Imprimati articolul

Viaţa „hibernală“ a albinelor

Ce binecuvântare reprezintă albinele pentru rodnicia unor plante, dar mai ales pentru hrana oamenilor! Fără ele ar dispărea aceea sinteză milenară, care asigură existenţa pe pământ a plantelor melifere, precum şi a acestor vieţuitoare a căror muncă se răsfrânge asupra sănătăţii noastre, prin produsele lor. Această activitate este susţinută de munca disciplinară a oamenilor devotaţi sectorului apicol.

Lucrul cu albinele nu este uşor şi necesită profesionalism şi răbdare. Un anotimp dificil, în care stupii au nevoie de toată atenţia apicultorului, este iarna.

Pregătirea stupilor pentru acest anotimp începe chiar în luna august, atunci când polenul florilor de câmp s-a terminat, iar albinele nu mai au ce să culeagă. În acest moment apicultorii fac o revizie a familiilor de albine, iar stupii sunt restrânşi.

Primul pas care trebuie făcut, pentru ca bunăstarea stupilor să fie asigurată pe parcursul acestor luni, este un control minuţios al rezervelor de hrană existente în interiorul lor.

Indicaţii pentru apicultori în anotimpul rece

Orice crescător de albine trebuie să ştie că minimul de hrană necesar, pe toată perioada octombrie-martie, este de 14- 15 kg pe stup. Dacă această cantitate nu este suficientă, se fac hrăniri de completare cu sirop de zahăr, care ulterior este transformat de către albine în miere.

Dacă, din neatenţia apicultorului, aceste rezerve de hrană se termină, pe rama stupului se poate pune turtă de miere cristalizată sau punguţe cu zahăr cu diferiţi substituenţi de polen.

În toată această perioadă, se administrează hrană solidă cu o umiditate de maximum 20%.

Cum şi când se fac tratamentele?

Un alt aspect foarte important, de care trebuie să ţină cont un apicultor, sunt tratamentele medicale de prevenire a bolilor. Aceste tratamente se fac, de preferat, atunci când matca a încetat să mai depună ouă, iar în stup nu se mai află puiet. Fagurii care nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru depunerea ouălor de către matcă sunt scoşi şi trataţi cu sulf pentru a preveni atacul găselniţelor.

Fagurii care au resturi de puiet neeclozionat sau cantităţi mici de miere sunt, de asemenea, scoşi şi topiţi. Se introduc diafragmele, iar pentru a proteja stupul de agresiunea animalelor sau a păsărilor sunt montate gratii la urdiniş.

Printre principalii prădători ai stupinei se numără chiţcanii, şoarecii, piţigoi şi ciocănitoarele. Pentru ca stupul să fie ferit de temperaturile scăzute din lunile de iarnă, este împachetat cu materiale termoizolante şi se pun perdele de protecţie contra vânturilor dominante şi a curenţilor reci de aer.

Temperatura din mijlocul ghemului, unde matca este într-o perioadă de refacere biologică pentru următoarea pontare, ajunge la 24-25°C chiar pe timpul iernii. Intervenţiile omului asupra stupului nu trebuie să se facă decât atunci când este absolut necesar, altfel poate crea un disconfort albinelor, care ripostează în faţa acestei presupuse agresiuni prin a-şi umple guşa cu miere. Acest consum rapid al mierii determină creşterea temperaturii şi a umidităţii iar matca, înşelată de această situaţie creată involuntar, începe să depună ouă prematur, astfel că pornesc tot felul de probleme.

Ce fac albinele în aceste luni?

Pe lângă pregătirile pe care omul le face pentru ca stupul să treacă nevătămat de iarnă, albinele iau şi ele propriile măsuri de reducere a consumului de miere alungând din stup, în pragul toamnei, toţi trântorii. Activităţile lor sunt reduse în totalitate, intrând într-o stare de hibernare. În acest timp consumul de hrană este redus la aproximativ 500 de grame. În a doua decadă a lunii ianuarie, când matca începe ponta, consumul poate ajunge şi la 2 kg.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

֩ Comentarii