La rubrica din această ediţie a revistei noastre vă propunem să descoperiţi câteva meşteşuguri populare deosebite sau, mai degrabă, să învăţăm să dăm o utilitate artistică sau practică lucrurilor din curte şi grădină, cu care apoi să decorăm spaţiile interioare sau, de ce nu?, să facem din ele o mică afacere.

Meşteşug din pănuşa de porumb

Julia Balint, din Odorheiu Secuiesc, foloseşte pănuşile (foile) de porumb pentru împletituri. Prima dată a lucrat la şcoală, prin clasa a IV-a, câteva ştergare, dar tehnica în sine, fiindcă este vorba aici de imaginaţie şi dibăcie, a căpătat-o de la soacra sa din Dumitreni, Mureş, localitate unde există o tradiţie a împletiturilor de prin anii ’40.

„Soacra mea – ne spunea Julia Balint – are 80 de ani şi lucrează neîntrerupt. Ea se îndeletniceşte cu împletiturile de când avea noua ani.“ Soţul său, Balint Arpad, inginer mecanic de profesie, a transformat meşteşugul într-o mică afacere, după ce unitatea la care a lucrat şi-a închis porţile. Dar nu din această artă sau hobby îşi asigură familia traiul de zi cu zi. Din arsenalul de idei, piesa de rezistenţă este păpuşa din porumb, cu păr din mătase şi rochiţă din pănuşi. Dar obiectele sunt felurite: cutii pentru păstrarea bijuteriilor, de diverse modele (inimioară cu capac, ovale, dreptunghiulare), coşuleţe, împletituri pentru sticle ori borcane, ornamente pentru pomul de Crăciun (îngeraşi cu aripi, globuleţe, steluţe, semiglob cu bebeluşi, brăduţ, cizmuliţe, clopoţel etc.). Materia primă o cultivă în propria grădină, fiindcă nu toate soiurile se pretează la aşa ceva: „Folosim de obicei aşa-numitul «porumb cu 12 rânduri», cu ştiuletele lung, pănuşa albă şi moale. Pentru decoraţiuni sunt preferate soiurile cu pănuşa colorată“.

Petale şi frunze în tablouri

Mihaela Grama, din Târgu-Mureş, absolventă de Matematică-Informatică, şi-a descoperit adevărata pasiune dintr-o joacă: „Eram, în 2009, la un congres şi uzanţele cereau să se facă un schimb de suveniruri între participanţi, cu semne de carte. Atunci mi-a venit ideea să folosesc frunze. Obiectele mele au plăcut atât de mult încât prietenii mi-au cerut câte unul.“ De atunci totul s-a transformat într-o pasiune care l-a cuprins şi pe soţul ei Marius, informatician. De fapt, îşi împart treburile. Unul presează florile, altul le combină în tablouri sau felicitări. Unul tratează hârtia de fundal, pentru a-i conferi un soi de antichitate şi design, celălalt plastifiază semnele de carte. Iar amândoi, vară, primăvară sau toamnă, oriunde merg, nu fac altceva decât să culeagă flori şi frunze de la diverse specii de pomi şi arbuşti, obţinând o gamă de culori (ruginiu, galben, roşcat) şi forme combinate ulterior cu mult gust. Recoltarea, presarea şi conservarea necesită condiţii speciale, mai ales pentru a nu altera culoarea ori a deforma conturul. Ca temă predilectă să spunem că este panseluţa, combinată cu flori de câmp. Şi, trebuie să credeţi, Mihaela Grama trăieşte din arta sa!

Lut şi lemn, altfel

Marin Preduşel, din comuna Troianu, Teleorman, este constructor de instrumente populare de peste 40 de ani. Confecţionează cimpoiul din burduf de capră, caval, fluiere în mai multe tonalităţi (de prun, nuc, de paltin, salcâm), ocarină din lut ars la 800 de grade, fluier-cimpoi, piculină, tigvă. Meşteşugul său vine de demult: „Prima dată, când eram copil, m-a luat mama undeva, la vreo doi kilometri de satul meu, într-un loc de unde recolta un lut special pentru ţesturi (pentru pâine). Drumul trecea pe la un bătrân, unchiul Duca Stan îi spuneam, iar eu am văzut că lucra la ceva. Erau ocarinele. El le spunea «carine» şi le vindea pentru a-şi ţine nepoţii la şcoală. Am fost pe la el, am văzut cum ardea materialul plămădit în vatră, dar am uitat curând isprăvile moşului. Mult mai târziu am început să cânt şi să le confecţionez. M-am chinuit o vară întreagă până mi-a ieşit prima ocarină cu tonalitate bună. Pentru fluiere am anumite locuri de unde tai lemnul. Îl ţin la uscat doi ani. Abia după aceea lucrez lemnul cu burghie de anumite mărimi“. Ultimul artist pentru care a lucrat nenea Marin este Gelu Voicu: „I-am făcut cimpoi, caval, fluiere. Dar lucrez pe comandă pentru foarte multe formaţii de instrumentişti din ţară.“

Din nou despre lut

De peste 15 ani, Maria şi Maricel Mocanu, din comuna Braniştea-Galaţi, lucrează la ceramică utilitară. De altfel, sunt singurii din zona Dobrogei şi Moldovei, până în Neamţ şi Suceava, care se îndeletnicesc în mod constant cu olăritul. Practic, trăiesc din ceramică. Treburile şi le împart. Soţia se ocupă cu pregătirea pământului până la intrarea pe roată şi de la ieşirea de pe roată, cu toate procesele ulterioare: model în faza de semiuscat, uscat definitiv, primul ars la cuptor, glazurarea, al doilea ars la cuptor. Soţul este specializat în finisarea pe roată şi aplicarea modelelor care se pretează pentru această fază de lucru. Ca obiecte confecţionează tot ceea ce este necesar într-o bucătărie: păhăruţe, ceşcuţe, chiup de borş, oale şi crătiţi de gătit, babe sau forme pentru prăjituri, castroane, căniţe etc.

Maria BOGDAN