Imprimati articolul

Viaţa între două alocaţii

Pe şoseaua DN1B care traversează comuna Bucov, dinspre Buzău, în direcţia Ploieşti, se desfăşoară privirii un bloc dărăpănat, uitat de lume. Ferestrele clădirii, acoperite cu folii de plastic, rânjesc a sărăcie către miile de limuzine luxoase care străbat zona în viteză.

La doar câţiva kilometri de cartierul rezidenţial al acestei localităţi, unde îmbogăţiţii Prahovei şi-au ridicat palatele lor luxoase, douăzeci de familii trăiesc într-o mizerie îngrozitoare. Nimeni nu se ocupă de acestea, autorităţile tratându-le cu indiferenţă şi dispreţ.

În curtea comună a clădirii atârnă câteva pături spălăcite, iar un copil murdar din cap până-n picioare se joacă liniştit cu un câine, printre rufele puse la uscat. Pe poartă intră o femeie slabă, care târăşte după ea câteva crengi pentru foc. Se numeşte Mihaela Anghel, are opt copii acasă şi se descurcă singură. „Bărbatul mi-a murit anul trecut. Am rămas eu, să am grijă de tot“.

Femeia trăieşte din pensia de pe urma soţului decedat, de un milion şi jumătate de lei. Sunt nouă suflete şi calculează fiecare dram de pâine, pentru a nu muri de foame. „Înainte luam lemne de la marginea pădurii, dar acum ne aleargă şi ne bat, ne amendează dacă ne prind că luăm un băţ... Nici nu am prea multă putere, strâng crengi de unde pot. Intraţi în cameră, să vedeţi ce frig e!“. Scenariul mizeriei este completat de cinci copii înghesuiţi în două paturi jerpelite.

Pereţii sunt negri de apa care pătrunde prin tavanul încăperii. Mirosul igrasiei şi al aerului închis întoarce stomacul pe dos. Cel mai mic copil al Mihaelei are vreo trei luni. Stă înfofolit cu câteva zdrenţe pe el, iar un frate îl ţine strâns în braţe, pentru a rezista frigului. Separat de aceştia, într-un pat prevăzut cu nişte gratii înalte improvizate, stă al şaselea copil, separat de restul. E handicapat, nu vorbeşte, iar fraţii nici nu-l bagă în seamă.

Rata pe sărăcie

Lumea povesteşte cum s-au strâns bani pentru refacerea acoperişului, dar lucrătorii şi-au bătut joc. Ploile toamnei i-au transformat pe oameni în sinistraţi, iar locuinţele în care vieţuiesc, în adevărate lacustre infecte.

Apa a intrat prin toate cotloanele de la prima ploaie. Iar acum a venit frigul. „Am strâns fiecare cum am putut. Ne-am luat de la gură. Am pus şi trei milioane de lei de fiecare“. Şi, după ce s-a terminat lucrarea, a plouat în casele oamenilor.

Apar probleme la lucrări, pentru că nu toţi sunt proprietari şi nu au de unde plăti sumele necesare reparaţiilor. Oamenii spun că se chinuiesc să plătească rate pe camerele cumpărate. Chiar dacă stau câte zece inşi într-o cameră, îşi doresc să-şi plătească datoriile, pentru a nu fi daţi afară de către primărie.

Mai mult de jumătate au cumpărat deja locuinţele, iar restul strânge bani pentru a începe să achite, în dorinţa să aibă în proprietate cămăruţa în care îşi duc zilele.

În Congo era mai bine, că este cald

La Ecaterina Marici, în cameră nu a plouat. Frigul, în schimb, a îngheţat totul şi în locuinţa acestei femei. Ecaterina a bătut recordul zonei, fiind o adevărată mamă eroină: 13 copii îşi duc existenţa mizeră în camera sa. Nici soţul acestei femei nu mai trăieşte.

S-a spânzurat, ca să scape de tot. A rămas Ecaterina cu toate. Numai patru dintre copii merg la şcoală. „Nu pot să-i dau pe mai mulţi, domne', mi-e milă de ei, dar nici nu-i trezesc dimineaţă pe restul, că n-am nici să le dau un ceai, îi las să doarmă“, spune femeia. Nici îmbrăcăminte nu are pentru toţi, iar la şcoală copiii sunt răi, râd de ei... În cameră sunt trei paturi înghesuite.

Cele 14 suflete sunt împărţite în funcţie de priorităţi. Astfel, fiul cel mare al Ecaterinei munceşte la o societate de salubritate din Ploieşti, ca paznic. De dimineaţa de la şapte, până seara la şapte. „Vine obosit, săracu', trebuie să doarmă şi el. Un pat e al lui, nu-l putem deranja.“ Ceilalţi treisprezece se înghesuiesc în celelalte două paturi rămase. Se bucură că, măcar aşa, se încălzesc, că lemne nu au de unde lua...

Doamne, până şi în Congo cel sărac de odinioară era mai bine pentru că era măcar cald.

Stai şi te întrebi ce ar face aceşti oameni dacă nu ar avea parte de alocaţia pentru copii. Este, desigur, vina lor, dar statul…

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 5, 1-15 MARTIE 2009

֩ Comentarii