha pe suprafeţe întinse, dar producţia a fost de numai 5 t. Dar m-am bucurat pentru această producţie pentru că a fost de o calitate foarte bună. Apoi am reuşit să-mi acopăr costurile şi mi-au rămas fonduri şi pentru culturile viitoare.

– Acum, odată cu anul şcolar a debutat un nou an agricol. Aveţi create toate condiţiile să păşiţi cu încredere şi optimism în anul agricol 2014-2015?

– Da, pentru că avem apă, pe care bunul Dumnezeu ne-a dat-o la timp şi am însămânţat deja 1.100 ha de rapiţă. Practic, avem tot ce ne trebuie – solul e pregătit, condiţiile climaterice sunt bune, avem destulă apă acumulată în sol şi avem şi destule seminţe româneşti.

Gheorghe Verman

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului