Angus, o alegere care aduce satisfacţie

O singură persoană, două meserii făcute cu pasiune şi dăruire, o muncă care înseamnă nu doar dedicare şi satisfacţie, ci şi probleme, provocări pe care cu răbdare şi încredere omul harnic ştie să le rezolve. Oblezov Dumitru din comuna Moldoviţa Raşca este pădurarul care a avut ambiţia să înveţe o altă meserie, aceea de crescător de animale, şi are curajul să meargă pe noua tendinţă care începe să prindă contur în zona de nord a ţării – vaca de carne Angus. L-am găsit printre animale şi am vrut şi noi să vedem cum se descurcă.

– Am văzut că aveţi vaci rasa Angus. De când creşteţi animale şi ce v-a determinat să vă axaţi pe această rasă?

– Mă ocup de muţi ani de creşterea animalelor. În trecut am crescut metişi de Bălţată cu Angus şi Bălţată cu Charolaise, iar acum cresc doar Angus. Am luat această decizie după ce, vorbind cu doctorul Pachiţeanu şi vicepreşedintele Mihai Vlas de la Asociaţia Angus, am aflat mai multe despre această rasă. Dumnealor mi-au explicat că pe terenul pe care-l avem aici, mai sărăcăcios, s-ar preta rasa Angus, foarte rezistentă, care paşte orice şi valorifică bine păşunile montane.

– Când aţi adus primele animale şi ce efectiv aveţi acum?

– În octombrie 2013 am cumpărat 11 capete de Angus pur, 10 viţele şi un tăuraş. Pe lângă acestea mai am şi 28 de capete de metişi – Angus cu Hereford – metis F1 pe Bălţată şi F2 cu Hereford.

– Aşadar, aţi intrat în fenomenul genetic de-acum…

– Da, mi-a adus doctorul Pachiţeanu din America 15 doze de Hereford.

– Îndrăznesc să vă întreb, ce sunteţi de meserie?

– Pădurar.

– Şi faceţi în paralel ambele meserii?

– Da, se completează una pe cealaltă. Am şi ajutor în gospodărie – doi copii, ginerele. Fiului meu îi plac animalele, aşa că vrem să ne extindem, să facem o afacere de familie. Decât să plece în altă parte mai bine să ducă un trai decent aici, nu căpşunar slujind la alţii. „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în ţara mea.“

– Bine gândit. Aveţi suprafaţă de păşune suficientă care să vă satisfacă cerinţele?

– Am concesionat de la primărie o suprafaţă de 70 ha de păşune. Suntem trei în asociaţie şi avem împreună un efectiv de 70 de capete. Pe timpul iernatului coborâm şi avem fiecare suprafeţele necesare. Eu am 12 ha, iar restul mai cumpăr – siloz, una alta, ne descurcăm.

– Cum vă descurcaţi iarna cu furajele?

– Tot prin Asociaţia Angus Prod, care ne furnizează silozul şi tot ce e necesar, în afară de fân şi celelalte, pe care le am eu. Angus-ul şi chiar şi metişii valorifică bine grosierele. În urma lor nu rămâne nimic.

– De ce aţi ales bovina de carne şi nu aţi mers pe lapte?

– Am făcut această alegere deoarece la noi costurile pentru vaca de lapte sunt foarte mari. În această zonă nu putem cultiva porumb, lucernă, deci nu putem asigura concentratele necesare. Pe când la rasa de carne – cum e Angus – fânul şi apa sunt suficiente.

– Ce faceţi cu valorificarea, căci am înţeles că e o problemă.

– Da, ne-a fost mai uşor să le aducem, să investim, însă la capitolul valorificare vom vedea. Încă nu avem o soluţie, dar dl dr. Pachiţeanu e în căutarea ei şi am înţeles că are un proiect pentru abatorizare în Elveţia.

– Vă gândiţi să vindeţi direct carcasă sau produşi?

– După cum am gândit eu, dumnealor ar putea să facă o îngrăşătorie acolo, pentru că au furajele necesare, iar eu să le livrez viţei la înţărcare, de şase-şapte luni, toamna, când cobor de pe munte. Eu rămân cu mamele şi fac o nouă generaţie, iar dumnealor îngraşă viţeii şi-i valorifică.

– Da, e o soluţie, un lanţ de producţie benefic.

– Eu cred că este cea mai bună variantă, căci dacă investesc şi în furaje pentru îngrăşare costurile deja sunt destul de mari şi nu merită.

– Aşa este. Există, aşadar, un trend ascendent în ceea ce priveşte creşterea acestei rase de carne, Angus. Spuneaţi că sunt mulţi care vă vizitează.

– Da, ne vizitează şi vor să cumpere din produşii noştri. Bineînţeles, ne înţelegem cu oamenii la un preţ puţin mai mic, pentru că vrem să-i încurajăm. E o satisfacţie să vezi în comună câteva ferme cu 30-40 de capete – v-am spus cum e aici, la noi, cu pământul, nu se poate vorbi de ordinul sutelor. Dar câteva zeci de capete pot asigura unei familii un trai decent. Plus mulţumirea sufletească, pentru că ne place ceea ce facem.

– Până la urmă, preocuparea principală a oamenilor din zonă este creşterea animalelor…

– Asta este, dintotdeauna. Vii la serviciu, treci pe la ele şi te încarci cu energie pozitivă.

– Eu vă doresc succes şi să creaţi cât mai multe ferme.

Maria BOGDAN