reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Jun 2019

Un destin anevoios. De la telecomunicaţii la zootehnie

Dragostea pentru animale este un element important în ecuaţia unei afaceri în zootehnie, dar nu suficient atunci când pleci la drum fără experienţă şi alte informaţii despre acest domeniu. În primii patru ani a mers din greşeală în greşeală, aşa s-au acumulat şi pierderile. Doar când informaţia profesionistă a înlocuit deciziile luate „după ureche“ ferma a început să se contureze, iar afacerea să intre pe linia de plutire. Experienţa de viaţă a domnului Lucian Micu, patronul fermei Caprina din judeţul Giurgiu, ar putea fi pentru mulţi o lecţie despre ce trebuie şi ce nu trebuie făcut în zootehnie.

Un drum început cu „stângul“

La 65 km de Bucureşti, în judeţul Giurgiu, comuna Toporu, se află astăzi adăposturile fermei Caprina în care cresc 250 de capre din rasa Albă de Banat şi Carpatina Românească. Aici l-am întâlnit şi pe cel care a înfiinţat această fermă în urmă cu 8 ani. Lucian Micu, proprietarul fermei, ne-a destăinuit cum şi-a făcut apariţia în domeniul zootehnic, prin ce a trecut, cum vede astăzi afacerea şi ce planuri are pentru viitor.

Povestea începe în 2006. Pe atunci lucrător în telecomunicaţii, Lucian Micu a hotărât să se asocieze cu un prieten, din păcate la fel de neexperimentat în zootehnie, şi a gândit că, dacă va închiria nişte grajduri şi va cumpăra animale, lucrurile vor decurge de la sine, rămânând doar să încaseze profitul. Lucrurile au stat exact pe dos. Nici începutul nu a fost prea sigur, cei doi parteneri oscilând între struţi şi capre. „Când am hotărât să devin crescător de animale am vrut să înfiinţez o fermă de struţi. Mă documentasem, citisem că este o afacere rentabilă. Dar asociatul meu, care considera că este mult mai rentabil să creştem oi şi capre, a reuşit să-mi schimbe planurile.“

Au plecat la drum cu hotărâre, dar călcând cu stângul, cum se spune. „Am cumpărat 400 de oi şi 400 de capre, neştiind ce ne aşteaptă. Bineînţeles că am avut pierderi mari, pentru că am achiziţionat animalele de la localnici, care au speculat lipsa noastră de cunoaştere şi ne-au dat animale bolnave, bătrâne, sterpe, tot ce nu le-a mai trebuit“, declară Micu. Aşa s-au scurs 40.000 euro din buzunarele proaspeţilor investitori doar pe animale. Au urmat apoi alţi bani pentru amenajarea adăposturilor, furaje. În concluzie, „în primul an nu am reuşit să realizăm nimic, animalele mureau pe capete, a fost doar pagubă“, spune fermierul.

Au urmat 4 ani pe pierdere

Ba mai mult, partenerul de afaceri a renunţat la zootehnie după doar 6 luni, „nu a mai rezistat“, după cum spune Lucian Micu, pentru că „era foarte greu, pentru că niciunul dintre noi nu ştia absolut nimic despre creşterea animalelor“, recunoaşte proprietarul fermei Caprina. Aşa că asociatul şi-a luat partea lui şi a plecat, iar pentru Lucian Micu a urmat o perioadă grea. „Nu ştiam să mulg caprele, nu ştiam nici despre hrănire, tratamente, plecasem efectiv în necunoscut.“ Fiecare zi era o luptă pentru supravieţuirea fermei şi pentru a acumula cât mai multă informaţie. „Am început să mă documentez din cărţi despre creşterea animalelor, medicină veterinară, pentru că mi-am dat seama că trebuie să ştiu să acord primul ajutor animalului până soseşte medicul veterinar. Dacă aştepţi doar să vină medicul poate fi prea târziu. Am început să învăţ şi în 2-3 ani m-am pus la punct. Când am început să intru pe producţie m-am lovit de o altă problemă. M-am trezit că produc lapte şi nu am unde să-l valorific“, povesteşte Micu.

Pentru un timp, apariţia unui procesator dispus să ridice laptele de la fermă a fost o soluţie, însă nu una profitabilă, pentru că preţul oferit pe litrul de lapte nu depăşea 0,80 lei. „Banii obţinuţi pe lapte nu acopereau nici costurile de întreţinere, dar am mers aşa alţi 2 ani. Aşadar, 4 ani am mers pe pierdere“, concluzionează fermierul.

Procesare şi distribuţie proprie

Astăzi, în al optulea an de activitate, ferma are un număr mai mic de capre, doar 250, pentru că lipsa forţei de muncă a determinat scăderea efectivului. „Şi acest lucru a fost un impediment în dezvoltarea afacerii. Am avut perioade în care nu aveam niciun lucrător. Dacă aduceam pe cineva, noaptea fugea, iar dimineaţa mă trezeam că trebuie să le fac singur pe toate. Aşa că acum am 250 de capre mulgătoare şi 50 tineret, dar intenţia este să măresc din nou efectivele“, declară Micu. Experienţa de zi cu zi în fermă l-a ajutat pe fermier să treacă la un nou nivel de cunoaştere a zootehniei.

De 2 ani crescătorul de animale a început să facă ameliorare între caprele din rasele autohtone – Albă de Banat şi Carpatina Românească şi rasa Zană. Motivaţia e simplă. „Vreau să obţin o rasă mai productivă, dar să păstreze caracteristicile celei autohtone, rezistenţă la boli şi intemperii, pentru că rasele superioare de lapte sunt foarte sensibile, se îmbolnăvesc repede. Aşa că doresc să creez rasa mea, şi productivă şi rezistentă“, îşi propune Micu.

Perioada grea de început l-a „călit“, cum se spune, pe fermier şi l-a determinat să-şi găsească propriile soluţii, adaptate posibilităţilor lui. „Pentru a rezolva problema laptelui am hotărât împreună cu fiul meu să procesăm o parte din lapte şi să vindem singuri produsele. Iniţial vindeam doar lapte integral, apoi am început să facem brânză telemea. Am împărţit fluturaşi cu reclame pe la blocurile din Bucureşti şi aşa am început să avem clienţi. Am plecat cu preţuri foarte mici, ca să putem vinde, iar pe parcurs ne-am aliniat la valoarea reală de piaţă“, explică Lucian Micu.

În prezent, de la cele 250 de capre se obţine o producţie de 500 litri lapte crud integral pe zi, care este procesat în propria unitate de procesare înfiinţată în urmă cu 2 ani cu ajutorul unor credite bancare în valoare de 150.000 euro. Banii au fost investiţi într-o maşină de ambalat lapte la pungă, două tancuri de răcire şi stocare a laptelui cu capacitate de 800 şi 1.000 litri, recipiente pentru pasteurizarea laptelui, un separator de smântână, o cameră frigorifică, o cameră de maturare şi una de termostatare pentru produsele acidofile. Această investiţie l-a ajutat pe întreprinzător să-şi diversifice gama de produse. Pe lângă lapte, ferma oferă acum clienţilor săi din Bucureşti diverse sortimente de brânză (telemea proaspătă, maturată, dulce – similară celei dulci de vaci, o brânză realizată după reţetă proprie – specialitatea casei, iaurturi, smântână şi chiar unt. Pentru valorificarea produselor s-a optat pentru un sistem propriu, modern, bazat pe conceptul casă de comenzi. „Facem distribuţie la domiciliul clientului, produsele ajung direct la uşa consumatorului. Avem un site de prezentare, unde se poate face comandă on-line. Livrăm în Bucureşti în toate sectoarele; alocăm o zi pe săptămână livrărilor în fiecare sector.“ Vorbind despre calitatea produselor, proprietarul fermei susţine că „produsele noastre nu au gust şi nici miros de capră, pentru că laptele este muls în condiţii foarte igienice. Laptele are proprietatea de a absorbi orice miros, de aceea contează mult igiena şi furajarea. Noi le dăm fân de lucernă şi un amestec de cereale pe care le facem uruială.

După 15 martie începe sezonul fătărilor şi implicit producţia de lapte. Din acest an o parte din femele vor fi oprite în fermă pentru mărirea efectivului, iar ceilalţi iezi vor fi comercializaţi pentru a spori veniturile fermei.

După tot acest parcurs anevoios fermierul se pregăteşte să aducă pe piaţă caşcavalul de capră, un motiv în plus să spun că doar oamenii ambiţioşi reuşesc în viaţă.

Patricia Alexandra POP

Articole recente - Lumea Satului