Apa acumulată în sol stabileşte tehnologiile de cultură

Este îndeobşte cunoscut rolul definitiv al apei în realizarea recoltelor. Pentru culturile de primăvară criteriul principal în stabilirea tehnologiilor de cultură trebuie să-l reprezinte rezerva de apă din sol în momentul semănatului. Rezerva de apă se depreciază după cantitatea de precipitaţii căzute în această perioadă şi se vor efectua analize de umiditate a solului până la 100-150 cm adâncime.

Se apreciază că pe stratul 0-100 cm capacitatea de apă utilă este: sub 600 m³/ha insuficientă; 600-1.000 m³/ha foarte mică; 1.001-1.400 m³/ha mică; 1.401-1.700 m³/ha mijlocie şi 1.701-2.000 m³/ha mare. Se mai are în vedere că 1 mm apă din rezerva solului echivalează cu 2-3 mm precipitaţii căzute în perioada de vegetaţie.

Necunoscând însă care va fi regimul precipitaţiilor în perioada de vegetaţie şi cunoscând faptul că în ultima perioadă anii secetoşi sunt tot mai frecvenţi, este indicat ca în stabilirea tehnologiilor de cultură să se pornească de la ideea unui regim pluviometric deficitar.

Principalele verigi tehnologice avute în vedere în funcţie de rezerva de apă din sol sunt:

1. Epoca de semănat se stabi­leşte mai devreme în cazul deficitului de umiditate, iar semănatul se execută mai adânc pentru a pune sămânţa în contact cu un strat de sol mai umed.

2. Adâncimea de pregătire a patului germinativ va fi redusă pentru a evita pierderile de apă, iar brăzdarele semănătorii se vor regla să pătrundă puţin mai adânc, într-un strat de sol aşezat, cu posibilităţi de ascensiune capilară a apei.

3. Alegerea speciilor de plante va avea în vedere comportarea acestora în condiţii de stres hidric. Se au în vedere, în cazul deficitului mare de apă, sorgul, meiul, şofrănelul etc. De exemplu: floarea-soarelui realizează 3,4 g substanţă uscată la 1 l apă consumat, iar sorgul realizează 6,6 g. Din rezerva de apă a solului porumbul realizează o producţie de 2-3 kg/mm, iar sorgul şi meiul realizează 8-11 kg/mm.

4. Alegerea soiului sau hibridului se face având în vedere ca acestea să aibă perioada de vegetaţie mai scurtă, sistemul radicular dezvoltat, creşterea mai rapidă, consum specific mai mic, astfel încât cu apa existentă să ajungă la maturitate înainte de apariţia arşiţei şi a secetei puternice.

5. Stabilirea densităţii plantelor este un factor important în valorificarea umidităţii existente. Densitatea stabilită trebuie să asigure un indice optim al suprafeţei foliare care să realizeze o fotosinteză corespunzătoare unei producţii maxime. La porumb, de exemplu, la 30.000 plante/ha se realizează 1,9-2 mp frunze pe 1 mp sol şi poate capta 90% din energia solară. Depăşirea acestei densităţi se face numai atunci când se asigură apă şi hrană corespunzătoare. Creşterea densităţii de la 30.000 la 50.000 plante/ha necesită un consum suplimentar de 200 m³ apă/ha. Altfel creşte sterilitatea ştiuleţilor, care în condiţii de secetă ajunge la 38-44%, faţă de 2-8% în condiţii de irigare.

6. Fertilizarea cu azot se va corela direct cu rezerva de apă din sol. Pentru toate plantele de cultură sunt stabilite dozele optime de azot pentru un anumit nivel de producţie. Aceste doze se vor corecta în fiecare an, în funcţie de rezerva de apă din sol. Pentru fiecare 10 mm de apă acumulată în plus faţă de normalul zonei se vor aplica în plus 3 kg de azot şi se va diminua doza cu 5 kg pentru fiecare 10 mm în minus. Când în cursul perioadei de vegetaţie cad precipitaţii suficiente se vor diminua cantităţi suplimentare de azot.

7. La aplicarea erbicidelor se va avea în vedere că eficacitatea acestora depinde de starea de umiditate a solului. Dacă în momentul semănatului solul are suficientă umiditate, erbicidele nevolatile se pot aplica imediat după semănat, la suprafaţa solului. În situaţia când solul este uscat la suprafaţă, erbicidele respective se vor aplica la pregătirea patului germinativ (ppi) şi se vor încorpora în stratul de sol în care găsesc umiditate.

8. Praşilele pe solurile cu deficit de umiditate se vor efectua cât mai superficial pentru a nu-l răscoli şi a nu provoca pierderea puţinei ape existente. Este de dorit să se efectueze mai multe praşile pentru combaterea buruienilor, pentru astuparea crăpăturilor şi a realiza un strat izolator la suprafaţa solului.

9. Combaterea bolilor şi dăunătorilor urmăreşte menţinerea aparatului foliar intact şi tulpinile fără leziuni. Plantele atacate intră într-un stres general şi prin porţiunile atacate creşte procesul de transpiraţie a plantelor şi deci consumul de apă.

Respectând aceste criterii se pot obţine producţii satisfăcătoare şi când regimul pluviometric este deficitar.

Prof. dr. Vasile POPESCU