Imprimati articolul

Vaca nu mai este bogăţia ţăranului

De câte ori nu am auzit în ultima vreme despre cât de grave sunt problemele pe care agricultura românească le întâmpină, despre lipsurile care devin pe zi ce trece tot mai acute! De atâtea ori încât astăzi aproape nimeni nu mai crede în poveştile guvernanţilor, care aproape de fiecare dată fără să prindă contur în peisajul agricol. Cu toate asigurările lor că agricultura este prioritatea României, nu se întrevăd şanse de reabilitare, iar fermierii pun pe seama neglijenţei lor de neiertat o mare parte din situaţia nefericită cu care se confruntă.

În urma unei discuţii avute cu domnul Dorel Secară, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine din România, un profesionist incontestabil în zootehnie şi ale cărui dăruire şi pasiune pentru această îndeletnicire nu poate fi nicidecum puse la îndoială, am înţeles că lucrurile sunt chiar mai grave decât credeam.

Integrarea nu ne-a adus ce ne aşteptam

– Domnule Secară, înainte de a intra în fondul problemei, vă rugăm să faceţi unele referiri de ordin general al stărilor de lucruri din sectorul creşterii taurinelor.

– În condiţiile unei economii atât de bulversate şi imprevizibile, cum este cea din ţara noastră, crescătorii de taurine trec
printr-o perioadă neagră, în care această îndeletnicire devine din ce în ce mai puţin profitabilă. Închipuiţi-vă cât de dureros poate fi pentru un popor cu o tradiţie istorică în creşterea animalelor să vadă cum, zi de zi, pierde tot mai mult din valoare.

– Cum apreciaţi evoluţia efectivelor, dar şi a producţiilor în acest sector zootehnic?

– Din nefericire, în sectorul de creştere a taurinelor nu putem vorbi despre o evoluţie a lui ci despre un declin serios, constant, ale cărui efecte se resimt nu numai în scăderea producţiilor, dar şi în scăderea numărului de animale.

Dacă pentru mulţi dintre români intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană poate fi considerată un beneficiu, pentru cei din sectorul zootehnic lucrurile stau altfel, deorece condiţiile impuse de UE sunt foarte greu de atins, dacă ţinem seama de puţinele resurse de care dispun fermierii români.

Sprijinul, cum nu ar fi

– Totuşi, aţi beneficiat de un sprijin important din partea statului şi a Uniunii Europene...

– Pe o scară a valorilor pecuniare, sprijinul de care beneficiază crescătorii de taurine este undeva la 20% din cel de care se bucură fermierii din alte state. Este îngrozitor de greu să pornim într-o competiţie inegală pe piaţa europeană, având drept concurenţi fermieri din state care sunt susţinuţi în mod constant atât din punct de vedere logistic, cât şi financiar.

– Ce puteţi să-mi spuneţi despre principalele probleme cu care se confruntă crescătorii de taurine şi cum vedeţi rezolvarea lor?

– Cea mai spinoasă problemă a fermierilor sunt preţurile mici de valorificare a laptelui ca materie primă. Vă rog să judecaţi şi dumneavoastră cât de eficient poate fi un crescător de taurine care primeşte pentru laptele de calitate europeană doar 1,2 lei/litru, iar cel ce nu îndeplineşte aceste condiţii primeşte  0,7 lei/litru.

În situaţia aceasta ne punem întrebarea de ce acest lapte ajunge să fie cumpărat din magazine la preţul de 4 lei. Se pare că răspunsul este unul foarte simplu şi îl găsim doar îndreptându-ne atenţia spre marile profituri obţinute de procesatori, şi nu de fermieri. Preţuri de mizerie, care de multe ori nu reuşesc să acopere cheltuielile necesare într-o fermă. Cât despre bani care să rămână în plus fermierului, nici nu se poate vorbi. Şi atunci, de ce ne mai întrebăm că agricultura se află mai degrabă într-o stare de regresie decât de progres?

Şi, pentru ca acest tablou de analiză să fie complet, nu putem să nu menţionăm discrepanţa dintre profitul obţinut într-o fermă şi toate cheltuielile necesare pentru întreţinerea ei. Creşterea constantă a preţurilor mari la inputuri este, de asemenea, o nedreptate făcută fermierilor, iar singura soluţie pentru ca această situaţie să se echilibreze ar fi ca preţurile de valorificare a laptelui să crească concomitent cu preţurile furajelor şi aditivilor nutritivi etc.

Importul de lapte ca un şantaj

– Este importul masiv de lapte o problemă cu impact naţional, reprezintă o ameninţare pentru crescătorii de taurine?

– Despre importurile masive de lapte pot spune că acestea sunt o ameninţare nu numai pentru fermieri, ci şi pentru populaţie. De cele mai multe ori, ele au la bază o strategie speculativă, făcută de indivizi care ajung să facă jocul pe piaţa românească. Această situaţie este urmarea conjuraţiei procesatorilor, care preferă să cumpere lapte de calitate inferioară şi care nu corespunde parametrilor normali la preţuri mult mai mici, chiar dacă asta înseamnă să pună în pericol starea de sănătate a populaţiei. În această situaţie de blamat, care afectează în mod indirect fermierii români, nu putem să mai punem la îndoială judecata oamenilor care nu mai cred în calitatea produselor lactate.

– Procesatorii susţin că au optat pentru această soluţie întrucât producţia internă este insuficientă.

– Nimic mai eronat. Zootehnia românească poate acoperi cel puţin 80% din cererea procesatorilor. Restul sunt doar speculaţii. O dezvoltare a producţiilor este posibilă cu implicarea concretă a statului, nu neapărat financiară, ci şi prin programe de dezvoltare. În lipsa acestora vom fi puşi în situaţia de a importa tot mai mult lapte.

Subvenţiile, în coadă de peşte

– Ce puteţi să-mi spuneţi despre sprijinul financiar acordat de stat?

– Ministrul agriculturii ne asigură că se vor acorda pe cap de animal 495 de lei, 5% conform tratatului de preaderare, iar prima pe lapte de calitate europeană va fi de 0,3 lei/litru. Ţin să precizez, că fără aceste subvenţii, crescătorii de taurine ar trebui să se descurce prin forţe proprii.

Renunţăm uşor la tradiţie

– Dacă ar fi să ne raportăm la normele europene, în ce situaţie ne aflăm? În ce fel sunt afectaţi crescătorii de taurine de ultimele reglementări în domeniu?

– Noi, românii, avem un mare talent să distrugem tradiţii. Nici nu aş putea găsi cuvinte mai potrivite pentru a descrie starea de fapt generată de ultimele reglementări emise de ANSVA. Este drept, crescătorii de bovine sunt mai puţin afectaţi de aceste hotărâri decât ciobanii, dar aceste norme nu pot rămâne fără ecou în mintea fiecăruia dintre noi.Este trist că această îndeletnicire de preparare a produselor lactate se va pierde din dorinţa excesivă de modernizare şi dintr-o psihoză legată de igienă.

În loc de concluzii

– Ca să încheiem într-o notă optimistă, se pare că există unele şanse ca zootehnia să devină o putere agricolă importantă.

– Zootehnia are toate şansele să devină o putere în agricultura noastră, dar pentru asta este nevoie de investiţii serioase şi de o implicare a ştiinţei care să dea soluţii practice de redresare. Altfel, nu avem nicio şansă să obţinem rase competitive pe plan european. Atât din punct de vedere productiv, cât şi calitativ. Ar trebui să fie o prioritate, pentru că aşa vom obţine vaci cu producţii mari şi de bună calitate şi putem asigura astfel perpetuarea acestei îndeletniciri. Pentru ca acest deziderat să devină certitudine este nevoie de oameni cu spirit cutezant, ager şi care să practice această îndeletnicire cu pasiune.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2009

֩ Comentarii