Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 9 Apr 2021

Minunile de la Dervent

În sudul Dobrogei, la o palmă de Dunăre şi de prelungirea fluviului în lacul Bugeac, străjuieşte o mănăstire cu rădăcini vechi în istoria creştinismului, Dervent. Numele, atipic pentru limba română, înseamnă „trecere“ sau „pasaj“ în turcă, dar lămuriri ulterioare fixează denumirea în slavonă, adică „lagăr“, cu referire la cetatea romană care apăra zona de barbari şi care avea şi un perimetru pentru prizonierii taberelor atacatoare. Şi dealul pe care se ridică lăcaşul de cult se numeşte tot Dervent. Administrativ, aparţine de comuna Ostrov, satul Galiţa.

Din istoria aşezării monahale

Despre începuturile aşezării monahale nu se cunosc foarte multe date. Se presupune că Dervent este locul unde sălăşluia o puternică vatră de spiritualitate din sudul Scythiei Minor. Atunci s-ar fi consemnat prezenţa a patru schituri, dintre care unul se numea Crucea de Leac. O să vedem mai târziu, crucea este piatra de temelie a Derventului, de aceea se crede că locul este unul şi acelaşi cu al unuia dintre primele schituri de după venirea Apostolului Andrei, creştinătorul populaţiei de la Marea Neagră. Date certe apar abia în secolul al IX-lea, când istoria consemnează „o puternică sihăstrie întemeiată de călugări autohtoni“. Vatra monahală este distrusă în anul 1036 de pecenegi, nomazi din stepele Asiei Centrale. Multe secole la rând, creştinii şi-au conservat credinţa, creând aşezări pustniceşti şi supravieţuind astfel migratorilor şi ocupaţiei otomane.

Câteva secole mai târziu, în 1920, episcopul Ilarie Teodorescu îi solicită monahiei Eufenia Alexandrescu, de la Mănăstirea Dintr-un lemn, din Vâlcea, să înfiinţeze la Dervent o mănăstire de maici. Se ridică într-adevăr un mic aşezământ, iar locul ales este cel al crucilor făcătoare de minuni. Un incendiu provocat din neglijenţă distruge însă incinta. În 1929, episcopul Gherontie rânduieşte altfel lucrurile, numind doi călugări să se ocupe de ridicarea bisericii. Se construiesc câteva chilii, iar în 1936 s-a pus piatra de temelie a bisericii, terminată şase ani mai târziu, în 1942.

Ctitorul este socotit a fi Elefterie Mihail, stareţ al mănăstirii, preot şi duhovnic al credincioşilor din zonă, primitor de la Dumnezeu a trei mari haruri, al tămăduirii bolilor, al postirii şi al înaintevederii. În anul 1959, mănăstirea a fost închisă timp de 10 ani.

Din anul 1970 a funcţionat ca biserică de mir. Tot preacucernicul Elefterie o redeschide în 1990. După trecerea sfântului la Domnul, în acelaşi an, obştea se răspândeşte iar, fiind refăcută de ieromonahul Gheorghe Avram, preotul Lazăr Movileanu, ierodiaconul Dionisie Ulzeu şi fraţii Matei şi Ioan. În 1993, Mănăstirea Dervent număra 24 de vieţuitori. Din acel moment începe o epocă de strălucitoare zidire, iar în 2011 se sfinţeşte locul unde se ridică biserica nouă, închinată Sf. Iachint de Vicina, unul dintre sfinţii martiri ai Dobrogei, alături de Zotic, Atal, Camasie şi Filip.

Crucile răsărite din pământ

Mănăstirea Dervent nu putea exista fără minunea crucilor din piatră. Chiar şi când aşezarea n-a rezistat ca atare, puterea pietrelor n-a putut fi înfrântă de nicio armă, de niciun popor de ocupaţie, de niciun sistem politic. Ele au ţinut flacăra credinţei aprinsă. Care este originea crucilor? Legenda spune că, în vremuri îndepărtate, pe dealul Dervent au fost martirizaţi patru ucenici ai Apostolului Andrei, un călugăr şi trei fecioare. Pe locul unde au fost ucişi s-au ivit patru pietre. Din cele patru Sfinte Cruci „crescute din pământ“, astăzi se mai păstrează două: cea mare, cu puteri tămăduitoare, este adăpostită în paraclis, fiind acoperită cu nichel, iar cea mică se află în afara bisericii şi la ea se vindecă animalele bolnave. Celelalte două, spune legenda, au fost scoase din pământ în timpul stăpânirii otomane, păcat pedepsit, dacă ne gândim ce s-a ales de acest imperiu... Şi astăzi sfintele cruci fac minuni, iar pelerinii dorm lângă ele, spre a se tămădui.

Povestea spune că Ahmed Bey a cumpărat moşia pe care se aflau şi cele patru cruci. El a înţeles că, ocrotindu-le, recoltele erau tare frumoase. Într-o zi, fiul său, un musulman fanatic, a distrus două dintre ele, iar la ceva vreme conacul a fost distrus de un cutremur, un fulger a ars hambarele, iar holera i-a ucis familia şi slugile. Mai târziu, un cioban surdo-mut din Coslugea a adormit lângă relicve şi a pierdut turma. Când s-a trezit, mare i-a fost mirarea când a auzit tunetele şi pe luntraşii de pe Dunăre adunându-i oile. Fericit de minunea care i s-a întâmplat, a plecat acasă fluierând... Multe mărturii confirmă puterea crucilor, iar cele mai multe dintre acestea vin din vremea părintelui Elefterie.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul făcătoare de minuni

Inscripţia caligrafiată în colţul din stânga jos spune că icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul a fost donată Mănăstirii Dervent în anul 1940 de moştenitorii defunctului I. Chipară. Ea datează din anii 1800, fiind restaurată în 1940. A fost transmisă din generaţie în generaţie în interiorul unei familii de români din Cadrilater. Când regiunea a fost cedată Bulgariei, românii au împachetat lucrurile, să vină acasă. Din grabă au uitat icoana. Când să iasă din casă, au auzit un glas care a repetat de trei ori: „Dar pe mine nu mă luaţi?“ Uimiţi de cele petrecute, au pus-o în bagaje. În drumul spre România, familia Chipară a înnoptat la Dervent. Văzând atâta lume bolnavă venită să-şi caute vindecare, au hotărât pe loc să doneze icoana, iar de atunci multe minuni a săvârşit, după cum stau mărturie scrierile-document ale celor tămăduiţi.

Izvorul Tămăduirii

La 200-250 de metri spre răsărit, paralel cu coama dealului, pe o alee flancată cu nuci, se ajunge la Izvorul Tămăduirii, recunoscut cu astfel de puteri de BOR. Originea lui este legată de întâicreştinătorul neamului, Apostolul Andrei, care ar fi lovit cu toiagul şi a ţâşnit apa din pământ. Astăzi, izvorul este adăpostit într-o bisericuţă în miniatură, lucrată în piatră şi împlântată în deal. Zidurile şi construcţia, în fapt un paraclis, formează parcă o cruce; înăuntru, pe boltă, este cifrată, în pictură, istoria Derventului, de la Sf. Andrei la cei patru ucenici martirizaţi, ciobănaşul surdo-mut care şi-a găsit tămăduirea la Sf. Cruci şi chipul cuviosului părinte Elefterie, truditor la ridicarea sfintei mănăstiri.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013