Interviu cu Academicianul Ioan Otiman

– Dle Otiman, am început acest 2014 cu puţină îndoială. N-am avut zăpadă de Crăciun, de Anul Nou, după care au venit zăpezile peste noi, ba chiar cu pricinuiri de necazuri. Eu cred că nu natura e de vină, ci noi, oamenii. Cum vedeţi dvs. acest început de 2014?

– Noi suntem obişnuiţi ca neîmplinirile, nepriceperile, eşecurile noastre să le aruncăm în spatele naturii. Ştim bine, fenomenele naturale sunt probabilistice, deşi am început din ce în ce mai mult să le cunoaştem, să le anticipăm. Dar nu cred că iarna aceasta este cu mult deosebită faţă de multele ierni pe care le-am parcurs – şi mă gândesc la cea din ’54. Dar se obişnuieşte a se spune „am fost prinşi nepregătiţi“.

Cred că temperaturile prea ridicate din perioada sărbătorilor au determinat anumite procese fiziologice normale în producţia vegetală. Dar eu spun că nu alarmante pentru că următorul episod, cel cu zăpezi, mai degrabă a fost benefic pentru agricultură. A aşezat această plapumă, atât de necesară, peste o vegetaţie a culturilor de toamnă destul de avansată atât datorită toamnei, care a fost favorabilă, cât şi perioadei precedente. Această plapumă de 20-40 cm, aşternută peste Moldova, Câmpia Română, Bărăgan, Dobrogea, ne asigură că protejează culturile de eventualele geruri.

Teritoriul românesc nu este pregătit să minimalizeze efectele unui viscol nu foarte puternic. Ştim că România, şi mai cu seamă Moldova, se confruntă cu condiţii speciale. Acest culoar este dominat de viscole din cauza tunelului aerodinamic ce se creează între Câmpia Rusă foarte rece şi sudul mediteranean foarte cald. Deci nu e nimic nou sub soare din acest punct de vedere. Ceea ce însă lipseşte cu desăvârşire în această perioadă este ceea ce bătrânii noştri au făcut şi au făcut-o temeinic: am avut protejate peste 1 milion ha cu perdele de protecţie în Moldova, în sudul Basarabiei (tot românii le-au făcut), în toată Câmpia Română, în Dobrogea; în Cadrilater le găsim şi acum, la fel ca şi în Basarabia.

– De unde a pornit, domnule academician, ideea perdelelor de protecţie şi care sunt beneficiile aduse de acestea?

– Cei doi geniali agronomi care au pus bazele ştiinţifice şi tehnice ale perdelelor de protecţie, alături de care a fost un alt mare silvicultor – mă gândesc în primul rând la Ion Ionescu Delabrad, apoi la Rusescu, la prof. Marin Drăcea, silvicultorul, apoi la marele ministru şi savant G. Ionescu Şişeşti şi la un alt mare ministru şi moşier, Constantin Garoflid… toţi aceştia au aşezat pe întinsa câmpie a României acele perdele de protecţie care atenuează tăria vântului, acumulează zăpada în interior, acumulează apa – şi aşa deficitară în Câmpia Română – şi, ceea ce este mai important, în perioadele de caniculă atenuează căldura excesivă.

În România, începând din 1960, sub acea nefericită idee de a se lărgi spaţiul agricol românesc, ca şi când nu ar fi avut destul, au fost tăiate perdelele de protecţie, s-au mai tăiat şi cele care mai erau după ’90. Dar am aici trei hotărâri de guvern (2004 – guvernul Năstase, 2007 – Tăriceanu şi 2009 – Boc) în care sunt nişte studii şi prevederi legale foarte corecte, fiind făcute de ICS şi ASAS, în care se prevede extinderea perdelelor de protecţie a câmpului, a căilor de comunicaţie şi a localităţilor. Costurile nu sunt exagerate, fiind mult mai mari cele anuale de intervenţie la necazuri, mobilizări de forţă, deficite economice şi comerciale mari, pagubele produse de viscol, pierderile de vieţi omeneşti. Mai cu seamă că unul dintre documente are în vedere un program – până în 2035 ar trebui să ajungem la 35% suprafaţă acoperită cu păduri.

Noi, componenta ştiinţifică a societăţii civile, avem obligaţia morală şi profesională de a atrage atenţia că, dacă nu se vor lua în serios două dintre marile priorităţi ale stabilizării şi eficientizării agriculturii (irigaţii şi perdele de protecţie), riscăm instabilitatea recoltelor şi de aici lipsa de predictibilitate şi pauperizarea multor fermieri.

– Nu ştiu, dle academician, dacă nu riscăm chiar deşertificarea. Mă gândesc, de pildă, la zona Dăbulenilor, cea a nisipurilor, unde lucrurile fuseseră puse la punct şi acum este… ce-a fost în Sahara la începuturi.

– În zona Dăbulenilor se realizaseră acele perdele de protecţie de salcâm (salcâmul se pretează la aceste spaţii cu precipitaţii puţine, având înrădăcinare profundă), dar nu numai perdele, ci şi plantaţii pomicole, viticole. Dispărând aceste sisteme de atenuare a efectelor climatice, deşertificarea este imediat prezentă. Dar nu numai la Dăbuleni, ci şi în Câmpia de Vest. Efecte ale deşertificării încep să se simtă până şi în cea mai bogată zonă agricolă (mă refer la bogăţia solului) din Câmpia Banatului. Şi mai în nord, spre Valea lui Mihai, în Bihor şi în Satu Mare. Fără a mai vorbi de cele care se resimt în Bărăgan, în sudul Moldovei, în spaţiile agricole fără protecţie antierozională. Avem multe zone în care întâlnim aceste efecte şi care pot fi în mare măsură atenuate prin intervenţia omului şi fără, spun eu, cheltuieli deosebite.

Am lucrat 5 ani la un studiu împreună cu o echipă formată din specialişti din foarte multe domenii, unde arătăm ce ne aşteaptă dacă nu realizăm în următorii 5-10 ani împăduriri şi perdele de protecţie pe cca 1,2-1,3 mil. ha urgenţa I (mai există şi urgenţa a II-a cu 600-700 mil. ha) şi dacă nu reuşim să irigăm printr-un alt concept de irigare cca 1,5-1,7 mil. ha tot în urgenţa I (mai avem urgenţa II cu încă 400-500 mii ha până la 2 mil. ha, căci nu avem apă pentru 3 mil. hectare).

De aceste două mari priorităţi este responsabil statul român, pentru că aceste două acţiuni de investiţii majore ţin de infrastructură, aşa cum sunt căile ferate, autostrăzile, telecomunicaţiile, pentru că nu orişice agricultor îşi permite să facă un canal magistral de irigaţie sau o perdea de protecţie. Acestea sunt investiţii naţionale, susţinute din fonduri europene şi fonduri bugetare, care intră în obligaţia autorităţilor.

– Aţi amintit câmpiile din vestul ţării. Am primit foarte multe semnalări în ultima perioadă în legătură cu aceste tatonări care se fac pentru gazele de şist. Oamenii sunt neliniştiţi şi se întreabă: „Nu stricăm nişte terenuri excepţionale?“

– Da, ştiu şi eu, am aflat şi direct de la colegii care sunt fermieri în zona Banatului, dar nu numai, că există încercări de prospecţiuni – până aici nu este rău, să vedem bogăţia subsolului. Dar, cu privire la exploatarea propriu-zisă a gazelor de şist, ca experienţă personală şi din punctul de vedere al cunoştinţelor nu mă pot pronunţa pentru că, în general, nu o fac acolo unde nu am o minimă expertiză. Dar, ceea ce pot să spun aproape cu certitudine, din studiile pe care le-am citit, acolo unde s-a făcut această fracturare hidraulică pentru extracţia gazelor din rocile şistoase, se produc fenomene secundare de lungă durată care pot crea, într-un orizont de timp care încă nu poate fi exact cunoscut, efecte asupra apei subterane şi apoi asupra celei freatice. Deci, din acest punct de vedere, cred că este o îngrijorare pe care o împărtăşesc.

– Va urma –

G. VERMAN