După 45 de ani de carieră Tita Bărbulescu cântă live în concerte
Scris de Lumea SatuluiS-a născut în 1936, a imprimat prima piesă la radio când avea 16 ani, a mers în turnee cu legendarele Maria Tănase şi Maria Lătăreţu, are un număr neştiut de nestemate ale folclorului argeşean în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române, a cunoscut culmile gloriei de foarte tânără, iar astăzi nu s-a oprit încă din cântat. Vorbim despre Tita Bărbulescu, o voce inconfundabilă, un om de-o foarte frumoasă modestie, o interpretă cu mare respect pentru izvorul cântecului românesc, ea însăşi o mare valoare pentru folclor sau dacă nu cumva folclorul şi-a adăugat o pagină de autenticitate având repertoriul acestei artiste.
– Doamna Tita Bărbulescu, aveţi o biografie muzicală în superlative, că nici nu ştiu cu ce să încep. Să vă întreb aşa: cum au fost primii ani în cântec?
– Primele imprimări la radio le-am realizat când aveam 16 ani, dar am cântat de foarte mică. Tatăl meu, Constantin Bărbulescu, era un vestit lăutar al Argeşului, al Topoloveniului, unde m-am născut, cânta la ţambal, dar şi vocal, şi mă lua cu el la nunţi, încă de când aveam 5 sau 6 ani. De la el mi se trag harul şi dragostea de cântec. De fapt, am avut o soră cu o voce mult mai bună decât a mea, dar n-a perseverat în această direcţie. Destul de devreme, să fi avut 14 sau 15 ani, am fost cooptată în Corul Căminului Cultural Topoloveni – Călineşti, inclusiv ca solist vocal, iar la primul concurs al căminelor culturale din ţară am luat premiul I. Imediat am fost propusă pentru Şcoala Populară de Artă Bucureşti, unde i-am avut ca profesori pe Ana Armăşescu, cântăreaţă de operă şi redactor la radio, şi pe Gheorghe Oancea. Of, ce să vă spun despre acea perioadă, eu mă trag dintr-o familie de oameni foarte simpli, am fost opt copii la părinţi, cinci surori şi trei fraţi. Când am ajuns prima dată la Bucureşti, unde m-am stabilit definitiv din 1960, nu aveam bani să merg cu autobuzul; făceam drumul de la verişoara mamei mele, undeva în Tei, la Şcoala Populară de Artă, pe C.A. Rosetti, pe jos. După ce-am absolvit şcoala, şi am făcut-o cu brio, m-am angajat la „Doina Argeşului“ din Piteşti, orchestră alături de care am început o carieră foarte bogată. Tot în acea perioadă am alcătuit şi o preţioasă culegere de folclor de la vechii lăutari ai Argeşului, iar piesele au avut succes uluitor la public şi recunoaşterea deplină a specialiştilor.
– Melodiile dvs. din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române sunt extrem de cunoscute, iar faptul că sunt în acea colecţie de preţ e mai presus de orice cuvinte. Aveţi peste 300 de piese imprimate la radio sau înregistrate la Electrecord.
– „Doina Argeşului“ era o orchestră foarte apreciată în România şi realiza des imprimări la radio. Prima piesă, din cele peste 100 din arhivă, a fost „Doina Ciobanului“. Au urmat „Sus la munte, la Muscel“, „Lele, lelişoara mea“, „De-ai fi neichii drăguliţă“, „Din Piteşti păn’ la Trivale“, „Argeşene, argeşene“, „Măi neicuţă de pe Olt“, „Din Piteşti la Câmpulung“, „Trei lalele din Piteşti“, „Măi neicuţă Constantine“, „Marine, Marine“, „Dorul de Topoloveni“, „Neicuţă din Călineşti“ etc., toate culese de la lăutari, cu text şi linie melodică în original. În afară de folclor, eu am în repertoriu şi muzică lăutărească adevărată, aşa cum se cânta ea odată, adică spun că am piese valoroase, remarcate ca atare. La acelaşi standard îmi place să cred că am păstrat şi cântecul de petrecere ori romanţa. Am lucrat cu Victor Predescu, Ionel Budişteanu, Radu Voinescu, Paraschiv Oprea. Ultimul mi-a fost şi naş de cununie, în fine, mari orchestre, mari dirijori!
Dar la fel de preţios, un fel de şansă a vieţii mele, a fost să evoluez alături de faimoşii artişti ai vremii: Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ion Luican, Emil Gavriş, Dan Moisescu, Alexandru Grozuţă, Ioana Radu, Mia Braia, Rodica Bujor, Aurelia Fătu Răduţă. Cu Maria Tănase am mers într-un turneu în Bulgaria, timp de o lună.
– Cum era Maria Tănase?
– O doamnă extraordinară, impozantă. Când intra pe scenă parcă păşea un astru! Şi în acelaşi timp avea un suflet bun, sunt fericită că debutul meu a fost cumva încurajat de această legendă a muzicii populare româneşti; i-a plăcut vocea mea, mă iubea şi m-a asigurat că, în doi-trei ani, o să am mare succes, ceea ce chiar s-a întâmplat.
– Dar Maria Lătăreţu?
– I-am purtat o dragoste fără graniţe. Îmi amintesc că, la un cămin cultural, a venit cineva şi a înregistrat spectacolul pe un magnetofon. Când am ascultat, am plâns toată noaptea fiindcă vocea mea nu semăna cu a Mariei Lătăreţu, iar eu eram sigură c-o imit. I-am spus a doua zi despre tristeţea mea. Parcă o aud: „Foarte bine – mi-a zis râzând – închinăte la Dumnezeu că nu semeni cu mine, că e spre binele tău, tu ai timbrul tău, nu trebuie să te asemuieşti cu nimeni“. Ea era un titan al muzicii, ca de altfel toate numele mari lângă care am crescut şi m-am format în primii ani de cântec. Stăteam în culise şi-i ascultam, eram ochi şi urechi. Dar şi dumnealor erau buni cu mine, cu noi, ne sfătuiau, ne încurajau, ne corijau când era cazul. Le-am purtat un respect nemărginit, îi veneram realmente.
– Astăzi, tinerii interpreţi se comportă la fel cu dvs., soliştii de marcă?
– Ei, ba! Sunt în stare să te dărâme când intră în scenă!
– Perioada de la „Doina Argeşului“ a fost cea mai frumoasă?
– Da, din mai multe motive. Pentru că am cântat cu solişti uriaşi, cum vă spuneam, şi pentru că tot atunci a început şi ascensiunea mea. Sunt legată de ceea ce publicul numeşte „generaţia de aur“ a muzicii populare. Plecam prin ţară cu vagonul, în turnee de câte trei luni, prin toate oraşele şi satele. Eram capăt de afiş la „Doina Argeşului“. Aveam săli arhipline, se suiau oamenii în copaci ca să ne vadă, se întreceau care să ne invite la masă, se făleau să ne aibă în curtea şi casa lor. Eram iubiţi, ovaţionaţi. Dar şi noi ne respectam profesia şi auditoriul. Să nu vă închipuiţi că intram direct în scenă. Nu, repetam cu orchestra, noi cântam fără microfon, dar căutam să fie totul pus la punct.
„Doina Argeşului“ colabora cu cei mai mari interpreţi, după cum şi eu, aflată în ascensiune şi mai apoi în culmea gloriei, am fost invitată să cânt cu toate orchestrele din ţară. Am fost foarte îndrăgită de public!
– Dna Tita Bărbulescu, v-aţi păstrat vocea foarte bine, cântaţi live chiar şi acum. Ce spun oamenii când vă ascultă, când vă văd şi vă vorbesc?
– Pot să duc foarte bine un concert, cum s-a întâmplat la Topoloveni, acolo unde extraordinarul iubitor de muzică, primarul localităţii, mi-a organizat o festivitate la împlinirea a 45 de ani de carieră. Ce spun oamenii? Că mă ascultă, că mă iubesc, iar eu sunt foarte mulţumită că am lăsat ceva bun în urma mea!
Maria Bogdan
Articole recente - Lumea Satului
- George Stănică: „În weekend supermarketurile ar trebui închise pentru ca și țăranii să-și poată vinde produsele în piețe“
- Recomandări privind prevenirea bolilor la albine
- La 9 ani primul concurs... Acum, campion la echitație
- Investiție de 800.000 de euro într-o crescătorie de porci Mangalița
- Produsele pentru tratarea semințelor sunt soluții sustenabile pentru fermierii care vor să-și maximizeze productivitatea
- Genetica Pioneer® și produsele pentru protecția culturilor de rapiță, cheia spre producții ridicate
- APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 51 milioane lei pentru crescătorii de bovine
- Sorgul și secara în hrana puilor de carne
- NHR Agropartners devine unic importator în România al utilajelor Claydon
- Cum să scoți bani din iarba verde. Proiectarea grădinilor 3D, un trend ascendent pentru un peisagist din Dorohoi