Imprimati articolul

Valenţele azotului natural

Căile prin care azotul din aer poate fi valorificat de plante sunt:

• În urma descărcărilor electrice, odată cu precipitaţiile, ajung în sol cu fiecare litru de ploaie 0,5 mg NH4, 4,80 mg NO3 şi 0,13 mg azot organic.

• Prin descompunerea materiei organice din sol de către ciuperci şi bacterii, în cadrul procesului de amonificare, rezultă în final amoniac. Acesta formează cu apa din sol hidratul de amoniu care se fixează în complexul absorbant al solului, de unde poate fi folosit de către plante.

• În sol se găsesc bacteriile libere ca Azotobacter chroocaceum, care este aerobă, şi Clostridium pasteurianum, care este anaerobă şi care au capacitatea de a fixa azotul atmosferic. După moartea acestor bacterii au loc procesele de amonificare şi nitrificare, din care pot rezulta 20-40 kg N/ha pe an.

• O sursă importantă o constituie procesul de nitrificare, care constă în oxidarea amoniacului de către bacteriile nitrificatoare.

Acidul azotic rezultat formează, împreună cu bazele din sol, nitraţi care participă la nutriţia plantelor.

Bacteriile nitrificatoare pot activa în condiţii optime într-un sol lucrat corect şi pot asigura minimum 40-50 kg azot nitric/ha pe an.

Azotul joacă un rol foarte important în nutriţia plantelor.

Realizarea de producţii ridicate, precum cele din vestul Europei, presupune aplicarea de îngrăşăminte chimice de 400-600 kg/ha, care sunt foarte scumpe şi, în acelaşi timp, participă la poluarea mediului. În ţara noastră se aplică doze de zece ori mai mici şi acestea sunt insuficiente pentru obţinerea de producţii eficiente. În perspectiva agriculturii biologice, se va renunţa treptat la folosirea îngrăşămintelor realizate pe cale sintetică, prin folosirea de combustibili fosili, în favoarea îngrăşămintelor naturale.

Deşi aerul conţine peste 78% azot sub formă de gaz incert, acesta nu poate fi folosit direct în nutriţia plantelor. Există însă diferite căi prin care azotul din aer poate deveni util plantelor.
Azotul poate fi pus la dispoziţia plantelor atât prin aplicarea îngrăşămintelor organice (gunoi de grajd, compost ş.a.), cât şi prin valorificarea îngrăşămintelor verzi şi a tuturor resturilor vegetale.

Rolul plantelor leguminoase

Cea mai importantă sursă de obţinere a azotului pe cale naturală o constituie cultivarea plantelor leguminoase, pe rădăcinile cărora se formează nodozităţi de către bacteriile care trăiesc în simbioză cu plantele leguminoase (Rhizobium).

La început bacteria trăieşte parazitar pe plantă, folosind substanţele hidrocarburante ale acesteia. Ulterior, ea cedează plantei din azotul asimilat din aerul din sol. Bacteria pătrunde în rădăcinile fragede unde se înmulţeşte, formând colonii. În jurul fiecărei colonii, celulele rădăcinii se înmulţesc intens, formând nodozităţi.

Aşa se explică de ce, după o cultură de plante leguminoase, solul este bogat în azot biologic provenit din aceste nodozităţi. Prin analize de sol s-a stabilit că, după mazăre, rămân în sol peste 50 kg/ha azot, după fasole peste 65 kg/ha, după soia peste 100 kg/ha, iar după leguminoase perene, ca lucerna, în sol rămân 200-300 kg azot/ha.

Rezultă că printr-o agrotehnică corect aplicată, cu o bună aerare a solului şi umiditate corespunzătoare, cu introducerea plantelor leguminoase în asolament, se pot realiza în sol cantităţi importante de azot pentru obţinerea de recolte ecologice, fără a apela la industria chimică poluantă şi costisitoare.

Este important ca acest azot să nu se piardă prin levigare în straturile adânci sau prin volatilizare în atmosferă.

Dr. ing. Vasile POPESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2007

֩ Comentarii