La o altitudine de 1.000 de metri, într-un cătun fără drumuri asfaltate, fără magazine cu concentrate, fără subvenţii şi alte avantaje, acolo unde cei mai mulţi nici nu s-ar încumeta să trăiască, Nicolae Pop creşte cu resurse naturale şi din propria muncă purcei de reproducţie într-o mică fermă de familie. Ambiţia de a realiza ceva şi satisfacţia valorificării muncii sunt singurele motivaţii care îl împing să meargă mai departe şi chiar să se gândească la extindere.

Mentalitatea moţilor nu a murit

Din Cluj am plecat spre comuna Gilău şi după ce am străbătut un drum de câţiva kilometri am lăsat în urmă asfaltul şi am intrat pe un drum forestier abrupt şi întortocheat. Maşina şi-a pus la încercare toate dotările necesare unui traseu off-road. După 30 de minute, cei doi kilometri de drum îngust prin pădure ne-au dus pe platoul munţilor Apuseni, în cătunul Pape, ce aparţine satului Someşul Rece. O privelişte minunată ni s-a întins la picioare. În zare Muntele Ijar, lacul Tarniţa, dealurile împădurite îmbrăcate în coloritul spectaculos al toamnei creau decorul unui spectacol de vis. Pentru noi, bucureştenii, imaginile acestea păreau desprinse din altă lume şi, credeţi-mă, cât am zăbovit pe aceste meleaguri parcă şi timpul s-a scurs altfel. La scurt timp după sosire am aflat că aici şi oamenii sunt altfel. Gospodari, cu credinţă în Dumnezeu şi învăţaţi să muncească fără să ceară nimic, nici de la stat, nici de la alţii. Fug de subvenţii sau fonduri europene cu convingerea că „cine dă aşteaptă să primească de două ori mai mult decât a dat“, după cum spune interlocutorul meu, Nicolae Pop.

O scroafă a transformat gospodăria în fermă

Mica afacere a început acum doi ani şi de atunci ferma a crescut încet, dar sigur, prin înmulţirea propriului efectiv, de altfel normal şi firesc, aşa cum decurge totul în acest colţ de ţară. „Am luat o scroafă, am dus-o la montă, a fătat, am crescut toţi purceii şi acum am 14 scroafe gata să fete, 10 porci care au peste 100 kg şi 20 de porci mici“, a spus Nicolae Pop.

Deşi ferma se află în vârful muntelui, iar în zonă cerealele se obţin cu greu din cauza pantelor foarte abrupte, Nicolae Pop consideră că ceea ce face nu este cu nimic mai presus decât făceau strămoşii lui. Ba mai mult, „pe vremuri fiecare palmă de pământ era cosită sau cultivată cu cereale. Era singura sursă de hrană şi venit pentru oamenii locului“, spune fermierul. Munceşte pământul pe care l-a primit moştenire de la ai lui, pentru a asigura pe timp de iarnă furaje animalelor, iar vara se descurcă mai uşor. „Vara aici la munte este multă urzică. O opăresc şi o amestec cu lucernă, făină, mai cumpăr porumb, cartofi, dar am grijă ca totul să fie natural. Nu le dau gram de concentrat“, explică Pop. Iar diferenţa între carnea de porc crescut la câmpie şi cel crescut la munte este mare, gustul diferă, carnea este net superioară din punct de vedere calitativ, recunosc consumatorii din zonă.

Prima serie de porci acoperă cheltuielile, a doua e profit

Strategia de dezvoltare se bazează doar pe reproducţie, în acest caz purceii fiind mai bine valorificaţi decât carnea. „Practic, să-l creşti de mic, să-l faci de 100 şi ceva de kilograme aici la munte este foarte greu şi ieşi în pierdere. În schimb, să creşti femele ai avantaj, că-ţi fată de două ori pe an. În momentul când vând prima producţie de purcei mici cumpăr hrană pentru următoarea perioadă. Astfel, o producţie o dau către hrană şi o producţie îmi rămâne gratis“, explică Nicolae Pop. Iar de clienţi nu duce lipsă. „Cea mai bună perioadă pentru valorificare este târgul de 1 martie, pentru că acolo primesc un preţ bun. Dar am clienţi care mă sună şi vin aici să-şi ia porcul, adaugă acesta“.

Purceii de 2-3 luni sunt vânduţi cu 400-450 lei/bucata. Un preţ bun, după cum apreciază proprietarul porcilor, pentru că în felul acesta reuşeşte să îşi acopere cheltuielile de peste an, vaccinurile, munca şi furajele. Pentru cei 10 porci pe care îi ţine până la Crăciun are comandă, clienţii vor veni după ei înainte de Sărbători şi vor fi vânduţi în viu la 15 lei/kg, cu 5 lei mai mult decât preţul pieţei, doar pentru faptul că sunt crescuţi natural, iar carnea este mult mai fragedă şi mai gustoasă.

Întrebat de ce a ales să crească porci, Nicolae Pop recunoaşte că „este o meserie moştenită, dar şi furată de la alţii“. Apoi am văzut că este o activitate prin care, dacă munceşti, poţi să ai satisfacţii.“

Pentru că a văzut că se poate, iar ferma se dezvoltă, fermierul are acum curaj să privească mult mai departe: „Încerc să mă ridic mai sus, să cresc numărul animalelor, deoarece atunci când vinzi mai mult poţi să realizezi ceva.“

Dorinţa de dezvoltare ar putea fi relativ uşor rezolvată cu nişte subvenţii sau chiar cu fonduri europene pe un proiect de dezvoltare rurală, am considerat eu, însă răspunsul moţului din Apuseni a fost scurt şi radical: „Nu, nici nu vreau să aud de aşa ceva, pentru că ei îţi dau o sumă şi mâine ţi-o iau de două ori. Eu vreau să mă descurc singur, căci dacă-ţi dă cineva un ban aşteaptă să-l dai înapoi. Dar dacă nu mă ajută nimeni nici nu depind de nimeni“, m-a lămurit Nicolae Pop.

Închei prin a mă întreba: „Cum ar arăta ţara dacă toţi ar gândi la fel“?

Patricia Alexandra POP