Bovinele din India şi valorificarea resurselor vegetale

În luna noiembrie a anului trecut am efectuat o călătorie în partea nordică a Indiei, în vasta câmpie a fluviului Gange din statele federale Rajasthan și Uttar Pradesh, mărginită la nord de Himalaya, la vest de Deșertul Thar, la sud de munţii Aravali cu Vindhya și Platoul Chota Nagpur. De la bun început am fost impresionat de numărul foarte mare al bovinelor alături de ovine și caprine din spațiul agricol rural și chiar urban.

Efectivele de bovine sunt constituite în principal din bivoli (Bubalus bubalus), zebu (Bos indicus) și taurine (Bos taurus). Religia hindusă majoritară în India consideră vacile zebu ca animale sacre, lăsându-le să circule în voia lor în orașe și sate, să se înmulțească, să se hrănească cu resturi vegetale sau menajere și chiar cu hârtii din gunoaie. În orașe localnicii le aduc suplimentar de pe câmpuri lucernă și alte ierburi verzi sau uscate, astfel încât vacile adorate să nu rabde de foame.

Din loc în loc animalele care rătăcesc pe străzi au adăpători speciale cu apă din belșug pentru a nu suferi de sete. De la aceste vaci sacre nu se valorifică nimic, în afară de balegă, care se amestecă cu paie, pleavă și alte resturi vegetale, după care se modelează sub forma unor turte numite la noi tizic (tezek în limba turcă), folosite ca biocombustibil pentru prepararea hranei și încălzire.

La fel, din balega altor bovine, precum bivoli și taurine, în sezonul secetos se formează tizicul, pe care l-am văzut pretutindeni întins la soare la uscat, pe lângă locuințe, pe trotuare și chiar pe peronul căilor ferate.

Astfel, bivolii în zone mai sărace și taurinele în cele mai bogate în resurse furajere valorifică integral atât iarba verde sau uscată din pajiștile permanente cât și resturile vegetale (paie, coceni, vreji, capitule etc.) ale culturilor de câmp din arabil irigate, asigurând în plus cantități mari de biocombustibil (tizic) în sezonul uscat și fertilizanți organici în sezonul umed (musonic) pe lângă produsele animaliere principale (carne, lapte, piei, tracțiune etc.).

Existența bovinelor într-un număr neverosimil de mare pentru un european din climatul temperat asigură cu certitudine supraviețuirea decentă sau chiar îndestulată a unei populații cu o densitate de trei ori mai mare decât a noastră, valorificând eficient și integral toate resursele vegetale, ocrotind lemnul arborilor și mediul înconjurător.

Datorită climei mai blânde se pot obține două recolte de cereale pe an, una fără irigații în perioada ploilor musonice și alta în irigat în sezonul uscat. Peste tot se remarcă valorificarea integrală a resurselor de sol, irigații prin brazde și inundare concomitent cu valorificarea prin animale a întregului sortiment de producții secundare de la culturile în arabil.

Întreaga suprafață agricolă este îngrădită cu diferite tipuri de garduri în funcție de resursele locale (piatră zidită sau plăci, stâlpi de beton cu sârmă etc.) pentru a limita circulația animalelor.

Bovinele sunt ținute pe lângă casele de locuit fără adăposturi speciale, doar umbra arborilor le păzesc de soarele dogoritor.

În India, locul de origine a bivolilor și zebu domesticite de milenii, s-a stabilit o relație strânsă și benefică între om și bovine, care ar trebui să se intensifice mai mult și pe meleagurile noastre.

Teodor MARUȘCA