Adama 04 mai 2020
update 4 Jun 2020

Articole revista

De la începutul anului și până pe 19 iunie 2018 autoritățile publice și firmele din județele care fac parte din Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia au depus 85 de proiecte în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 (POR). De la deschiderea programului, numărul acestora a ajuns la 900. În schimb, ADR Sud-Muntenia,…
Consiliul Județean Argeș a semnat, în luna martie 2018, contractul de finanțare pentru consolidarea și conservarea Cetății Poenari din comuna Arefu, satul Căpățânenii Pământeni, care datează din secolul al XIII-lea sau al XIV-lea. Valoarea proiectului este de 10.772.936,09, din care fonduri europene-9.647.565,90 lei. Investiția va recupera un important vestigiu istoric…
Marți, 17 Iulie 2018 12:26

Potlogi – primul palat brâncovenesc

Stilul brâncovenesc reprezintă una dintre cele mai admirate „mărci specifice“ ale arhitecturii românești. Utilizat atât la construcții bisericești, cât și la cele laice, este caracterizat de o îmbinare subtilă, elegantă a somptuozității occidentale cu delicatețea orientală. Bolțile și arcadele în stil gotic și neogotic sunt ornate cu stucaturi înfățișând lalele…
Duminică, 15 Iulie 2018 11:58

Fuga de zeghe

Iată un titlu de editorial sugerat indirect de un coleg în timp ce încerca să mă convingă de vinovăţia unora pentru care se promovează legi speciale. N-am vrut să intru în polemici inutile cu cineva care-şi susţinea cu convingere un punct de vedere, cu atât mai mult cu cât nu-mi…
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, aflată sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ (ASAS) – București, a organizat, în luna iunie, Ziua Grâului, a Pâinii și a Fertilizării Culturilor, eveniment devenit tradiție pentru stațiunea turdeană. La eveniment au fost prezenți repre­zentanți de marcă din agricultura românească,…
În ședința de Guvern din 12 iulie 2018 a fost aprobată o Hotărâre care stabilește pentru anul școlar 2018-2019 bugetul de implementare a Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023, modificând și completând astfel Hotărârea Guvernului nr. 640/2017. Prin acest act normativ se introduc unele prevederi legate de stabilirea…
În Ședința Guvernului din 12 iulie 2018 a fost aprobată o Hotărâre care modifică Hotărârea Guvernului nr.9/2018 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc" și stabilește unele măsuri de aplicare a…
Producătorii agricoli  (PF, PFA, II, IF) au obligația depunerii declarației unice (formularul 212 actualizat de ANAF) anul acesta până la data de 16 Iulie 2018, inclusiv. Membrii cooperativelor agricole (PF, PFA, II, IF) trebuie să urmeze următorii pași: depun declarația unică conform instrucțiunilor de completare furnizate de ANAF si exemplului…
Într-un an agricol dificil din punct de vedere climatic mai ales pentru cultura rapiței, hibrizii Pioneer au demonstrat încă o dată faptul că la proba cântarului fermierii nu au cum să fie dezamăgiți. De exemplu, în vestul țării, hibrizii PT264 și PT225 au garantat fermierilor Achim Zeno Cătălin  și Nagy…
Continuăm prezentarea fermierilor campioni la rapiță, producțiile pe care le prezentăm astăzi au fost înregistrate în județele Teleorman, Brăila și Vrancea. Hibrizii care au performant în aceste zone au fost PT234, PT264, PT200CL și PT225. Primul fermier campion este Andrei Nicu, care lucrează 2.300 ha în județul Teleorman, rapiță a…
Începând cu data de 06.07.2018 produsul ”Salată cu icre de știucă de Tulcea” a primit protecția națională a sistemelor din domeniul calității conform legislației europene și naționale*.   Dreptul de utilizare a logo-ului național cât și dreptul de a comercializa produse din clasa 1.7. Pești, moluște și crustacee proaspete și…
Impactul atmosferic global este privit cu mare îngrijorare deoarece efectele atmosferice pe care le guvernează s-au agravat, devenind uneori un pericol deosebit. Spectacolul climateric din luna martie a fost convingător privind impactul atmosferic, lansând astfel îngrijorare privind epocile semănatului care pot fi în pericol în special primăvara. Suprafeţele semănate şi…
La mijlocul lunii iunie, ferma Danagri, din localitatea Silistraru, județul Brăila, a fost gazda unui eveniment de la care n-ar fi trebuit să lipsească niciun cultivator de cereale sau floarea-soarelui: Agro-Fest. Nu mai puțin de nouă firme producătoare sau distribuitoare de semințe, îngrășăminte sau pesticide s-au alăturat organizatorului Chemark România.…
La începutul secolului al XVIII-lea Anglia se afla în zorile revoluţiei tehnice care a cuprins activităţile vitale, iar agricultura trebuia să satisfacă nevoile uriaşe de cereale. Semănatul se făcea manual, cu producţii foarte mici. Se inventează astfel prima semănătoare care aduce practic dublarea producţiei la nivelul timpului. Răspândirea semănătorilor cuprinde…
Cercetări riguroase au stabilit importanța bunei pregătiri a patului germinativ pentru culturile de primăvară și în special pentru culturile care se însămânțează în urgențele I. Fermierii cu experiență realizează încă din toamnă sau cel târziu în ferestrele iernii mărunțirea și nivelarea terenului astfel încât în primăvară să nu fie necesare…
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești În ultimele decenii, cererile consumatorilor în zona producerii de alimente s-au schimbat considerabil. Consumatorii cred tot mai mult că alimentele contribuie direct la îmbunătățirea stării generale de sănatate și a calității vieții. Acceptarea și atitudinea consumatorilor față de alimentele…
Compania Bayer a inaugurat în localitatea Checea, județul Timiș, Centrul de Inovație și Agro Tehnologii (CIAT) Vest. Scopul acestei platforme de cercetare are menirea să optimizeze şi să adapteze strategiile de protecția plantelor în condițiile specifice zonei de vest a țării, pentru ca fermierii să poată beneficia de cele mai…
Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin din judeţul Timiş, condusă de conf. dr. Marinel N. Horablaga, a organizat la finele lunii mai a treia ediţie a Zilei Câmpului. Manifestarea din acest an a depăşit ediţiile anterioare prin numărul mare de fermieri, cadre didactice și universitare, studenţi şi elevi, precum…
Piața lactatelor se mărește cu un nou produs 100% românesc. Fermierul Nicușor Șerban, cel care deține 2.600 de vaci, cel mai mare grajd din Europa și cea mai mare sală de muls rotativă din România, a lăsat pe mâna fiicei și a ginerelui un alt segment al afacerii – procesarea…
Pârteștii de Jos, județul Suceava Creșterea bovinelor Aberdeen Angus pe pășuni 100% ecologice Fără nicio îndoială, rasa Angus prezintă cele mai bune caractere! Dintre trăsăturile acestei rase putem enumera o serie de avantaje: fătare ușoară, maturitate timpurie, fertilitate mare, temperament liniștit, rata de creștere optimă și eficientă, producerea de carcase…
Irina Ciorchină se ocupă de tot ceea ce înseamnă Ferma „Caprele Irinucăi“ din satul Şorogari, comuna Aroneanu, județul Iași, o afacere pornită împreună cu tatăl său în anul 2012, care astăzi a ajuns la un efectiv de 120 capre cu lapte și 30 de ieduțe. Cu toate că a lucrat…
Abonează-te la acest feed RSS