Povestea şpriţului de vară

Altfel spus, alb, un deget pe lat şi până la buza paharului, sifon. A fost odată vinul! Vinul egal struguri! Struguri egal viţă-de-vie. Viţă-de-vie egal podgorii reconvertite cu bani europeni. Podgorii reconvertite evropeneşte înseamnă import de material săditor din Europa, de la marii multiplicatori care pun în piaţă doar material certificat după ucazuri europene. Material săditor (pe româneşte, cioace, cârlige, butaşi) certificat evropeneşte egal soiuri de soiuri, fără „idee“ de boală aparentă şi ascunsă (criptică-i zice pe domneşte!), care fac, în loc de poamă, fiole de-a gata îmbuteliate, îndopate şi etichetate, cu apelaţie la origine, aşa cum îi stă bine unei licori bahice cu ştaif. 

Pe atunci (odată!) a fost şi o dezbatere semipublică între specialişti (cercetători şi vieri) şi reprezentanţii autorităţilor îndrituite să gestioneze banii comunitari. Şi dă-i, şi luptă, foncţionar vs. cercetător, că materialul de plantat românesc, din soiuri româneşti, nu este liber de viroze, că este plin de bacterioze şi de cum l’om planta, viile s’or duce la loc cu verdeaţă. O să vedem noi ce minunea-minunilor s’a întâmpla dac’om sădi material european conform. Lapte ba, da’ miere, da, curge-va printre butucii reconvertiţi. Ce de’a mai vinul bun, pentru că, nu-i aşa, soiurile aduse din Italia şi Franţa (care sunt cineva în acest club de elită!) sunt atât de cătate’n târg încât vor permite vierilor români să intre în club pe uşa din faţă. Geaba contra-argumente ca: aclimatizare, rase locale de boli, adaptabilitate, consum de fitofarmaceutice, producţii de slabă calitate. 

Nu şi nu! Regulament evropean, bani evropeni, procedură evropenească. Nu ne-am săturat de şalvari Afuz-ali? Europa poartă şlipi D&G, împopistraţi cu cristale Jvarovschi. Noi de ce nu?! Ce cercetare viticolă românească? Ce soiuri tradiţionale scăpate de filoxeră? Ce clone străineze adaptate la climatul, bolile şi dăunătorii locali, după două secole de cultură? Apropo! Chardonnay-ul a fost adus de vin spumant, da’ cum ajunse pe dealurile de cretă ale Dobrogei deveni de desert, spre oftica bătrânului neamţ, care spera să descalţe Mumm-ul!

Concluzie: Materialul săditor trebuie să fie certificat evropeneşte şi basta! Cât avem în ţară, avem! Cât nu, cumpărăm! Da’i mai bine să n’avem, să fim siguri că nu ne infrigementeză Olaf Olafson pentru oarece viciu de procedură. Şi, măre, se purcese la reconversie, care mai durează şi în vremile noastre, zice povestea.

Doar că o mână de cercetători (există şi nebuni frumoşi în ţara asta!), la cererea vierilor, se puse cu microscopul pe viile reconvertite. Şi văzură că sunt bolnave de cancer bacterian. Cu subiect şi predicat. Cum scrie la carte, că doar nu se aştepta cineva ca bacteria românească care-l provoacă să fie soră geamănă cu aia străineză! Verişoare, poate! Cancerul e cancer! Şi la om şi la plante! Singura întrebare care se mai poate pune acum este: CÂND? Sigur va fi doar locul cu verdeaţă bălărioasă.

Şi-am încălecat pe o şea…!

Gheorghe Socotitoru

P.S. Pierderile vierilor, nici măcar io (socotitor nominal şi vocaţional) nu le pot socoti. Să nu uit! Se pregăteşte reconversia livezilor. În aceeaşi termeni comunitari ca a viilor! Zic şi io!

Acelaşi