Defrişarea pădurilor, factor agravant în producerea inundaţiilor

După valurile de inundaţii din acest an, cu pierderi de vieţi omeneşti şi însemnate distrugeri materiale, în spaţiul public au fost lansate o mulţime de păreri, cele mai multe fără niciun fundament ştiinţific, cu privire la cauzele pentru care se produc cu o frecvenţă crescândă revărsări de apă, chiar şi atunci când volumul de precipitaţii nu se încadrează în ceea ce specialiştii numesc recorduri istorice. Am dezvoltat şi noi acest subiect, atât cât se poate în limitele unui articol de presă, cu secretarul ştiinţific al Secţiei de ştiinţă a solului, îmbunătăţiri funciare şi protecţie a mediului din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Bucureşti, dr. ing. Mihai Toti.
– Dle Mihai Toti, cei care avem o oarecare pregătire în domeniu ştim că nu-i aşa, dar vă pun totuşi întrebarea, pentru a limpezi lucrurile. În spaţiul public s-au vehiculat felurite teorii cu privire la producerea mult prea des a inundaţiilor pe teritoriul României. În afară de defrişări, s-a vorbit despre modificarea mediului natural de pe cursul râurilor în scopul redării terenurilor în circuitul agricol, efecte secundare ale folosirii sistemului antigrindină etc.
– Am auzit şi eu toate aceste supoziţii. Din ceea ce aţi enumerat, în afară de defrişări, care sunt un factor agravant, dar nu determinant, restul sunt simple speculaţii, nesusţinute de nicio teorie ştiinţifică. Ah, că ele încap ca informaţie în spaţiul public, n-avem ce face!
– Care ar fi, după părerea dvs. avizată, cauzele reale pentru care România se confruntă totuşi mult prea des cu inundaţii, cel puţin în ultimii 10 sau 15 ani?
– Sunt două cauze, una care ţine de condiţiile generale ale regimului climatic din Europa, iar alta, care priveşte România, se referă la intervenţiile care au afectat menţinerea apei în albia râurilor şi păstrarea apei în sol. Vorbind despre schimbările climatice, potrivit datelor Organizaţiei Meteorologice Mondiale a ONU, anul 2011 a încheiat un deceniu care deţine recordul de cel mai călduros înregistrat vreodată, cu o creştere a temperaturii medii globale cu 2 - 2,4 grade Celsius. În Europa, în acest interval, temperatura suprafeţei terestre a fost cu 1,3 grade Celsius peste media de creştere planetară. Fenomenele meteo extreme s-au intensificat şi, atenţie, aşa va fi de aici înainte, cel puţin pentru o perioadă de timp, fie că vorbim despre valuri de căldură, fie de precipitaţii istorice. Strategia europeană a fost fundamentată pornind de la o analiză-prognoză pe termen lung: precipitaţii puternice şi inundaţii în nord-estul Europei, o accentuare a vulnerabilităţii în bazinul mediteraneean, zonele de munte, zonele inundabile dens populate, zonele costiere, regiunile periferice şi zona arctică. Toate aceste efecte se produc deja, fie şi dacă ne referim doar la ceea ce s-a petrecut în 2014 în Anglia, Italia, Croaţia, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, România, Polonia ori, în anii trecuţi, în Franţa, Germania şi Austria. Pe acest fond, al încălzirii globale, însoţită de intensificarea fenomenelor extreme, România are mai mulţi factori agravanţi: defrişarea pădurilor, activităţi necontrolate în albia râurilor (balastiere), neîntreţinerea canalelor, obturarea podurilor cu resturi vegetale aruncate în albia cursurilor de apă, neîntreţinerea digurilor, colmatarea sistemelor de canalizare, construirea în perimetre inundabile etc.
– Dacă n-am fi avut aceşti factori agravanţi, ce s-ar fi întâmplat?
– Inundaţiile generate de volumul mare de precipitaţii căzute în interval scurt de timp s-ar fi produs oricum. Iar anul acesta au fost consemnate cantităţi istorice nu doar pe teritoriul României, ci în tot sud-estul Europei. Probabil că ele n-ar fi avut o asemenea amploare şi cu atâtea distrugeri dacă celelalte lucruri ar fi fost în regulă.
– La noi, lucru lesne observat, aproape orice ploaie intensă de vară produce undeva viituri, inundaţii, iar aici parcă n-ar fi vorba despre factorii climatici, ci tocmai despre defrişarea masivă a pădurilor şi alţi factori numiţi de dvs. agravanţi.
– Ecosistemele în general şi cele forestiere, pentru că la ele ne referim, sunt supuse unor presiuni determinate de schimbările climatice. Ritmul schimbărilor depăşeşte capacitatea naturală a ecosistemelor de a se adapta modificărilor climei. Încălzirea globală ridică pe plan mondial probleme grave, cărora omenirea trebuie să le răspundă. Aşadar sunt dificultăţi care survin natural şi fără să creăm noi altele. Că noi, oamenii, mai punem o sarcină extraordinară pe mediu prin aceste defrişări este o inconştienţă pe care o plătim deja, odată prin creşterea temperaturii determinată inclusiv de despădurirea netă a Terrei, a doua oară, referindu-ne la România, prin viiturile despre care vorbiţi, apa nemaiavând nicio stavilă, ca să nu mai vorbim despre alunecările de teren.
– Toţi factorii agravanţi sunt cunoscuţi de mult timp, dar tot de mult timp nimeni nu umblă la cauze. Adică să începem să facem ceva ca să oprim defrişările, să reluăm marile proiecte de îmbunătăţiri funciare etc.
– În opinia mea, e nevoie un program naţional, pe care toată lumea să-l respecte, să-l continue, indiferent cine vine la guvernare. Marea noastră problemă este că, la fiecare patru ani, puterea care vine abandonează lucrurile începute de predecesori şi începe altele, pe care nu le termină. Dacă o fi mai dificil să stopezi despădurirea, câtă greutate credeţi că ar fi fost, de exemplu, să se interzică ridicarea construcţiilor de locuit în perimetrele inundabile? Sau cât efort ar fi necesitat o politică, fie ea şi coercitivă, de conştientizare a populaţiei privind pericolul pe care-l reprezintă depozitarea deşeurilor pe albiile râurilor? Cât de greu o fi să se întreţină banalele şanţuri din faţa casei? Pe urmă, balastierele care au afectat piciorul podurilor au schimbat cursul de apă, au fost şi ele autorizate de cineva, deci e un rău provocat, ca să spun aşa. Cât despre lucrările de îndiguire a râurilor ori alte lucrări specifice, ele s-au mai făcut, dar mult sub necesar.
– Pe dvs., cei de la ASAS, v-a întrebat cineva vreodată de ceva, vi s-a cerut ajutorul?
– Nu. Noi am emis un proiect privind îndiguirile în bazinul Dunării, l-am depus la ministerele Mediului şi Agriculturii şi atât. La nivel european, strategiile privind efectele încălzirii globale sunt atent formulate şi aplicate. Ca să avem o comparaţie, pagubele provocate de inundaţii în Europa se cifrează la o medie de circa 4,9 miliarde de euro anual, dar în 2013, din cauza unui episod important în Germania, Cehia, Polonia, Austria, această cifră a atins 12 miliarde de euro. Nici nu vreau să-mi imaginez ce pierderi sunt în 2014 cu inundaţiile istorice din sud-estul continentului. Nu cred că trebuie să ne mai permitem amatorismul în materie de intervenţie pe segmentul pe care-l putem corecta fără prea multe cheltuieli: reîmpăduririle, interzicerea tăierilor ilegale sau chiar şi legale, dar care conduc la defrişări, decolmatarea şi regularizarea râurilor, lucrări de îmbunătăţiri funciare, întreţinerea sistemelor de colectare a apelor etc. Altfel, o să vedem în fiecare an de aici înainte imaginile din 2014, cu pierderi de vieţi omeneşti, case şi infrastructură distruse, iar îndepărtarea efectelor inundaţiilor este infinit mai costisitoare decât măsurile pentru a elimina factorii agravanţi.
Maria BOGDAN
- Articol precedent: Forţa progresului tehnologic stă în mâna cercetării
- Articolul următor: Zimbrii de la Armeniş, mai aproape de libertate deplină