Imprimati articolul

Vrea să ordoneze piaţa cerealelor (II)

Opinia agricultorilor

Tranzacţiile bursiere cu produse agroalimentare au început să se practice în lume cu peste două sute de ani în urmă. Acest proces s-a intensificat de-a lungul timpului, astăzi existând pe glob un număr impresionant de burse. Cea care se detaşează de la distanţă este Chicago Board of Trade (CBOT), fondată în 1848. Cu toate că această bursă reflectă în mare măsură raportul cerere-ofertă de pe piaţa americană, având în vedere poziţia SUA de principal exportator de cereale, cotaţiile de aici sunt considerate preţuri internaţionale şi reprezintă principalul barometru al evoluţiei pieţei internaţionale a cerealelor. În prezent, în ţara noastră această instituţie specifică economiei de piaţă întârzie să apară deşi cândva, prin perioada interbelică, bursa agricolă de la Brăila avea un cuvânt greu de spus în stabilirea preţului mondial al cerealelor, comparabilă chiar cu cea de la Chicago.

Un mecanism menit să înlăture monopolul

Vorbeam în numărul trecut despre iniţiativa reprezentanţilor Bursei Române de Mărfuri de a crea un mecanism bursier prin care să fie înlăturat monopolul multinaţionalelor şi angrosiştilor de pe piaţa românească a cerealelor. Unul dintre iniţiatorii acestui nou proiect, preşedintele Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, a vrut să afle de la producători în ce mod ar putea acest mecanism să înlocuiască tranzacţiile incorecte la care îi obligă intermediarii şi procesatorii şi ce trebuie făcut pentru ca activitatea lor să se deruleze în cadrul bursei.

La masa discuţiilor s-au aflat actori importanţi din toate domeniile ce ţin strict de agricultură. Din discuţiile purtate cu producătorii, care la această primă întâlnire s-au dovedit a fi interesaţi fără a se sfii însă să-şi manifeste scepticismul, s-au desprins câteva aspecte deosebit de importante pentru demararea acestui proiect.

Pârghiile sunt în mâna angrosiştilor

Dir. gen. Titus Stoicescu care conduce o unitate agricolă performantă la Daia, în judeţul Giurgiu – SC Agroexport Braniştea: „Eu consider că această iniţiativă este tardivă, dar e bine totuşi să încercăm mai târziu, decât niciodată. Pe piaţă, la ora actuală, există firme puternice care au pârghiile necesare şi astfel acumulează tot. Ele ne furnizează inputuri cu care ne constrâng oarecum şi automat trebuie să le vindem lor producţia.

Eticheta este de depozitar, dar noi le vindem tot lor, pentru că altă alternativă nu există. Nu avem voie să păstrăm noi produsele, pentru că vin cei de la DADR şi spun că nu întrunim condiţiile corespunzătoare şi suntem obligaţi să le valorificăm. Am putea să aşteptăm, dar atunci cresc preţurile cu depozitarea şi uitaţi ce se întâmplă cu preţul la grâu: în loc să crească, a scăzut de la 0,5 la 0,3 lei. În aceste condiţii, cei de la Bursa de Mărfuri trebuie să iasă pe piaţă cu ceva atractiv, şi mai ales cu un preţ corect.“

Solidaritatea producătorilor

Dr. econ. Ion Alexandru, directorul societăţii agricole Agromix Buciumeni din judeţul Călăraşi. A condus IAS-ul Buciumeni şi a reuşit să-l privatizeze în condiţii serioase: „Eu am altă părere în ceea ce priveşte menţinerea mărfii în depozit în aşteptarea unui preţ mai bun. Plecând de la ideea că bursa se înfiinţează pentru a ajuta în mod direct producătorul, atunci eu, ca producător, îmi pun problema că nu sunt în măsură să tranzacţionez şi să fac speculaţii pe piaţă. Pe mine mă interesează să produc, iar după ce recoltez să-mi încasez banii pentru a putea relua procesul de producţie. În ceea ce priveşte această bursă a cerealelor, cred că vor interveni două aspecte care trebuie avute în vedere de acum.

Din partea noastră, a producătorilor, ar putea apărea neîncrederea în această structură. Este un aspect psihologic ce se manifestă faţă de orice structură nouă, apărută după anii `90. Îmi pun o mie de probleme legate de această instituţie. Mi-e teamă să merg acolo pentru că nu ştiu dacă voi obţine un preţ bun, dacă brokerul va fi serios şi cinstit cu mine şi multe altele.

Să nu ignorăm forţa multinaţionalelor!

Cealaltă problemă apare din partea jucătorilor de pe piaţă, pentru că la noi, în România, operează multinaţionalele, iar majoritatea operează pe piaţa internaţională cu nişte sume foarte mari. Pentru mine, care lucrez 3.000 de hectare şi vând aproape 10.000 de tone de producţie marfă, e greu să fac tranzacţii şi speculaţii precum cei de la Cargill sau Glencore, care operează cu sute de mii de tone.

Problema din partea lor se pune dacă ei vor veni pe bursă sau vin la mine şi îmi pun în faţă contractul pe 10 000 tone de grâu, orz, rapiţă. Acesta este contractul pentru prestări servicii. Eu nu pot să îl negociez sau, dacă fac acest lucru, o fac la nişte marje foarte mici. Şi atunci eu, ca producător care nu tranzacţionez, mă gândesc dacă risc să opresc producţia în depozit sau vând imediat şi îmi iau banii. Pentru că, dacă îl păstrez, plătesc şi cheltuielile de depozitare, iar creditul de la bancă nu mă ajută cu nimic, pentru că încă nu este adaptat pentru producţia agricolă. Pentru mine rămâne valabilă situaţia în care produc şi livrez imediat producţia.

Soluţia pentru ca fermierii să vândă la bursă prin contracte la termen este ca statul să intervină în acest proces. Sunt unul dintre cei care încă mai cred că intervenţia statului este indispensabilă. În acest sens, statul trebuie să intervină şi în ceea ce priveşte solidaritate, pentru ca producătorii să fie uniţi şi să impună un preţ, chiar prin reglementări impuse, dar şi în problema finanţării, şi mă refer la creditul agricol, aşa cum există în ţările din Europa Occidentală, care să mă ajute să nu mai stau la mâna angrosiştilor. Nu cred că bursa ar putea să funcţioneze fără această intervenţie. Dacă avem un preţ minim garantat de stat şi sprijin pentru construirea silozurilor unde să depozităm producţia, atunci putem începe tranzacţionarea la bursă.“

Rezerva de spaţiu însumează 3 milioane tone

Dir. gen. Traian Coica, care a condus Centrala Nutreţurilor  Combinate, în prezent director general al Asociaţiei Producătorilor de Nutreţuri Nutricomb:  „Cea mai mare problemă pentru producători o reprezintă finanţarea. Noi ne finanţăm vânzând. Există Legea nr. 150 privind subvenţionarea dobânzii, dar în ultimul timp ea nu mai este respectată de bănci. Schimbă dobânda cum vor ei, cu TVA-ul se întâmplă la fel… Dar, în ultimul timp, nici nu mai dau bani sau cer garanţii enorme.

În reţeaua noastră avem în posesie în toată ţara spaţii de depozitare cu o capacitatea totală de 3 milioane de tone, care pot fi preluate de BRM, instituţie cu care colaborăm de 4-5 ani şi de la care primim periodic oferte de tranzacţionare pe grâu, orz, floarea-soarelui. Legat de producţia de furaje, înainte de 89 produceam între 9-10 milioane de tone de nutreţuri combinate. Acum, la Minister nu mai ştie nimeni cât grâu avem în ţară şi mereu îi aud pe cei de la patronatele din industria de morărit că nu mai avem grâu de pâine, asta în condiţiile în care anul trecut aveam recolte record. Ei spun că este furajer.“ 

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2009

֩ Comentarii