Cu mii de ani în urmă, pe lângă activitatea de bază, care era păstoritul, locuitorii de atunci ai spațiului pe care se întinde acum România se îndeletniceau și cu viticultura. Bineînţeles, într-o formă simplă, rudimentară. Azi, nobila licoare recunoscută în lume prin soiuri alese precum Feteasca Albă şi Feteasca Regală, Grasa de Cotnari și Galbena de Odobești (pentru vinuri albe), Feteasca Neagră (pentru vin roşu), Tămâioasa Românească şi Busuioaca de Bohotin (pentru vinurile aromate) câștigă zeci de medalii la concursurile de profil.

Burebista taie viile, Decebal le replantează

Dacă luăm în calcul legendele și miturile Greciei Antice, se spune că prin însuși Dionysos, zeul vinului, a cărui patrie ar fi fost Tracia, ar fi ajuns grecii să descopere vinul. La rându-i, Homer lasă să se înțeleagă că vajnicii războinici ai regelui Agamemnon s-ar fi aprovizionat cu vin din Tracia, înaintea celor 10 ani de bătălii cu locuitorii Troiei. Mai târziu, poetul roman Ovidius, marele exilat la Tomis, lăuda vinurile Traciei, pomenind că aici se făcea chiar și coniac, prin metoda îngheţării vinului. A venit vremea geto-dacilor conduși de Burebista să practice viticultura la un nivel atât de înalt încât regele s-a văzut nevoit să distrugă plantațiile de viță-de-vie, argumentând că acestea, prin calitatea lor, atrag năvălirile dușmane. Asta cu atât mai mult cu cât vinul bun încețoșa mințile războinicilor săi înaintea marilor bătălii. După un secol şi jumătate, sub conducerea lui Decebal, Dacia își recăpătase statutul de paradis al viței-de-vie. Dovadă că, după cucerirea ei de către romani, provincia apărea reprezentată pe o emisiune monetara imperială (Dacia Felix, a împăratului Traian) printr-o femeie ce ţinea în brațe doi prunci, unul cu un strugure în mână, celălalt cu spice de grâu. Totodată, romanii au adus cu ei soiuri străine de struguri și au aplicat noi tehnici de tăiere a viței. După retragerea acestora, cu toată vânzoleala popoarelor migratoare, ce s-au perindat pe aici, cultivarea viței-de-vie se face în continuare, din generație în generație, cu eforturi reduse și rezultate bune.

Vinul voievozilor

Începând cu Evul Mediu, negustorii și călătorii străini descoperă în cele trei provincii românești soiuri de vin ieftine și de calitate. Sute de ani se exportă în întreaga Europă (Varșovia, Constantinopol, Viena), impresionând prin aromă, gust și prețuri foarte mici. Scriitorii de curte ai marilor case regale se grăbesc să consemneze în cronici nobleţea vinului de la noi. În același timp, ținându-se cont de particularitățile zonale, în cele trei țări românești începe să se practice o viticultură bazată pe anumite sortimente, în funcție de tehnica de îngrijire, tradiție sau arome. Astfel, printre podgoriile cu renume se aflau cele de la Dealu Mare (cu soiuri albe de Gordan, Bragină, Grasă de Cotnari, Feteasca Albă), Odobești (cu soiurile Galbenă de Odobești și Fetească Regală) și Drăgășani (cu soiurile Bragină, Crâmpoșie și Gordan).

Vinurile României Mari

Secolul al XIX-lea debutează îngrijorător cu apariția filoxerei și a manei, fapt ce duce la degradarea viței-de-vie autohtone. Pe baza științei și metodelor europene se încearcă refacerea rapidă a podgoriilor. Se aduc alte soiuri de viță nobilă, în special cele franțuzești, soiuri ce necesită o altă îngrijire și o altă tehnică de cultivare. Cu toate acestea, via autohtonă rezistă competiției. În 1914 izbucnește Primul Război Mondial și viticultura stagnează. Urmează înfloritoarea perioadă interbelică, timp în care vinul are din nou căutare. Pentru puţină vreme, însă, fiindcă al Doilea Război Mondial bătea la ușă stopând iarăși exploatarea normală a podgoriilor. Se instaurează regimul comunist, naționalizarea și condamnarea micului agricultor la cultivarea soiurilor hibride, de o calitate mai slabă, producția obținută fiind folosită exclusiv pentru consum propriu. Astăzi, și prin accesarea unor fonduri europene de către viticultorii de la noi, România cucerește medalii, primește distincții și premii la cele mai importante concursuri de profil, arătând lumii calităţile de necontestat ale vinului autohton.

Paul ROGOJINARU