Prăşitul o analiză dincolo de mituri
Este necesară lucrarea de prăşit? Se întâlnesc voci care afirmă că unicul scop al lucrării de prăşit este distrugerea buruienilor şi că, în acest caz, folosirea erbicidelor ar face inutilă această lucrare care presupune utilaje, consum de carburanţi etc. Total eronat.
Dar este posibilă erbicidarea peste tot?
În primul rând, în condiţiile existenţei zecilor de milioane de parceluţe ale micilor producători, nu se poate aplica erbicidarea fiindcă suprafeţele sunt reduse şi în jurul lor se găsesc culturi sensibile la fitotoxicitatea cu erbicide.
În al doilea rând, erbicidele sunt destul de scumpe, greu accesibile micului producător care asigură întreţinerea culturilor prin praşile cu membrii familiei. Şi nu trebuie uitat că în perspectivă se va avea în vedere că, prin măsuri globale, se urmăreşte reducerea folosirii chimicalelor pentru a evita poluarea.
În concluzie, prin folosirea metodelor integrate de combatere a buruienilor, în cadrul acestora, substanţele chimice se vor folosi numai după ce au fost epuizate toate celelalte metode, iar dintre produsele chimice se aleg acelea care au cel mai mic impact în poluarea mediului.
În starea actuală de îmburuienare a terenurilor din ţara noastră ar fi indicată erbicidarea numai pe rândul de plante, când se consumă doar 1/3 din doza de erbicide, iar pe intervalul dintre rânduri să se efectueze praşila.
Lucrarea de prăşit prezintă multiple avantaje:
• Se controlează gradul de îmburuienare urmărind menţinerea acestuia sub pragul economic de dăunare (PED);
• se asigură afânarea stratului superficial al solului prin care se favorizează o mai uşoară încălzire a solului, accesul oxigenului şi eliminarea CO2, activitatea nestingherită a microorganismelor din sol şi în primul rând a celor nitrificatoare şi o dezvoltare normală a sistemului radicular;
• în solul afânat se asigură acumularea apei din precipitaţii şi se împiedică pierderea ei prin evaporare;
• prin praşile se creează un strat izolator, uscat, afânat, cu pori mari care împiedică ridicarea capilară a apei, iar în stratul respectiv se menţine o atmosferă saturată în vapori precum în stratul de mulci;
• praşilele asigură astuparea crăpăturilor din sol, care constituie adevărate ferestre larg deschise prin care se pierde apa din adâncimea solului;
• prin întreţinerea culturilor prin praşile se evită orice sursă de poluare.
Experienţele demonstrează că pe un sol greu, argilos praşila aduce sporuri de producţie, chiar dacă nu sunt buruieni deoarece aceste soluri se tasează mai uşor şi se reduce porozitatea de aeraţie. Acad. Gh. Ionescu-Şişeşti aprecia că două praşile fac cât o udare. Determinări efectuate în luna mai la cultura porumbului au stabilit că pierderile de apă prin evaporare au fost de 1,8 mm/zi la porumbul prăşit şi de 4,9 mm/zi la cel neprăşit.
O cultură de porumb erbicidată, fără buruieni, a realizat 6.580 kg/ha fără praşilă şi 7.840 kg/ha atunci când s-a prăşit. Deci, 1.260 kg/ha spor datorită praşilei.
O cultură de soia, fără buruieni, a realizat un spor de producţie de 8-24% când s-a prăşit. Prin reducerea porozităţii de aeraţie la porumbul neprăşit sistemul radicular s-a redus cu 41%, suprafaţa foliară s-a redus de la 5.504 cm2/plantă la 2.804 cm2/plantă, înălţimea plantelor s-a redus de la 171 cm la 140 cm, iar producţia a scăzut cu 540-1.560 kg/ha faţă de parcela prăşită.
Când şi cum se efectuează praşila?
Praşila se execută pe terenul zvântat, când buruienele sunt mici, nu au înţelenit solul, cât mai superficial, până la adâncimea minimă care asigură distrugerea buruienilor pe care le taie pe dedesubt şi rămân la suprafaţa solului ca un mulci. Se urmăreşte să nu fie tăiate rădăcinile plantelor (prin zona de protecţie), să nu le afecteze sau să le acopere cu pământ. Dacă este necesar, la prima praşilă cultivatorul este prevăzut cu discuri de protecţie.
Praşila I la porumb se execută când are 3-5 frunze, se asigură o zonă de protecţie de 8-10 cm şi agregatul se deplasează cu 3-4 km/oră.
Praşila a II-a se execută când are 7-8 frunze, cu o zonă de protecţie de 14-15 cm şi se deplasează cu 7-8 km/oră. Dacă este necesar, se execută şi a treia praşilă. Între prima şi a doua praşilă mecanică se poate executa praşila manuală.
Pregătirea şi reglarea cultivatorului
Cultivatorul trebuie să aibă aceeaşi lăţime de lucru cu a maşinii folosite la semănat.
Sunt indicate cuţitele cu lama plată, bine ascuţite, care taie buruienile pe dedesubt şi nu răscolesc solul, nu scot brazde umede.
Principalele reglaje se referă la:
• orizontalitatea şi simetria montării secţiilor de lucru pe cadru;
• înălţimea cadrului faţă de sol în funcţie de înălţimea plantelor;
• distanţa dintre secţiile de lucru asigurând zonele de protecţie;
• orizontalitatea secţiilor de lucru;
• adâncimea de lucru aceeaşi pentru toate secţiile şi pentru toate cuţitele;
• apăsarea uniformă a organelor active pe sol pentru a realiza aceeaşi adâncime de lucru.
Prof. dr. ing. Vasile POPESCU
- Articol precedent: Contribuţia lucrărilor mecanizate la gospodărirea apei din sol
- Articolul următor: Rapiţa, oportunitate pentru culesuri melifere timpurii