Imprimati articolul

Un Katin românesc

Începând dn 3 iulie 1940, în teritoriile ocupate de sovietici, administraţia a fost preluată de funcţionari aduşi din Rusia, iar „comitetele revoluţionare locale“ au fost înlocuite de „lucrători“ NKVD profesionişti care, pe baza unui plan dinainte stabilit, au început o represiune sălbatică împotriva populaţiei româneşti rămase pe loc. Ne-am amintit, în urma unui tragic eveniment, de abominabilul masacru de la Katin de acum 70 de ani, dar astfel de evenimente sinistre au avut loc şi în Basarabia şi nordul Bucovinei peste care, din păcate, s-a aşternut uitarea.

Execuţii, torturi, deportări

Zvonurile care circulau privind soarta românilor basarabeni au îngrozit întreaga ţară. Din păcate, acestea se adeveresc când, după izbucnirea războiului, ies la iveală crimele comise de organele „celui mai uman stat din lume“.

În toamna anului 1941, unităţi ale armatei române au descoperit lângă Odesa, scrie Paul Goma, un tren de marfă. În fiecare vagon – din cele 22 – câte 40-60 de persoane împuşcate prin pereţii de lemn. Adulţi, femei, copii fuseseră arestaţi şi trimişi în Siberia cu câteva zile înainte de izbucnirea războiului. Surprinsă de evenimentele de la sfârşitul lunii iunie, Orchestra Simfonică a Basarabiei s-a întors pe 3 iulie 1940 la Chişinău dintr-un turneu în ţară. În gară, toţi muzicienii au fost suiţi în camioane, duşi lângă Orhei şi împuşcaţi la Valea Morii.  La 7 septembrie 1941, la Chişinău au avut loc funeraliile naţionale ale celor 450 de persoane găsite în gropile comune din curţile Consulatului italian, Facultăţii de Teologie, Palatului Mitropolitan.

În acelaşi timp, noua administraţie la condu­cerea căreia nu se afla niciun pământean a adoptat legea de „alcătuire a Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti“ şi s-a declarat reunirea cu Republica Socialistă Autonomă Moldovenească, cu capitala dincolo de Nistru, ceea ce contrazicea afirmaţia lui Molotov că Basarabia ar fi locuită „în majoritate de ucraineni“. Preşedintele guvernului, un oarecare Konstantinov, anunţă, de asemenea, că judeţele Hotin, Ismail şi Cetatea Albă fac parte din Ucraina.

Din documentele emise de autorităţile române după izbucnirea războiului cu ruşii reiese că, pe lângă cei 300.000 de oameni deportaţi, au fost trimişi în URSS pentru „rezolvarea şomajului“, de fapt o deportare mascată, 135.000 de oameni. Şi, consemnează statistica amintită, în acest răstimp au fost asasinate circa 30.000 de persoane. În întregul teritoriu ocupat sunt confiscate aparatele de radio şi este introdusă radioficarea. Sunt ridicate din bibliotecile publice şi de la particulari şi arse cărţile cu caractere latine, iar de la 1 ianuarie 1941 alfabetul latin este înlocuit cu cel chirilic.

Spre lichidarea României Mari

Românii asistă neputincioşi la tragedia în curs de desfăşurare în teritoriile ocupate. În disperare de cauză, Carol al II-lea înlocuieşte, la 4 iulie, Guvernul Tătărăscu cu un altul prezidat de Ion Giugurtu, considerat om de încredere al germanilor. Pe 11 iulie Regele adresează o scrisoare personală lui Hitler, solicitând sprijinul Germaniei „pentru o Românie care a renunţat la politica de până acum şi doreşte să-şi alinieze atitudinea sa viitoare alături de «Marele Reich».“ Răspunsul lui Hitler, plin de imputări făţişe şi de promisiuni vagi, se încheie cu o ameninţare directă atunci când Führerul îl previne pe rege că, în cazul neexecutării sfaturilor sale, el „se va dezinteresa de soarta României, renunţând chiar la petrol, acum, când situaţia militară a Reichului a evoluat într-un mod atât de favorabil.“

În scrisoarea trimisă de Rege lui Hitler se mai subliniază că, „după războiul mondial, România, favorizată de o şansă excepţională, a dobândit de la trei state teritorii pe care, după părerea mea, nu le mai poate păstra din punctul de vedere al politicii de forţă [...]. Dacă România este astăzi silită ca pe calea concesiei să înapoieze teritoriile pe care le-a dobândit, aceasta nu reprezintă altceva decât ceea ce previziunea omenească trebuie să se aştepte a se întâmpla într-o zi.“ Era un avertisment clar; soarta ţării fusese hotărâtă în cancelariile celor mari, iar România Mare era în pragul lichidării.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 12, 15-30 IUNIE 2010

֩ Comentarii