Imprimati articolul

Vieţuitoare mai puţin graţioase

Animalele reuşesc de multe ori să ne stârnească curiozitatea şi fascinaţia şi asta nu doar prin gingăşia sau frumuseţea lor, ci şi printr-un mod de viaţă neobişnuit sau printr-o apariţie cel puţin bizară. Chiar dacă imaginea lor ne stârneşte amuzamentul sau ne înspăimântă, este foarte important să le respectăm pentru că rolul lor în lanţul trofic este, cu siguranţă, menit să menţină echilibrul.

Mamiferul cu cea mai lungă limbă

Un animal care se încadrează în categoria bizareriilor naturii este şi pangolinul. Această vieţuitoare, mai puţin cunoscută nouă, face parte din ordinul Pholidota, iar imaginea lui poate fi cu uşurinţă asemuită cu o platoşă. Pangolinul, un animal ale cărui dimensiuni nu depăşesc 85 de cm, este aproape în totalitate acoperit de solzi. Singurele porţiuni ale corpului lipsite de prezenţa solzilor sunt membrele şi botul.

Prima întrebare care îţi vine în minte văzând acest animal este cum de se mai poate mişca. În mod surprinzător, pangolinul nu întâmpină probleme din acest punct de vedere, ba mai mult platoşa de care dispune este un veritabil mecanism de protecţie, prădătorilor fiindu-le aproape imposibil să îl rănească. Atunci când se simt ameninţaţi, aceştia se ghemuiesc pur şi simplu, ascunzându-se în totalitate în spatele solzilor puternici.

Cei care îndrăznesc însă să îi deranjeze pot fi binecuvântaţi cu un parfum de-a dreptul dezgustător. Asemeni sconşilor, pangolinii îşi pot stropii intruşii cu o secreţie foarte urât mirositoare. Deşi pangolinul dispune ca orice patruped de patru membre, foloseşte doar membrele posterioare. Atunci când se deplasează, picioarele din faţă îi atârnă pe lângă corp. Un rol locomotor foarte important îl are coada. Tot în coadă se află şi cele 46 de vertebre ale sale. Femelele pangoline dau naştere, de cele mai multe ori, unui singur pui care, vreme de câteva zile, va sta agăţat de coada mamei, unde aceasta îl va ascunde ori de câte ori va fi nevoie.

O particularitate prin care se remarcă acest animal este faptul că dispune de o limbă de aproape 70 cm. Dimensiunile ei remarcabile i-au asigurat pangolinului statutul de mamiferul cu cea mai lungă limbă din lume. Ce-i drept, natura l-a înzestrat cu această proprietate cu un scop precis. Hrana preferată sunt furnicile şi termitele.

Oricărui alt insectivor i-ar fi dificil să se bucure de o astfel de hrană, pentru că se ştie că atât furnicile cât şi termitele au adevărate castele din pământ, dar pangolinul poate devora aproape 1.000 de furnici la o masă. Limba lui lungă şi care secretă o substanţă cleioasă îi permite să pătrundă chiar şi în cele mai lungi tuneluri create de termite. Întrucât nu dispune de dentiţie, pentru a digera hrana pangolinul înghite pietricele ce îl ajută la digestie.

Furnicarul uriaş

Un alt gurmand de furnici este şi furnicarul uriaş sau Myrmecophaga tridactyla, după cum este denumit ştiinţific. Ca şi pangolinul, acesta este un mamifer ce nu are dinţi. Ţinând seama de faptul că furnica­rul uriaş se delectează cu nişte vieţui­toare atât de mici precum furnicile, chiar dacă în cantităţi însemnate, am fi înclinaţi să credem că statura lui nu este una care să iasă în evidenţă. Nimic mai greşit

Adulţi pot avea chiar şi doi metri lăţime şi o înălţime de un metru. Greutatea unui furnicar uriaş ajuns la maturitate poate atinge 65 de kilograme.

Spre deosebire de pangolin, acest animal dispune de nişte gheare foarte puternice, cu care sapă în căutarea coloniilor de furnici. Există chiar şi poveşti despre puterea acestor gheare care vorbesc despre o luptă dintre un furnicar uriaş şi un tigru. Potrivit poveştii, tigrul, un animal cunoscut pentru agilitatea sa, a căzut răpus de forţa ghearelor furnicarului. Privindu-l cât de răbdător este în timp ce sapă după delicatesele sale, este totuşi greu de crezut că aceste poveşti sunt adevărate.

În sălbăticie, acesta trăieşte singur profitând de naivitatea altor animale ce şi-au lăsat nesupravegheate vizuinile. Mizând pe statura lui impunătoare, furnicarul uriaş intră nepoftit în culcuşurile altora şi doarme liniştit, ce-i drept învelit cu propria coadă.

O armată de furnici

Furnicile care ajung în meniul furnicarului uriaş şi al pangoli­nului nu sunt probabil la fel de îndrăzneţe precum cele despre care vă vom spune. Furnicile - legionar din specia Eciton Burchelli sunt recunoscute prin organizare strictă şi eroismul de care dau dovadă. Ştiţi vorba aceea bătrânească „unde sunt doi puterea creşte“?. Ei bine, se pare că o înţelegere profundă pentru acest fapt o au şi furnicile - legionar şi asta pentru că atunci când pleacă în căutarea hranei se organizează în grupuri de, nici mai mult nici mai puţin, 200.000 mii de indivizi.

Incredibil, dar aceste vieţuitoare neînsemnate pot deveni nişte asasini feroce. Atunci când sunt deranjate aproape că devin o forţă imbatabilă. Ele îşi omoară adversarul cu înţepături veninoase, după care dezmembrează corpul victimei, iar bucăţile le duc în cuibul lor pentru a hrănii puii. Eroismul furnicilor-legionar este admirabil şi confirmă faptul că „piatra mică răstoarnă carul mare“.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2009

֩ Comentarii