Pus stavilă în calea vânturilor năprasnice şi a ploilor torenţiale, a ninsorilor viscolite, fulgerelor şi trăsnetelor, platoul masivului muntos Bucegi se înfăţişează privirilor cu imaginea aproape ireală a Babei-Dochia, transformată în „stană-de-piatră“. Dar nu singură, ci împreună cu oile, câinii şi măgarii stânei sale, într-atât de meşteră iscusită a fost natura în a ciopli roca dură a unui pinten din munţii flancaţi de lunga Vale a Prahovei, cu vestitele sale staţiuni turistice: Predeal, Azuga, Buşteni şi Sinaia, „tapiţate“ cu frumosul Castel Peleş, precum şi cu numeroase biserici ortodoxe, mănăstiri şi monumente ale eroilor neamului din toate timpurile.

Impresionaţi de legendele bizarelor imagini ale munţilor, bătrânii-povestitori ai fostelor sate şi cătune, transformate între timp în oraşe şi municipii, au denumit acel loc din Carpaţii Româneşti „Vârful Babele“, de unde şi denumirea dată primelor nouă zile ale lunii martie, ele reprezentând numărul cojoacelor lepădate de Baba-Dochia, mama lui „Dragobete, îndrăgostitul“, în drumul ei spre vârful muntelui. Ce nechibzuită alegere! Ca şi ce necugetat gest, de vreme ce începutul primăverii mereu se dovedeşte a fi înşelător, precum firea şi năravurile oamenilor. Când ninge, când plouă. Când e vreme caldă şi însorită, când apare soarele. Când dispare după negrii şi greii nori, aducători de zăpezi întârziate, de ploi reci, primăvăratice, urmate de zăpezi, dar şi de ploi adevărate, de lapoviţă, de chiciură şi de grele şi dense ceţuri. Norii împovăraţi acoperă şi întunecă ziua în amiaza mare, Soarele, Muntele şi Crucea Caraimanului. Cam aşa ar arăta buletinul meteorologic popular al apropiatelor „Zile ale babelor“, din primul trimestru al anului 2014!

Este acel interval de timp calendaristic când suntem îndemnaţi de membrii familiei, de rude şi de prieteni nu numai să ne prindem la reverul hainei un frumos „mărţişor“, dar şi să ne alegem, din vreme, una dintre primele nouă zile ale lunii martie. Totul cu speranţa că baba noastră nu va fi nici urâtă, nici rea şi nici ghinionistă, ci caldă, frumoasă şi bună. Deci, însorită şi norocoasă, aşa cum am vrea să fie toate zilele anului! După aceasta vom aştepta Echinocţiului Astronomic al Primăverii, prevăzut pe data de vineri, 21 martie. Însă, până atunci să vedem cum vor fi „Zilele babelor“. Nouă la număr, presărate în intervalul calendaristic sâmbătă, 1 martie - duminică, 9 martie, inclusiv, interval calendaristic care marchează, pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici, începutul Postului Sfintelor Paşti, care durează între 3 martie şi 19 aprilie.

Gânduri de 8 martie strânse în amintirea mamei dragi

Aprinzând feştila unei lumânări la căpătâiul mormântului ei, parcă o văd cum stă sub glie. Deşi răpusă de anii mulţi ai bătrâneţii, pentru mine Mama Victoria este încă tânără şi chipeşă, îmbrăcată în mândre haine româneşti, specifice satelor văii sibiene a Hârtibaciului. Astfel că tot frumoasă a rămas în închipuirea mea! Cu toate că atunci, când a trecut dincolo de această lume, era o bătrânică frumos îmbătrânită de multele necazuri ale vieţii, ca şi de mulţii ani ai săi. Aproape 90 la număr. Acum stă în mormânt nemişcată, cu mâinile pe piept. Parcă mi-ar asculta gândurile de regrete şi de multă jale. Pentru că atunci când nici mama n-a mai fost am simţit că îmbătrânesc cu adevărat. Şi definitiv!

Omule, să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca vocea caldă, părintească să-ţi spună „măi, copile“ până la ale tale adânci bătrâneţi! Aşa cum s-a întâmplat în gospo­dăria harnicului, înţeleptului şi regretatului plugar Aron Coman, din satul Daia de Apoldul de Sighişoara, trăitor vreme de peste 102 ani. Feciorului Gheorghe, căsătorit şi stătător în curtea părintească, pe atunci în vârstă de 82 de ani, îi spunea: „Măi, copile, sloboade-te în pivniţă şi adu un canceu cu vin să beau un pahar cu Dom-Vulcan!“ Sau, mai acum un an, ce-mi zicea lelea Ana Maier, din satul Laslău Mare, de pe Târnava Mică, stinsă din viaţă în bine-gospodăritul cămin de bătrâni din Ideciul Mureşului, la vârsta de 103 ani şi 4 luni. Fie-i ţărâna uşoară, că tare cumsecade ţărancă a mai fost în viaţa ei grea, rămasă de tânără în văduvie lungă şi curată, cu doi copii mici, care au ajuns să fie, la rândul lor, şi ei părinţi, însă care s-au prăpădit prea de timpuriu.

Revin la ce-mi spunea „Lelea Ană!“, şi anume: „Pentru un părinte nu-i supărare şi tristeţe mai mare decât, ajuns bătrân şi neputincios, să fie nevoit să-şi petreacă proprii copii pe drumul de veci!“

Pentru femeia de lângă noi...

Am răsfoit filele unei frumoase cărţi, de îndată devenindu-mi tare dragă. În aşa măsură încât am extras un paragraf niţel mai lung, un fel de declaraţie de dragoste a autorului, tânărul Mircea Chelaru Adrian. O mostră: „Te-am cunoscut şi te-am iubit dinainte să te întâlnesc (...) şi am înţeles că toate iubirile de până acum au fost reeditări/ale primei iubiri.“ „Te caut în fiecare răsărit de soare, în fiecare adiere de vânt, în fiecare şoaptă, în fiecare zâmbet. Te caut în ploile de vară, în jocul cald al norilor, în zborul liber al păsărilor, în poezia nocturnă a stelelor. Te caut peste tot. Te caut în atingerile mele, în îmbrăţişări, în săruturi, în gânduri şi trăiri, în mângâieri şi priviri. Şi, de fiecare dată, te găsesc în braţele mele, în inima mea, în sufletul meu. Şi, cu tine şi prin tine, devin EU, unul, Pur şi Simplu. Sufletele noastre se odihnesc într-o magie perfectă atunci când suntem împreună. Iar când nu suntem împreună, ele se caută şi se cheamă.“

(Din volumul „Trăind Pur şi Simplu“, Ed. Nico, Tg. Mureş)

Ioan Vulcan-Agniteanul