Revin în actualitate ricinul, mazărea şi năutul

Cele trei plante – ricinul, mazărea şi năutul constituie alternative serioase la culturile consumatoare de apă, cum sunt porumbul, floarea-soarelui sau rapiţa. Aceasta mai ales dacă vorbim de zonele aflate în proces de aridizare accentuată din cauza lipsei irigării.

Plante valoroase uitate

Ricinul este cunoscut ca plantă uleioasă valoroasă ce acumulează în seminţe 45-50% ulei, foarte apreciat în industria farmaceutică şi cosmetică. Planta poate fi cultivată după cerealele păioase şi leguminoase anuale, fiind pretabilă la rotaţia culturilor. Preferă solurile fertile, afânate şi profunde, după cum spun specialiştii. Pregătirea se face la fel ca la celelalte plante de primăvară, epoca optimă de semănat fiind între 20 aprilie şi 10 mai. Rigorile tehnologice spun că este nevoie de o cantitate de 12-35 kg de sămânţă la hectar, păstrând o distanţă între rânduri de 80 cm şi de 20-25 cm între plante pe rând. De asemenea, adâncimea la semănat nu trebuie să depăşească 6-7 cm.

Năutul a fost socotit în timp de cultivatori planta leguminoasă cea mai tolerantă la secetă. Şi nu întâmplător, pentru că el are nevoie de temperaturi mari, pe care le găseşte în Dobrogea, Câmpia Dunării, în Câmpia de Sud a Moldovei sau în zona de câmpie din vestul ţării. Pentru o bună dezvoltare planta are nevoie de soluri cu textură mijlocie, nisipoase, bogate în calciu, chiar uşor salinizate, randamentul fiind cu mult mai scăzut în soluri grele, excesiv de umede, slab aerate. În privinţa rotaţiei culturii, un ghid de bune practici publicat de Facultatea de Agricultură din cadrul USAMV – Bucureşti arată că poate fi cultivat după orice plantă, însă nu se recomandă să revină după el şi după alte leguminoase. În condiţiile agriculturii româneşti, năutul poate fi cultivat după cereale păioase sau floarea-soarelui. La rândul său, el este o bună premergătoare pentru grâul de toamnă, pentru zonele cu climat cald şi mai secetos din sudul României.

În condiţii prielnice, producţii mari şi sigure

Graţie caracteristicilor morfofiziologice, năutul, ricinul şi mazărea pot asigura producţii mari şi sigure. Fiecare dintre aceste plante valorifică perfect condiţiile de mediu şi sol mai ales din zona de sud a ţării. Spre exemplu, mazărea utilizează foarte bine rezerva de apă acumulată în timpul iernii, înfloreşte şi fructifică devreme, înainte de instalarea secetei şi arşiţei. Năutul, am mai spus, este specia cea mai rezistentă la stres hidric şi termic dintre boabe, iar ricinul valorifică perfect regimul termic excedentar şi regimul hidric deficitar din perioada caldă a verii, reacţia plantelor ameliorate fiind aceea de formare a producţiei principale pe prima inflorescenţă (numită de specialişti racemul principal). „La noi lucrările de ameliorare la mazăre şi năut continuă şi cu satisfacţie pot spune că avem rezultate. Ceea ce am creat la ricin, mazăre şi năut a început să fie foarte căutat. Am avut o surpriză foarte plăcută la mazăre pentru că s-au vândut cantităţi importante de sămânţă în toamnă, dar avem şi acum solicitări“, a declarat Emilian Negrilă, directorul Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Cereale şi Plante Tehnice – Drăgăneşti Vlaşca.

Nici nu este de mirare, având în vedere cerinţele Comunităţii Europene pentru plata integrală prin procesul de înverzire de anul viitor, când toţi producătorii agricoli vor fi obligaţi să aibă în structura de culturi minimum trei culturi, de regulă patru, din care una să fie de leguminoase, ceea ce înseamnă o pondere de 10-15% din totalul culturilor. Cerere pentru hibrizii româneşti există; problema este că staţiunea de la Drăgăneşti Vlaşca, ca multe alte staţiuni din ţară, se confruntă cu reducerea drastică a patrimoniului funciar. Astfel că de la 3.200 ha teren arabil, cât deţinea odată staţiunea, astăzi mai are în proprietate 2.600 ha, iar fenomenul este în continuă descreştere din cauza retrocedărilor puse în practică în urma hotărârilor definitive. Ba mai mult, Legea salarizării a stabilit plafoane mizerabile pentru cercetătorii din agricultură, obligându-i pe mulţi să-şi caute de lucru la privat. „Avem un colectiv de 12 cercetători şi asistenţi de cercetare, pentru că noi am creat personal căruia nu i-am putut asigura mai mult decât prevede legea şi i-am pierdut. Oamenii s-au dus în mediul privat, la firmele concurente şi ajung să conducă departamente de cerce­tare cu rezultate excepţionale“, a specificat Emilian Negrilă. Să înţelegem aşadar că Statul pregăteşte personal pentru firmele străine…

Chinezii vor ricin românesc

Încă din anul 1980 staţiunea de la Drăgăneşti Vlaşca a avut în acţiunile sale un program de ameliorare a culturii ricinului. Aceasta nu a ocupat o pondere foarte importantă, dar era extrem de bine delimitată, cu atribuţii foarte clare până în 1990. „După ’90 interesul pentru ricin a scăzut, însă acum, în mod surprinzător, există un interes mare din partea unui grup de investitori din China, cu un consorţiu american. Ne-au descoperit şi vor să intre pe un program cu o suprafaţă de 100.000 ha de ricin. Sigur că noi le-am propus ca această cultură să intre într-un asolament, deşi ei sunt de acord să dezvolte şi programul de leguminoase anuale (mazăre, năut).“ Tocmai pentru că este vorba de un proiect de investiţii foarte substanţial pentru România staţiunea nu răspunde încă propunerii de colaborare până nu se obţin toate informaţiile necesare punerii în practică a acestuia. „Trebuie să ne lămurim ce poziţie adoptăm, ce informaţii dăm şi ce informaţii primim, astfel încât să avem toate aspectele tehnologiei de cultură. Va trebui să actualizăm toată tehnologia de cultură. Ei vin cu soiurile lor, cu potenţial de 5-6 tone/ha, după cum spun chinezii, adică dublu faţă de nivelul la care am ajuns noi“, a specificat directorul staţiunii. Dorinţa chinezilor este ca programul să intre în derulare chiar de anul viitor. Acest lucru se va întâmpla dacă se va ajunge la un consens în privinţa aspectelor tehnologice: ce soi sau hibrid va fi folosit, care va fi distanţa dintre rânduri, sistemul de combatere a buruienilor, mai ales că se pune problema aducerii în România a unor soiuri cu un alt tip de dezvoltare, cu densităţi mult mai reduse.

„O asemenea ofertă este deosebit de tentantă, ei vin cu materialul săditor, noi cu tehnologia, dar va trebui să vedem cum rezolvăm posibilele probleme. Spre exemplu, la o densitate de 15.000 cu o distanţă între rânduri de 1,20 m, în zona de sud vor fi foarte multe pericole legate de îmburuienare, de coacere neuniformă“, a mai spus Negrilă.

Noua provocare venită din partea chinezilor va pune cu siguranţă la încercare nu doar cercetarea agricolă a staţiunii, ci şi capacitatea noastră de a răspunde profesionist unor exigenţe care ţin de calitate, nu doar de cantitate.

Patricia Alexandra POP