Cum rămânem fără păduri? Infracţiunea comisă fără martori rămâne nepedepsită

Era o vorbă: „România – frumoasă ţară, păcat că e locuită“. O vorbă aruncată de străini şi care jigneşte orgoliul multor români. Şi totuşi, ştim bine că singuri ne aruncăm în derâdere pentru că de multe ori deciziile se iau fără cap şi, aşa cum spune înţelepciunea populară, „acolo unde nu-i cap, vai de picioare“. În cazul nostru, vai de talpa ţării, de oamenii mulţi care sunt nevoiţi să trăiască după reguli negândite, asistând uneori neputincioşi la distrugerea şi dispariţia aurului verde – pădurile.

Trecând prin mijlocul ţării, ne-am abătut pe la Direcţia Silvică Braşov pentru a schimba câteva vorbe cu directorul acestei instituţii, ing. Dan Runceanu. Am ţinut în mod deosebit să purtăm discuţia noastră în natură, pentru că zona este absolut mirifică. Ne-am minunat de peisaj încă de la oprirea motorului maşinii, pentru că ne aflam pe un platou, chiar între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului. Ambele masive sunt încă îmbrăcate în frumoase păduri administrate atât de Regia Naţională a Pădurii, cât şi de ocoale silvice private, acolo unde terenurile aparţineau primăriilor sau composesoratelor.

Ne întrebăm cât timp ne vom mai bucura de imaginea atât de optimistă a verdelui pădurilor pentru că, în urma retrocedărilor, aici, la Braşov, din 185.000 ha RNP administrează azi doar 22.000 de ha, restul intrând în grija ocoalelor publice locale, ale primăriilor. „N-ar fi aceasta problema cea mai mare, pentru că în aceste unităţi lucrează colegi care provin tot din Direcţia Silvică, şi nici legislaţia, pentru că ea există şi se aplică, dar uneori este greu să demonstrezi în justiţie o infracţiune“, a declarat Dan Runceanu.

Afirmaţiile domniei sale au stârnit şi mai mult interes discuţiei noastre şi, firesc, am cerut lămuriri. „Vă dau un exemplu. Sunt situaţii în care noi pierdem în justiţie, deşi există procese verbale de infracţiune sau de contravenţie, pentru că nu am avut martor. Or, de unde să ai martor în vârful muntelui?“

Bună întrebare! Dar mă întreb şi eu, la rându-mi: oare aceasta este legislaţia cu care vrem să stopăm defrişarea abuzivă, furtul şi degradarea zonelor muntoase? „Se pare că nu este suficient că pădurarul descoperă infracţiunea în patrularea lui, trebuie să aibă un martor“, ne lămureşte directorul DS Braşov.

Se tot vorbeşte de programe de împădurire care să ne aducă mai aproape de media europeană, însă întregul proces propus de autorităţi cu greu se materializează în teren.

„Există dorinţa de a prelua anumite suprafeţe limitrofe pădurii, terenuri aflate sub pericolul eroziunii, de la persoane fizice sau primării, pentru a fi împădurite, pentru că suntem încă sub media europeană, dar este greu să convingi proprietarul să le împădurească, chiar şi în condiţiile în care noi îi asigurăm materialul săditor şi asistenţa necesară. Poate ar fi mai uşor dacă ar exista o anumită facilitate, o scutire de impozit sau o altă modalitate prin care omul să fie tentat să împădurească“, mărturiseşte Dan Runceanu.

Aşa stând lucrurile, te gândeşti cine o fi mai „catâr“: proprietarul care nu înţelege importanţa pădurii sau autorităţile care nu ştiu sau nu vor să se impună pentru a rezolva problema dispariţiei pădurilor despre care scriem de atâţia ani?

Patricia Alexandra POP