ipso martie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Mar 2021

La ATLAS Gherghiţa - Prahova un inginer de navigaţie dă lecţii în creşterea porcilor

De aproape doi ani, în vasta câmpie a Gherghiţei, veche aşezare românească şi fostă târg domnesc, celebră altădată pentru cultura legumelor, acolo unde apa lină a Prahovei descrie un arc de cerc, înainte de a se întâlni, în aval, la Adâncata de Ilfov, cu apa vie a Ialomiţei, pe o mare suprafaţă de teren, în marginea aşezării ni se înfăţişează, ca o veritabilă cetate, silueta albă a marelui complex de creşterea porcilor, o investiţie organizată de un inginer de navigaţie, grecocipriotul George Leandrou, azi administrator general al societăţii cunoscută drept ATLAS INVESTMENTS GROUP GHERGHIŢA.

Şi cum acestuia, deprins cu limba şi cultura română, nu-i prea place să vorbească despre sine, ni-l recomandă pe principalul său colaborator de aici, pe tânărul medic veterinar Răzvan Merlan, şeful fermei de porcine. În ciuda tinereţii sale, acesta este cel care poartă zi-noapte de grijă directă vieţii marelui complex de porcine de la Gherghiţa Prahovei.

„Investiţia, pornită cu ceva timp în urmă, ne spune interlocutorul nostru, a fost pusă integral în funcţiune în august 2012, prin popularea cu animale de rasă superioară, aduse din Franţa de domnul George Leandrou, cel care a şi organizat aici această mare investiţie, pe locul unde, cu peste două decenii în urmă, a funcţionat Complexul intercooperatist de profil din localitate, care ajunsese în ruină.“

Tehnologia ultramodernă asigură succesul

„Ceea ce este foarte important, ne explică şeful complexului, este faptul că unitatea noastră a fost organizată în sistem cu circuit închis, cu profil complex: adică un sector de reproducţie, un altul de creştere şi un altul de îngrăşare a porcinelor. În cei aproape doi ani de când funcţionăm astfel, cu tehnologie ultramodernă, am crescut sistematic efectivele. De la 5.000-6.000 la 10.000-11.000, efective record, în prezent! Totul se realizează aici. Avem tineret porcin, vieri, scrofiţe, dar şi porci la îngrăşat. Cum folosim o înaltă tehnologie, aşa cum se poate lesne observa şi din imaginile alăturate (prezentate de Andrei Şarpe, directorul de marketing), atât îngrijirea cât şi hrănirea animalelor se realizează după reţete speciale, pe categorii de animale. Practic, totul se face aici automatizat, cu ajutorul calculatorului. Cam 99 la sută! Cu numai 10 oameni, cu toţii localnici, calificaţi aici, la noi. Aceştia, pentru a asigura condiţiile de zooigienă impuse, potrivit cerinţelor contractuale nu au voie să deţină porci în gospodăria proprie. De altfel, cum toate operaţiunile sunt automatizate, inclusiv asigurarea, transportul şi administrarea hranei (omul nu pune mâna pe mâncarea porcului, fie el la îngrăşat, a scrofiţei sau a celorlalte animale, dar nici la transportul hranei şi nici măcar la degajarea şi stocarea dejecţiilor), numărul angajaţilor este redus. Acesta este compus azi numai din 39 de oameni, cu administrator cu tot. Marea majoritate, localnici. Schema complexului este una simplă: un medic veterinar, un inginer zootehnist, un director de marketing şi un morar FNC. Cele 10.000-11.000 de animale populează numai cinci adăposturi ultramoderne!“

Cuvântul de ordine: CALITATEA!

Totul porneşte de la intrare, unde sunt evidente ordinea şi curăţenia strictă. Condiţii de zooigienă speciale, impuse oricăruia care păşeşte aici. De aceea sănătatea animalelor la ATLAS Gherghiţa este una dintre cele mai bune. Şeful fermei, dar şi dl Andrei Şarpe, directorul de marketing, au mari motive de mulţumire. Faptul că se insistă foarte mult pe aplicarea strictă a unor norme de biosecuritate; de la intrare şi pe tot spaţiul complexului, de altfel bine îngrijit şi protejat corespunzător împotriva eventualelor inundaţii, este evident. Înainte de a pătrunde în sectoarele lor de activitate îngrijitorii lasă în vestiare speciale hainele de acasă, fac un duş şi apoi îmbracă echipamentul de lucru. Aici se lucrează ca într-un veritabil laborator, aşa cum de altfel este şi însăşi unitatea de la Gherghiţa! Asta am observat când am poposit aici, de la intrarea în unitate. Valorificarea nu este o problemă.

„Săptămânal livrăm la abatoarele de specialitate câte 200-250 de exemplare, la greutatea standard de 105-110 kg, iar lunar câte 1.000-1.200 animale. La intervale fixe, de două săptămâni, livrăm câte 500 purcei la îngrăşat pe bază de comandă altor unităţi, precum şi cetăţenilor, spre a fi crescuţi în gospodăria ţărănească. Vindem chiar şi material seminal, la cerere. Avem clienţi de aici, din Gherghiţa, până în Moldova şi în Maramureş, din Argeş la Călăraşi. În acelaşi mod livrăm şi scrofiţe. Avem numai animale performante, din rasa Marele alb! Scrofiţele sunt din rasa Landras, iar vierii, din Marele alb. Deci avem la Gherghiţa un porc foarte căutat, de carne, cu un strat subţire de grăsime!“

Obiective: creşterea efectivelor şi a numărului de clienţi

În final purtăm un dialog şi cu administratorul societăţii. Fie mai direct, fie mai puţin direct, iar traducerea o avem graţie tânărului director de marketing, Andrei Şarpe. Aflăm astfel cum că cipriotul, un om foarte serios, dar şi volubil, care declară că îndrăgeşte mult România, îşi doreşte să dea lecţii de creştere şi îngrăşare a porcilor nu doar gospodarilor, ci şi acelora din fermele de profil din judeţ Adaugă cu modestie, zâmbind, că este decis să menţină unitatea la cote înalte şi să dezvolte chiar activitatea fermei de la Gherghiţa atât prin extinderea sa pe piaţa internă, dar şi pe piaţa externă. Evident, în condiţiile în care se va putea conta şi pe sprijin guvernamental adecvat, astfel încât ATLAS Gherghiţa să pătrundă în tot mai multe ţări ale Uniunii Europene.

Cristea BOCIOACĂ

Articole recente - Lumea Satului