În lipsa unei politici de sprijinire a micilor exploataţii de familie şi a fermelor mici în general, disproporţia dintre fermele de dimensiuni mici şi marile exploataţii din România este demnă, mai degrabă, de continentul african decât de un stat european. Ţara noastră a ajuns la performanţa ca aproximativ 1% dintre cei un milion de fermieri care primesc subvenţii pe suprafaţă să beneficieze de jumătate din cuantumul total al subvenţiei pe care UE o acordă fermierilor din România. Cu alte cuvinte, jumătate din sprijinul de 1,4 miliarde de euro s-a dus către marile exploataţii.

De-a lungul timpului, toţi politicienii români au tratat ferma de familie cu un maxim dezinteres, fiind preocupaţi cu precădere de prosperitatea clienţilor politici care deţin mari exploataţii. Acest lucru a condus la dezastrul micilor exploataţii din România prin comparaţie cu fermele de dimensiuni similare din Occident, foarte prospere, sau chiar din lume. De altfel, o dovadă a importanţei acestui tip de exploataţii este şi faptul că ONU a declarat 2014 ca fiind anul fermelor de familie, acestea depăşind 500 de milioane de unităţi la nivel mondial, ceea ce înseamnă 80% din numărul total. În ceea ce ne priveşte, România are nu mai puţin de 850.000 de mici ferme cu suprafeţe cuprinse între unu şi cinci hectare.

„Europa ne obligă la cele 6 priorităţi. La 3 dintre ele trebuie să construim o propunere de PNDR în care să avem fermă performantă economic, social, ecologic, ceea ce înseamnă să uităm de utopia actuală în care ferma românească produce materie primă şi să venim cu o fermă românească care să fie performantă economic prin faptul că procesează în România şi vinde în exterior materie finită şi nu materie primă, cum suntem astăzi campionii Europei. Cam asta aşteaptă Europa de la noi şi asta trebuie să dăm în Europa. O fermă performantă economic, integrată pe orizontală, care să devină jucător în producţie, procesare şi vânzare. Să nu mai fim la mâna traderilor, care dau un preţ de nimic pe producţiile de cereale“, a declarat Avram Fiţiu, preşedinte Agroecologia, la Conferinţele Agrostandard.

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a anunţat recent că fermele de familie vor beneficia prin noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 de circa 15.000 de euro. Până în prezent, suma disponibilă pe proiect era de 1.500 de euro pe an timp de cinci ani. Constantin a mai precizat că măsura a fost luată în vederea transformării fermelor de semisubzistenţă în ferme care produc pentru piaţă. De aceşti bani vor beneficia 10.000 gospodării ţărăneşti de semisubzistenţă.

Lipseşte o bancă pentru ţăranul român 

Reprezentanţii asociaţiilor de fermieri consideră că trebuie luate urgent măsuri de sprijinire a micilor exploataţii prin crearea unei bănci a ţăranului român.

„Dacă mâine vrem să scăpăm de problemele din zona financiară, de împrumuturi, de ce nu ne-am gândit să facem o bancă a ţăranului român prin care, din cele 11,7 miliarde de euro care vor intra în următorii 7 ani cu 3-5%, să construim această bancă şi să nu mai fim la mâna băncilor străine. (..) Când vorbim de securitate alimentară vorbim de o noţiune care este depăşită la ora actuală. Uitaţi-vă la Canada, care deja a schimbat paradigma şi îşi propune să devină stat suveran alimentar.(…) Haideţi să construim în următorii 7 ani noul PNDR cu ţărani, cu agricultură care să fie performantă, în care fermierii să aibă acces la împrumuturi bancare“, a mai spus Fitiu.

Necesitatea creării unei instituţii bancare care să sprijine în mod real sectorul agricol este cu atât mai mare cu cât, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, peste 60% dintre contractele încheiate pentru investiţii în agricultură cu fonduri europene au fost reziliate din cauza lipsei cofinanţării. Cu alte cuvinte, fermierii români sunt nevoiţi să returneze banii euro­peni deoarece sunt puternic decapitalizaţi.

Mai mult, normele bancare actuale fac imposibilă accesarea de credite de către micii fermieri din cauza lipsei unui istoric bancar, a garanţiilor imense solicitate, de până la 150% din valoarea creditului, profitabilităţii scăzute a micilor ferme şi lipsei de înţelegere din partea sectorului bancar a ritmului şi particularităţilor sectorului agricol.

Micile ferme din zona montană, în pragul colapsului

Subfinanţarea cronică şi lipsa politicilor de susţinere a sectorului fac de-a dreptul dramatică situaţia micilor ferme din zona montană.

„Eu am fost preşedintele zonei montane din România şi am făcut o statistică privind câte ferme familiale cu mai mult de 25 ha aveam în 2004 în Carpaţi. Aveam 950.000 de ferme mari, iar azi mai avem doar 850.000. Dispar cătune, sate întregi, pleacă tineretul în valuri din zona de munte. Peste 500.000 de tineri nu îi mai aveam în 2004, nu mai avem continuatori. Din păcate, nimeni nu îi poate înlocui pe cei de la munte, nu se poate face transfer de populaţie. Nu putem pierde o economie atât de importantă cum este zona montană a României, care deţine 30% din teritoriul naţional, doar pentru că suntem o generaţie de incompetenţi şi iresponsabili“, a declarat Radu Rey, preşedintele Forumului Montan din România, la Conferinţele Agrostandard.

Pe lângă absenţa celor mai elementare instrumente de creditare, fermierii deplâng şi lipsa oricăror măsuri de înlesniri fiscale pentru fermele de munte.

„Muntele a trăit întotdeauna din pluriactivitate şi totuşi nu avem niciun fel de politică de fiscalitate pentru cei care trăiesc la munte, în timp ce toată Europa îşi protejează locuitorii din această zonă. Austria, Elveţia şi alte ţări cu zone montane ale Europei s-au dezvoltat pentru că au avut o politică de încurajare, de menţinere a populaţiei în munte. Au avut credite cu 2-3% pe an dobândă, cu cel puţin 3 ani, iar în unele cazuri până la 5 ani perioadă de graţie şi 25 de ani termen de restituire. Guvernatorul în anumite situaţii (boală, accident) putea să mai prelungească acest termen. Noi ce avem, de nu putem face acest lucru pentru munţii României?“, a continuat Rey.

Politicienii români, pe contrasens

Fermierii susţin că politicienii români merg pe contrasens, politicile agricole fiind opuse tendinţei generale din Uniunea Europeană.

„Politica aceasta cu fermele mari, venită din Danemarca, Olanda, care se tot vehiculează, nu este potrivită pentru România. Este o politică care a fost indusă în România, oraşele şi-au pierdut capacitatea de absorbţie a populaţiei rurale şi în Europa, de România ce să mai vorbim, pentru că în ţara noastră s-a distrus sistemul industrial care absorbea populaţia. În SUA a fost publicat un articol intitulat «Salvaţi exploataţiile agricole familiale din America!». Vin acum de la Bruxelles, unde se vorbeşte doar despre fermele familiale. Azi cea mai săracă populaţie pe care o avem în România se află în jurul exploataţiilor mari“, a conchis Rey.

România „se bucură“ de câteva recorduri triste când vine vorba despre agricultură, în general, şi de ferme mici, în special. Avem cea mai mică producţie medie de grâu, porumb şi cartofi la hectar, cel mai mic număr de utilaje pe fermă (5 unităţi), cea mai mică suprafaţă irigată, cel mai mare procent de ferme mici şi de subzistenţă (80%) aproape în întregime neprofitabile, cea mai îmbătrânită bază de lucrători agricoli (circa 50% cu vârsta de peste 65 de ani şi doar 10-15% cu vârsta sub 40 de ani). La acestea se adaugă cea mai mică rată de absorbţie a fondurilor europene din UE (coeziune şi structurale), de aproximativ 30%.

Marius Şerban