Adama Sultan iulie 2020
update 6 Aug 2020

Nicuşor Iordan, un urmaş de seamă al rapsozilor Teleormanului

Nicuşor Iordan a dobândit maturitatea şi libertatea, pe care le dau doar conştiinţa valorii de sine, de a vorbi foarte deschis despre lucrurile care i s-au întâmplat ori se mai întâmplă în muzica populară. Este un interpret tânăr, cu voce bună, caldă, promovează un repertoriu neatins de comercial şi face parte, la 35 de ani, din valul de solişti care asigură succesul unui spectacol, oricare ar fi acesta. În fine, se află printre puţinii tineri invitaţi în concertele legendelor folclorului, ceea ce înseamnă clar o recunoaştere a talentului său. Dar Nicuşor Iordan este şi foarte generos: face ce face şi, întrebat despre cariera sa, aduce discuţia despre alţii, cei care i-au influenţat ascensiunea în cântec.

– Veniţi din Teleorman, o zonă care a adus rapsozi de referinţă în folclorul românesc.

– Paradoxal, sunt născut şi crescut în Bucureşti, dar graţie mamei mele, care a copilărit în localitatea Ştorobăneasa, am prins drag de cântecul popular şi îmi place că mă identific cu zona Teleormanului, prin cântec şi grai.

– De când aţi început să cântaţi, cine v-a descoperit?

– Cânt de când eram la grădiniţă. La şcoală am fost descoperit că aş avea ceva talent, dar am îmbrăţişat cu adevărat cântecul de la vârsta de 13 ani, când m-a luat rapsodul Liviu Vasilică în Grupul „Teleormanul“.

– Deci Liviu Vasilică v-a lansat în cântec.

– Regretatul interpret m-a descoperit, dar ca interpret m-au lansat şi ajutat solistul şi redactorul Aurelian Preda şi realizatorul TVR, etnomuzicologul Elise Stan.

– Să facem un remember al primilor ani de cântec.

– Am debutat în Grupul „Teleormanul“, în 1993, şi am rămas aici până în 2001. În 1997 am început să merg în concursuri şi festivaluri, dar făceam în continuare parte din Grupul „Teleormanul“, din cadrul Ansamblului „Burnasul“, care şi astăzi este „în viaţă“, dar nu la acelaşi nivel ca pe vremea regretatului Liviu Vasilică. Revenind la 1997, am fost la un prim concurs, „Toamna buzoiană“, la Nehoiu, unde m-am clasat al treilea, apoi la Festivalul-concurs „Bucur“, din Bucureşti, unde am obţinut locul secund, iar în 1998 am câştigat concursul „Moştenitorii“, organizat de Mărioara Murărescu, prilej cu care am fost invitat şi în emisiunea „Tezaur folcloric“. În anul următor, părăsindu-ne un coleg foarte talentat, o voce de aur a Teleormanului, Alexandru Dachin, care s-a prăpădit de tânăr, am dat concurs pe locul lui de solist vocal la „Burnasul“, dar mergeam în paralel şi cu Grupul „Teleormanul“. În 2001 am fost la ultimul concurs, cel mai râvnit festival de folclor de la acea vreme, „Maria Tănase“, de la Craiova, unde am obţinut premiul Fundaţiei „Maria Tănase“. Acolo a fost, dacă vreţi, festivalul de retragere.

– De ce?

– Fiindcă nu am mai dorit din acel moment să merg în competiţii de acest fel, din cauză că erau nedreptăţi şi atunci, cum probabil sunt şi acum. Am ieşit din concurs euforic, chiar am făcut succes! Dna Elise Stan, care era preşedintele juriului, mi-a spus următoarele cuvinte: „Trofeul nu-l meritaţi niciunul dintre concurenţi, dar tu o să ai premiul întâi“. Spre marea mea surprindere, a doua zi, înainte de festivitatea de premiere, mi s-a spus că am doar premiul fundaţiei.

– Şi aţi trăit marea deziluzie, descurajare.

– Puţin spus! Norocul meu a fost că, în acelaşi an, s-a înfiinţat prima televiziune privată de folclor, Etno TV, care a venit ca o mană cerească pentru noi, tinerii interpreţi. La Etno TV am avut prilejul şi bucuria să cunosc doi oameni cu inima mare, Aurelian Preda şi Valeria Arnăutu, care m-au îmbrăţişat, mi-au dat o şansă, m-au promovat atunci când se făceau cu adevărat calitate în cântecul popular românesc. Fac o paranteză şi spun că astăzi tinerii nu mai au aceeaşi conjunctură favorabilă cum am avut noi, fiindcă sunt puşi să plătească. Bine, până la urmă patronii fac un business din asta, nu trebuie să-i condamnăm; dacă avem ceva de reproşat, trebuie mustrată televiziunea publică, fiindcă acolo au trei canale şi două ore de folclor pe săptămână. E cumplit de puţin! Eu îi mulţumesc bunului Dumnezeu că am prins ultimul tren. Dar generaţiei de 20-24 de ani îi va fi foarte greu, fiindcă nu mai are unde să se promoveze gratuit, trebuie să plătească totul. Mă rog, ca să fim cinstiţi până la capăt, să recunoaştem că se plătea şi înainte, dar altfel. Un post privat măcar taie chitanţă.

– Aţi absolvit o facultate de muzică. Acolo aţi învăţat cum să vă faceţi repertoriul? Multe din piesele dvs. au izul acela inconfundabil de vechi, de autentic.

– Iar am avut noroc, în sensul că am prins în viaţă un bătrân al comunei Ştorobăneasa, Chirescu Florea, care mi-a dat, măsurate ca volum, un întreg compact disc de piese necântate, neştiute, pe care le-am şlefuit puţin, dar le-am păstrat linia melodică şi textul în integralitate, şi le-am pus pe primul meu album, imprimat în 2001, cu Orchestra „Doina Argeşului“, din Piteşti. Înainte de acest material, am înregistrat şase melodii cu regretatul dirijor Dorel Manea, care se găsesc şi-n arhiva Radiodifuziunii Române. În total, am patru albume. Al doilea, realizat în 2004, tot cu „Doina Argeşului“, cuprinde piese culese şi melodii preluate de la colegul minunat care a fost Dachin.

Următoarele sunt albume creaţie proprie, care nu abdică cu nimic de la filonul cântecului autentic teleormănean, imprimate cu prestigioasa Orchestră „Lăutarii“ din Chişinău, condusă de inegalabilul maestru Nicolae Botgros. Chiar dacă se zice că niciodată să nu spui niciodată, eu vin şi spun cu tărie că niciodată nu voi imprima materiale cu alte orchestre fiindcă, de departe, „Lăutarii“ este cea mai valoroasă orchestră de folclor din întreg spaţiul românesc. După umila mea părere, a atins apogeul în materie de folclor.

– Unde puteţi fi ascultat/văzut?

– La Radio Antena Satelor, la Televiziunea Română – şi vreau să vă spun că îi sunt dator dnei Elise Stan, care m-a chemat la multe concerte şi în emisiunea „O dată-n viaţă“ –, la Etno şi Favorit, în concertele de zilele comunei etc. O mare şansă a însemnat pentru mine anul 2007, când am imprimat cu maestrul Botgros; de atunci s-a legat o colaborare excelentă cu domnia sa şi magnifica sa orchestră şi am fost invitat, anual, în concertele „Lăutarilor“ din Republica Moldova. Anul acesta am avut spectacol la Londra, unde am evoluat alături de doamna generaţiei de platină a folclorului, Sofia Vicoveanca, dacă e să dau un singur exemplu care să vorbească despre nivelul spectacolului.

– Dacă fac o sinteză, oamenii importanţi care v-au ajutat să clădiţi această frumoasă carieră, validată prin succesul la public pe care-l aveţi, se numesc...

– În ordine cronologică: Liviu Vasilică, Mărioara Murărescu, Angela Marinescu, dar 70% din tot ceea ce sunt li se datorează lui Aurelian Preda, Valeriei Arnăutu, Elisei Stan, maestrului Botgros. Tuturor am să le mulţumesc toată viaţa pentru ce am devenit ca solist.

Maria BOGDAN