Imprimati articolul

Sângeru – veche vatră românească

Mai toate localităţile Prahovei, unde există urme de locuire încă din epoca bronzului, se disting prin mărturii vii ale românismului, prin situri istorice de importanţă socio-culturală deosebită şi prin nenumărate dovezi ale unor vechi civilizaţii geto-dacice. Ele sunt expuse în numeroasele muzee aflate în multe din localităţile din zonă. Muzeul sătesc din comuna Sângeru, veche vatră românească atestată documentar încă din anul 1559, este unul dintre obiectivele turistice prahovene în care sunt expuse obiecte şi documente ce fac dovada unor urme ale vieţii omeneşti pe aceste meleaguri de acum 2000 de ani.

Localitatea se află în partea de N-E a judeţului, în Subcarpaţii de curbură la confluenţa râului Cricovul Sărat cu afluenţii Salcia şi Sărăţica. Zona este înconjurată de dealuri împădurite ce conferă un climat blând, fără vânturi puternice, ori temperaturi scăzute iarna sau prea mari vara.

Aşezările omeneşti, aflate de o parte şi de alta a celor trei cursuri de apă, datează încă din comuna primitivă, vechime atestată în urma săpăturilor arheologice din zonă: Manţura, Lapoş, din epoca pietrei, anii 10.000-5.500 î.e.n. şi din neolitic 5.500-2.200 î.e.n. Sunt şi alte dovezi ale unor renumiţi arheologi şi istorici care atestă vechimea localităţii şi evoluţia socio-economică a locuitorilor săi.

Astfel, în feudalismul timpuriu, locuitorii erau ţărani liberi, stăpâni pe pământurile lor, ocupaţiile principale fiind păstoritul, cultivarea pământului, viticultura şi pomicultura. În feudalismul dezvoltat, ţăranii au devenit treptat şerbi şi apoi clăcaşi. Dintr-o însemnare din 1749 reiese că nucleul comunei Sângeru a fost satul Fundeni – Fundenii de Sus şi Fundenii de Jos – denumire dată probabil după zona geografică unde se afla, ferită de năvălitori.

Denumirea actuală Sângeru vine de la numele unui copac – sânger – care se găsea la intersecţia a două drumuri principale, în preajma unei dejugători, prin anii 1750. Se spune că drumeţii îşi dădeau întâlnire aici – la dejugătoarea de la sânger – locul căpătând denumirea pe care o poartă şi astăzi.

Despre localitate, istoria şi oamenii săi se pot spune multe, dar mai ales „citi“ printre exponatele muzeului din această deosebită aşezare, care a dat ţării şi lumii în timp o serie de personalităţi precum: criticul literar, profesor şi redactor-şef al revistei „Axioma“, Ieronim Tătaru, apoi Gheorghe Andrei – profesor, ziarist şi scriitor, Gheorghe Olteanu – prof. universitar, poetul Lucian Avramescu, ing. Ion Banu, ziarist, directorul revistei „Lumea Satului“, dr. ing. Marcel Tătaru – dir. Direcţia Agricolă Prahova, numeroşi medici, ingineri, profesori.

Muzeul se află în vatra satului de centru, la sud de drumul judeţean, în conacul ridicat în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea de către boierul Andrei Bozianu, vistiernic apoi stolnic în sfatul domnesc. Clădirea este reprezentativă prin arhitectura rurală de la sfârşitul evului mediu românesc. Edificiul a fost ridicat din zidărie de piatră în alternanţă cu cărămidă, având două niveluri legate printr-o scară interioară. Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova a avut iniţiativa amenajării acestuia, iniţiativă susţinută financiar de Consiliul Judeţean Prahova.

Acesta are patru încăperi, în care sunt prezentate evoluţia istorică a comunităţii săteşti, ilustrată de materiale arheologice prin care se atestă locuirea zonei respective, începând din epoca bronzului, în epoca geto-dacică clasică (sec. III î.H.) şi mileniul I d.H. (sec. II, III şi IV).

Prin documentele expuse, precum şi prin diferite obiecte şi fotografii se prezintă vizitatorilor viaţa economico-socială şi culturală a comunei Sângeru de la atestarea sa documentară (sec. al XVIII-lea) şi până în secolul XX. Totodată, sunt prezente elemente specifice etnografiei zonei: portul popular, obiecte de cult, cărţi vechi bisericeşti, icoane, odoare etc.

De apreciat este faptul că la iniţiativa conducerii Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, au mai fost organizate sau sunt în curs de organizare şi alte muzee săteşti.

Cristea BOCIOACĂ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2007

֩ Comentarii