Pe Iulia Mihai am ascultat-o prima dată la televizor, interpretând fără cusur şi cu o voce extrem de plăcută o doină culeasă din Clejani. N-aş fi crezut să aibă doar 16 ani. La această vârstă a „încolonat“ deja în spatele său o carieră: are opt sau nouă mari premii la cele mai importante festivaluri de folclor la care a putut participa, a editat un album de muzică populară, este o prezenţă constantă la emisiunile folclorice de la TVR, este difuzată la radio şi televiziune. Dacă ar fi s-o cităm pe profesoara ei de canto, o altă interpretă valoroasă din valul tinerei generaţii, Loredana Streche, Iulia Mihai este un „talent înnăscut“. De fapt, expresia a fost alta: „Fata asta are talent nativ cât carul.“

– Ai luat anul acesta cam tot ceea ce se putea în concursurile de muzică populară: marile trofee la Festivalul-concurs „Mariana Drăghicescu“ (Timiş şi Caraş-Severin), Festivalul naţional de folclor „Strugurele de Aur“ (Jidvei-Alba), Festivalul „Drăgan Muntean“ (Deva) şi Festivalul – concurs internaţional de interpretare vocală şi instrumentală „Iosif-Sivu şi Cosmin Holban“ (Timişoara). Pentru vârsta pe care o ai, 16 ani, ai realizat o performanţă de invidiat.

– Pe 17 iulie am împlinit 16 ani. De altfel, n-aş fi putut participa la aceste mari concursuri dacă n-aş fi trecut de baremul de vârstă fixat de organizatori. A fost norocul meu să pot merge la patru importante festivaluri şi, într-o lună, să câştig tot atâtea trofee! Ce să spun, sunt fericită că juriile de specialitate au considerat că vocea şi interpretarea mea sunt demne pentru a dobândi o astfel de clasare.

– Vii de undeva din Clejani, aşezare celebră deja prin tarafurile de lăutari şi muzica de demult interpretată de aceşti rapsozi, ca să le zic aşa, dacă nu greşesc.

– Aşa este. Sunt născută în satul Podu Doamnei, comuna Clejani, judeţul Giurgiu, o localitate vestită pentru lăutarii săi, cu oameni muncitori, cu măsură în toate şi mare disponibilitate de a se ajuta unii pe ceilalţi. Aici am crescut, am copilărit şi am învăţat, aici am toată familia, părinţi, frate şi rude. Sunt legată de ţinutul meu natal şi sunt bucuroasă să-l cânt!

– De unde ai moştenit acest timbru curat, clar, cald, bine stăpânit?

– Părinţii mei, Constantin şi Tudoriţa Mihai, au cântat, dar fără să facă din asta o carieră. Acum tata este cel care mă îndrumă. El mă însoţeşte peste tot unde merg, fie că este vorba de festivaluri, emisiuni, spectacole ori alte evenimente. Le datorez amândurora mult, am părinţi minunaţi şi le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut şi fac pentru mine.

– Cine te-a descoperit şi te-a învăţat cum să cânţi?

– În 2010, când aveam 12 ani, tata a mers la o revedere cu colegii, nu ştiu dacă de facultate sau de liceu, n-are importanţă, iar un prieten bun de-al lui, după ce a auzit povestea despre mine, l-a pus în legătură cu dl prof. Ion Stan, de la Şcoala de Muzică din Giurgiu. Peste câteva luni am avut o primă audiţie. De fapt, tata l-a rugat să-i spună pe şleau dacă merită sau nu să mergem mai departe cu cântecul. Domnul profesor m-a ascultat, i-a spus că am un pic de voce şi n-ar strica să încercăm. S-a ocupat de mine un timp, iar peste alte câteva luni am mers, prin mijlocirea dânsului, la prima emisiune în televiziune, „Vedeta familiei“ realizată de dna Elise Stan, care a avut un rol determinant pentru scurta mea carieră de până acum, cum de altfel se întâmplă cu toată tânăra generaţie, cunoscut fiind faptul că domnia sa chiar şi-a făcut o misiune din a promova tinerii solişti. Am interpretat atunci câteva cântecele învăţate de la oamenii din sat şi chiar nu ştiu ce impresie am făcut. Probabil că bună, din moment ce am fost invitată la mai multe emisiuni după aceea.

– Să înţeleg că debutul n-a fost la şcoală, la o activitate oarecare artistică, ci direct în TVR?

– Cam aşa ceva. Am mai cântat şi la şcoală, domnii profesori tot aşa îmi spuneau, că am oarece voce şi că ar trebui să o modelez, dar dl profesor Stan a avut grijă să facă totul pentru a ajunge, iată, unde sunt astăzi şi-s pe deplin fericită că lucrurile au decurs aşa.

– Între 12 şi 16 ani ce ai mai făcut?

– Între timp am mai participat la concursuri, unde am luat sau nu premii. Primul rezultat bun, adică marele premiu, a venit în 2012, la Festivalul „Doină, doină, cântec dulce“ de la Gura Humorului, după care au urmat trofeele de la „Dor de cântec românesc“ – Constanţa, Festivalul „Doine şi balade“, de la Drăgăneşti-Olt – acum se numeşte „Ileana Constantinescu“ – şi „Munte, munte, brad frumos“, de la Baia de Aramă. La acesta din urmă am avut ocazia şi onoarea să o cunosc pe dna conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin, redactor-coordonator la Radio Oltenia Craiova, cea care de altfel a insistat ca juriul să-mi acorde dispensă de vârstă, fiindcă eu aveam doar 15 ani. Pe urmă am realizat înregistrări pentru primul meu album cu maestrul Adrian Grigoraş...

– Nu-mi spune că, la 15 ani, ai realizat un album şi ai un repertoriu al tău!

– Ba da! Melodiile sunt specifice zonei folclorice Vlaşca-Teleorman, unele sunt culese de la vechii lăutari din Clejani, altele sunt prelucrate sau lucrate de maestrul Grigoraş, cu texte realizate de doamnele Georgiana Ion, Jeni Nicolau şi dl Grigore Gherman. Chiar pot să spun că am un repertoriu! Apoi am participat la emisiuni folclorice la TVR; am avut teribila şansă să evoluez la „O dată-n viaţă“, cu Orchestra „Lăutarii“ din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Am avut apoi fericirea să cânt alături de dna Floarea Calotă, care este modelul meu în folclor.

– Ce înseamnă pentru tine un trofeu la un festival?

– Mult. Totul. Mă motivează să fiu mai bună. Publicul mă motivează. Mă hrănesc realmente cu aplauze! Ele mă fac să fiu într-un fel mândră de realizările mele şi mărturisesc că sunt încântată că aceeaşi preţuire o văd la doamnele şi domnii profesori, la colegi, părinţi, cunoscuţi.

– E prea devreme să te întreb, dar o fac totuşi: ce vrei să faci mai departe?

– Nu ştiu. În clipa de faţă sunt elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti“ – Bucureşti, la clasa de canto popular a profesoarei şi solistei de muzică populară Loredana Streche, căreia simt în fiecare zi că trebuie să-i mulţumesc pentru ceea ce face pentru noi, pentru mine. Aş vrea să merg la Conservator. Sunt unii cunoscuţi care-mi recomandă să fac canto clasic, dar eu nu-mi dau seama deocamdată cum îmi va fi mai bine. Instinctiv aş continua cu folclorul. Muzica populară are viaţă, transpune într-un fel special sentimentele, iar eu simt emoţiile până în adâncul fiinţei atunci când cânt.

– Este ceea ce aş fi vrut să aud fiindcă, ei bine, ai o voce foarte bună, vorba profesoarei tale, eşti un talent nativ.

– Vă mulţumesc, sper să fie aşa!

Maria Bogdan